De asemenea, pacienții ar trebui să primească sprijinul necesar pentru a facilita însușirea cunoștinţelor, luarea deciziilor și stăpânirea abilităţilor necesare managementului diabetului zaharat.

Diabetul zaharat tip 2 cunoaşte în prezent o dinamică îngrijorătoare peste tot în lume. La nivel global, 463 milioane de persoane erau afectate de diabet în 2019, iar în anul 2045 se estimează că acest număr va crește la 700 milioane. În România, datele studiului PREDATORR arată o prevalenţă de 11,6% a diabetului zaharat, ceea ce înseamnă la nivel naţional un număr de peste 1,5 milioane de pacienţi. Costurile dedicate acestor pacienţi sunt extrem de ridicate, fiind estimate la 673 miliarde de dolari în 2015 numai pentru tratamentul bolii şi al complicaţiilor sale, fără a include şi costurile indirecte. Acestea sunt doar câteva argumente pentru care diabetul zaharat necesită o abordare complexă, în care, pe lângă accesul la terapii moderne, eficiente şi sigure, este nevoie şi de educaţie terapeutică, suport psihosocial, monitorizare şi evaluare continuă şi complexă.

        Educaţia terapeutică (ET) este definită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca acea formă de educaţie oferită de personalul medical cu pregătire pentru ET şi care oferăposibilitatea pacientului (sau unui grup de pacienţi şi familiilor lor) de a fi implicaţi în managementul bolii lor şi de a preveni complicaţiile acesteia, concomitent cu menţinerea sau îmbunătăţirea calităţii vieţii. ET reprezintă o parte integrantă a managementului diabetului zaharat.

        ET reprezintă un proces educaţional ce se desfăşoară continuu, sub diferite forme şi este absolut necesar pentru obţinerea unui bun control metabolic şi pentru ameliorarea calităţii vieţii. Scopul acestui efort este acela de a ajuta persoana cu diabet să se adapteze cât mai bine la noua sa condiţie de viaţă şi de a împiedica apariţia complicaţiillor. Educaţia terapeutică trebuie să fie accesibilă tuturor pacienţilor cu diabet zaharat, ţinând cont de apartenenţa culturală, etnică, psihosocială etc.

Recomandările ADA

        Asociaţia Americană de Diabet (ADA) a făcut o serie de noi recomandări care apar în ghidul „Standards of Medical Care in Diabetes 2020”, și recomandări care fac referire la obiectivele generale de îngrijire și tratament pentru persoanele care suferă de diabet, precum și la instrumentele  de evaluare a calităţii asistenţei medicale.

        În conformitate cu standardele naţionale pentru self-managementul (autoîngrijirea) diabetului zaharat, toate persoanele cu diabet ar trebui să participe activ la procesul de educaţie, atât în ce privește autocontrolul, cât și gestionarea diabetului; de asemenea, să primească sprijinul necesar pentru a facilita însușirea cunoștinţelor, luarea deciziilor și stăpânirea abilităţilor necesare pentru autoîngrijirea diabetului.

        Există patru momente importante în evaluarea self-managementului pacientului cu diabet zaharat, aceasta fiind realizată de educator sau de echipa multidisciplinară care participă activ la procesul de educaţie al acesteia:

• momentul diagnosticului;
• anual;
• când starea de sănătate a pacientului se complică și apar alţi factori de care trebuie să se ţină cont în procesul de autoîngrijire (apariţia unei complicaţii cronice, spre exemplu neuropatia periferică a membrelor inferioare, apariţia unor factori emoţionali care pot afecta pacientul în luarea corectă a deciziilor etc.);
• când au loc tranziţii în procesul de autoîngrijire (trecerea printr-o boală acută, de exemplu).

        Astfel, procesul de educaţie terapeutică este practic un proces extrem de complex care pune în centru pacientul (educaţie centrată pe nevoile acestuia), care va fi responsabilizat în a-și gestiona în cunoștintă de cauză tratamentul, monitorizarea și controlul activ al diabetului, astfel încât noul stil de viaţă să-i menţină starea de sănătate, dar să nu-i afecteze contactele sociale, inclusiv locul de muncă. Altfel spus, educaţia centrată pe pacient este în conformitate și răspunde preferinţelor individuale ale pacientului, precum și nevoilor și valorilor acestuia.

Self-managementul diabetului, educaţia terapeutică, gestionarea cât mai eficientă a bolii, susţinerea corectă și continuă a persoanelor cu diabet duc la rezultate bune reliefate în starea de sănătate a acestora, precum și la reducerea costurilor efective. Altfel spus, beneficiile educaţiei terapeutice în diabet  sunt multiple:

• reducerea costurilor pentru îngrijiri medicale pe termen lung, prin reducerea riscului de complicaţii (cu 10.995- 33.319 dolari pe fiecare an de viaţă ajustat calitativ – QALY);
• reducerea numărului de internări şi reinternări;
• beneficii în controlul glicemic (reducerea nivelului de hemoglobină A1c cu până la 1%);
• alte beneficii: reducerea apariţiei şi progresiei complicaţiilor cronice, creşterea calităţii vieţii, îmbunătăţirea nutriţiei prin obiceiuri alimentare sănătoase, reducerea sedentarismului, creşterea capacităţii de autoîngrijire, scăderea nivelului de stres legat de prezenţa diabetului, reducerea depresiei.

