Cunoscut și ca diabet juvenil, diabetul zaharat de tip 1 se manifestă ca o luptă internă a sistemului imunitar împotriva corpului care-l găzduiește. Anticorpii declanșează un asalt asupra celulelor beta ale pancreasului, care, în mod normal, ar trebui să producă insulina, hormonul esenţial pentru menţinerea stabilităţii nivelului de glucoză în sânge.

Afecţiunea imprevizibilă

Cauza acestei afecţiuni nu este pe deplin înţeleasă și cunoscută, așa cum se întâmplă în cazul tuturor bolilor autoimune. Cercetătorii sunt de părere că o combinaţie de factori genetici și de mediu poate contribui la dezvoltarea bolii. Practic, sistemul imunitar distruge celulele beta și le face incapabile să mai producă insulină. Astfel, glicemia crește, ceea ce provoacă simptomele cunoscute ale diabetului. 

„Dacă în diabetul zaharat de tip 1 discutăm despre deficit absolut de insulină, în diabetul zaharat de tip 2 luăm în calcul un deficit relativ de insulină, provocat de insulinorezistenţă. Elementul comun celor două tipuri de diabet este hiperglicemia și, ulterior, în timp, apariţia complicaţiilor cronice microvasculare și macrovasculare”, explică prof. dr. Gabriela Radulian, președinta Societăţii Române de Diabet, Nutriţie și Boli Metabolice.

„Pacientul cu DZ1 este, de cele mai multe ori, unul normoponderal, care poate asocia și alte patologii autoimune (tiroidită autoimună, boală celiacă, psoriazis). Vârsta de debut poate varia foarte mult, de la copii, adolescenţi, tineri, până la persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Debutul este timpuriu uneori la vârsta copilăriei mici. Semnalele de alarmă care trebuie luate în seamă de părinţi apar când copilul scade mult în greutate fără un motiv aparent, într-un timp scurt, când începe să bea cantităţi foarte mari de apă, urinează foarte mult (inclusiv noaptea), mănâncă mai mult și, cu toate acestea, slăbește, are buzele uscate, «arse» și, în ultimă instanţă, întâmpină dificultăţi de respiraţie (respiraţii foarte ample și frecvente). Când apar aceste indicii este bine ca părinţii să facă o vizită la medic. În plus, trebuie luate în calcul și semnele atipice: copilul este apatic, molatic, somnolent, iar respiraţia și urina pot avea miros specific, de «mere putrezite»”, spune asist. univ. dr. Daniela Stegaru.

Diagnosticul copilului, o surpriză pentru părinţi

David* avea puţin peste 1 an când a fost diagnosticat cu diabet zaharat de tip 1. O stare generală de moleșeală, respiraţie greoaie, adică semne ce păreau să indice, la prima vedere, o răceală persistentă și serioasă, i-au convins pe părinţi să meargă cu copilul la  camera de gardă. De altfel, și acolo primele bănuieli diagnostice ale medicilor au fost de pneumonie. Analizele de sânge aveau să arate însă o valoare a glicemiei de 280 mg/dl.

Bebelușul și părinţii au fost trimiși de urgenţă la Spitalul  „Marie Curie”, centrul regional autorizat să primească și să trateze pacienţi cu diabet zaharat de tip 1. „Mintea mea nu era capabilă să accepte că băiatul nostru ar putea avea diabet. Mi se părea mult prea mult. Mi se părea prea devreme, un an și două luni. Refuzam să cred că se poate întâmpla. Știam [despre riscul de transmitere genetică], fusesem avertizat din momentul în care s-a declanșat la mine boala, când aveam 33 de ani”, povestește tatăl lui David, Andrei. 

