Au trecut patru ani de la debutul pandemiei de COVID-19. Pe geamul cabinetului, cântecul păsărilor, care în zilele de carantină naţională devenise asurzitor, e înecat în cel obișnuit, al traficului. Pentru că am avut ocazia istorică de a trece, ca medici, printr-o astfel de experienţă, cred că merită să ne amintim periodic de ea. Și am putea începe simplu, lăsând să iasă la lumină spontan amintirile și observaţiile formate în acele zile.  Mi-aduc aminte, de exemplu, următoarele:

– Atunci am descoperit ce înseamnă doom-scrolling, petrecând și câte opt ore citind abstracte de studii încă neacceptate spre publicare, pe platforma medRxiv, lecturi care nu ne aduceau decât o efervescentă anxietate.

– Am descoperit și ce ușor e să nu îţi pese, să îţi oprești empatia și să găsești toate justificările pentru asta, e în natura obișnuită a oamenilor.

– Urmărind la televizor comunicatele cum că medicilor li se anulau toate concediile și dreptul de a refuza detașarea, mă tot întrebam ce se va fi întâmplat cu copiii mei dacă eu și soţia mea, tot medic, am fi fost „concentraţi” în lupta anti-COVID (nu am fost, până la urmă, doar am continuat să lucrăm în timp ce restul lumii era în case). În alte state, școlile rămăseseră deschise special pentru ei, la noi – nimic. E ceva ce nu pot să uit, de fiecare dată când mă gândesc că sunt cetăţean român. Copiii noștri nu au contat. 

– În clinica unde lucram se formase o intimă camaraderie: lucram, râdeam și plângeam împreună, cei câţiva rămași în cabinete, ca niște fraţi sau prieteni foarte vechi, indiferent de funcţiile noastre. Ciudat, acest lucru s-a evaporat odată cu actualitatea pandemică, și acum nu mai e de găsit. 

– Stupoarea cu care am constatat că fusesem trecut pe un fel de listă neagră a „vacciniștilor”, care circula prin online, nu știu cu ce intenţie, poate doar spre a fi ocolit de „oamenii de bine”, și în general felul în care fiecare gest medical se simţea de parcă alegeam o tabără politico-ideologică.

– Muncitorii de la reabilitarea blocului fuseseră scutiţi de lockdown și stăteau afară, pe schele, cântând în gura mare și bucurându-se de cerul liber și de soare.
– Pacienţii cu boli cronice, de exemplu schizofrenie, mai uitau să își completeze declaraţiile și erau prompt amendaţi de poliţie de fiecare dată. Or fi arătat suspicios.

– Într-un fel, devenisem toţi epidemiologi, dar ai unei contagiuni afective.

– Prima revedere a copiilor mei cu prietenii lor de joacă, după lockdown. Au încins un fel de horă neintenţionată, incoercibilă, și mă gândeam că ăsta e dansul adevărat, cel care pornește nechemat, care te dansează el pe tine.