Obiectivele şi metodele educaţiei terapeutice

        Educaţia terapeutică are trei obiective principale:

1. transmiterea de cunoştinţe: acestea trebuie exprimate într-un limbaj accesibil persoanelor care nu au pregătire medicală;
2. deprinderea de abilităţi (spre exemplu, planificarea alimentaţiei, administrarea de insulină sau de alte terapii injectabile, utilizarea glucometrelor pentru automonitorizarea glicemiei, îngrijirea piciorului);
3. modificarea comportamentelor (de exemplu, cele legate de modul de alimentaţie, de aderenţa la tratament şi la îngrijiri preventive).

        Metodele principale prin care se poate asigura atingerea acestor obiective sunt:

• educaţia individuală;
• educaţia în grupuri;
• educaţia populaţiei generale (prin mijloace mass media).

        Fiecare dintre aceste metode are anumite avantaje şi dezavantaje, precum şi indicaţii în funcţie de particularităţile persoanei căreia i se aplică.

Curricula educaţiei terapeutice

        Stabilirea unei curricule (a conţinutului) este un punct critic în dezvoltarea oricărui program de educaţie. Conţinutul trebuie adaptat patologiei căreia i se adresează şi trebuie să atingă punctele esenţiale din punct de vedere al informaţiilor de care pacientul are nevoie pentru a implementa strategiile specifice.

        În funcţie de aceste elemente, se vor stabili:

• Numărul de module şi de şedinţe ale fiecărui modul, astfel încât să se asigure un program structurat şi sistematizat.
• Temele abordate cu ocazia fiecărei şedinţe, cu respectarea principiului că numărul şi complexitatea temelor trebuie limitate pentru a asigura timpul necesar învăţării, respectiv deprinderii unor tehnici şi abilităţi;
• Includerea problemelor psihosociale între temele medicale abordate sau crearea unor programe special dedicate acestor aspecte (mai ales legate de intervenţiile comportamentale).

Rolul podiatrului

        Rata mortalităţii la persoanele cu diabet este ridicată în principal din cauza complicaţiilor specifice diabetului zaharat, precum neuropatia diabetică, piciorul diabetic şi boala cardiovasculară, şi nu bolii în sine. Orice complicaţie asociată diabetului zaharat este un avertisment pentru persoanele care suferă de această boală cronică. Diabetul zaharat este o boală cronică ce poate provoca la nivelul piciorului complicaţii la fel de serioase precum cancerul, în sensul că aceste complicaţii cresc semnificativ rata mortalităţii.

        Problemele piciorului diabetic sunt compexe şi includ prezenţa neuropatiei, arteriopatiei şi deformărilor, care cresc riscul de ulceraţii şi ulterior de amputaţii. Gestionarea preventivă şi curativă a piciorului diabetic presupune colaborarea într-o echipă complexă din care trebuie să facă parte specialistul diabetolog, asistenta specializată în diabet, medicul de familie, neurologul, cardiologul intervenţionist, chirurgul vascular, chirurgul general şi podiatrul. Astfel, podiatria poate reprezenta o soluţie pentru o îngrijire optimă a piciorului persoanei cu diabet zaharat, dar şi pentru oferirea de programe de educaţie terapeutică structurate.

        ET pentru neuropatie diabetică poate face parte dintr-un curriculum general legat de diabetul zaharat, dar poate fi organizată şi ca un program de sine-stătător în departamente specializate pentru piciorul diabetic, acolo unde acestea există. Cel puţin patru capitole de discuţii, ideal asociate şi cu sesiuni practice, în funcţie de tema abordată şi de resursele disponibile, sunt necesare în ET din neuropatia diabetică:

- semne şi simptome de alertă care trebuie să fie raportate medicului curant şi să conducă în cel mai scurt timp la stabilirea diagnosticului şi la începerea tratamentului. Este binecunoscut faptul că simptomatologia neuropatiei diabetice poate îmbrăca diverse aspecte, care uneori pot fi confundate de pacient cu alte patologii şi care în general conduc la subraportarea simptomelor şi la întârzierea diagnosticului.

Un punct de discuţie extrem de important şi, din păcate, relativ frecvent neglijat este cel legat de forma cu pierderea sensibilităţii, care se asociază cu risc crescut pentru ulceraţii/amputaţii;

- factorii de risc pentru neuropatie diabetică: pe prim plan se găsesc dezechilibrul glicemic cronic care se menţine perioade lungi de timp, dar şi alţi factori precum fumatul, hipertensiunea arterială, dislipidemiile;

- posibilităţile de tratament: pacienţii trebuie să cunoască opţiunile terapeutice pentru controlul neuropatiei, posibilele efecte adverse pe care trebuie să le urmărească şi să le raporteze, durata recomandată a tratamentului, care în general este de luni, uneori chiar pe termen nelimitat. Aceste cunoştinţe vor contribui la o mai bună aderenţă la tratament, care în prezent este considerată ca fiind destul de limitată – fie din cauza efectelor adverse care nu sunt corect raportate, fie prin persistenţa inadecvată din punct de vedere al duratei tratamentului;

- necesitatea prezentării la controalele periodice programate: frecvenţa acestora se stabilește în funcţie de prezenţa/absenţa neuropatiei, respectiv de severitatea acesteia. 

        Ghidurile internaţionale recomandă introducerea podiatrului în echipa multidisciplinară de îngrijire a piciorului diabetic pentru a reduce numărul amputaţiilor.

        O abordare multidisciplinară a piciorului diabetic poate reduce cu până la 85% rata de amputaţii asociate diabetului zaharat, conform recomandărilor de îngrijire a piciorului diabetic promovate de către Federaţia Internaţională de Diabet.

Text preluat din volumul „Diabet zaharat 2020”, editat de Viaţa Medicală.