Simptomele diabetului netratat

• Poliurie: Pacienţii cu diabet zaharat de tip 1 au nevoie să urineze frecvent din cauza creșterii nivelului de glucoză din sânge.
• Polidipsie: Senzaţia constantă de sete este un alt simptom comun, deoarece organismul încearcă să compenseze pierderile
  de lichide.
• Polifagie: Pacienţii pot experimenta o foame excesivă și pot avea dificultăţi în menţinerea greutăţii corporale.
• Scădere în greutate: Deși consumă mai multe calorii din cauza senzaţiei permanente de foame, pacienţii cu diabet zaharat de tip 1 pot avea o scădere în greutate din cauza incapacităţii corpului de a utiliza glucoza.
• Oboseală și slăbiciune: Nivelul scăzut de glucoză din celulele musculare poate duce la oboseală și senzaţie de slăbiciune.
• Modificări de dispoziţie: Diabetul zaharat de tip 1 poate afecta starea de bine, determinând anxietate sau iritabilitate.

„A fost o surpriză când am fost și eu diag­nosticat. Se întâmpla cu opt ani înainte de a se naște David. Nu avusesem pe nimeni în familie cu așa ceva. În plus, dacă de diabetul zaharat de tip 2 mai auzisem, cunoscusem oameni care trăiau cu el, cel de tip 1 îmi era complet necunoscut. Aveam stări accentuate de oboseală, iar după fiecare masă ele se agravau. Am slăbit foarte mult și trăiam tot timpul cu o senzaţie de sete pe care nu o potoleam neapărat cu apă, ci tot cu sucuri, mai ales că nu aveam nicio idee despre ce se întâmplă cu mine. În plus, am început să urinez foarte des. Am făcut niște analize medicale și am văzut glicemia: trecuse de 400. A doua zi am mers la spital și am primit diagnosticul”, detaliază tatăl lui.

S-au făcut progrese importante în diabetologie

Diagnosticul diabetului zaharat de tip 1 se bazează pe teste de sânge care măsoară nivelul glicemiei și nivelurile de hemoglobină glicozilată (HbA1c). Tratamentul necesar în acest caz este administrarea de insulină pentru a menţine nivelul glicemic sub control.

 „Discutând despre deficitul absolut de insulină, cauzat de distrugerea autoimună a celulelor producătoare de insulină din pancreas, singurul tratament este insulinoterapia. Practic, trebuie să furnizăm organismului din exterior ceea ce el nu mai poate produce – insulină. Cu cât părinţii,  rudele, chiar și pacienţii acceptă mai repede realitatea și formează un parteneriat cu personalul medical, cu atât echilibrul metabolic se atinge mai repede și poate fi menţinut pe termen lung. Pentru a putea furniza organismului privat de secreţia de insulină un model cât mai apropiat de cel fiziologic, se indică insulinoterapia în regim bazal-bolus.

Se administrează insulină seara, la culcare (cu rolul de a menţine glicemia constantă în afara alimentaţiei), plus bolusuri de insulină rapidă înainte de fiecare masă, în funcţie de cantitatea de carbohidraţi consumată. Există și posibilitatea administrării acestui hormon cu ajutorul unei pompe de insulină, însă principiul este același: trebuie menţinută glicemia constantă în perioadele de repaus alimentar, cu administrarea bolusurilor de insulină la mese”, explică prof. dr. Gabriela Radulian.

Copilul diabetic învaţă singur ce are și ce nu are voie să mănânce

Gestionarea diabetului zaharat de tip 1 implică, de asemenea, monitorizarea atentă a nivelului glicemiei, alimentaţie sănătoasă, activitate fizică regulată și educaţie continuă pentru a înţelege și gestiona corect boala. Persoanele cu diabet zaharat de tip 1 trebuie să lucreze strâns cu un medic specialist pentru a-și ajusta doza de insulină în funcţie de nevoile lor individuale. 

„Avem liste cu toate cratiţele din casă și greutăţile lor, să ne fie mai ușor să facem scăderile, și avem cel puţin două cântare cu care să cântărim toate vasele din casă, de la farfurii, la oale și cratiţe. Am învăţat regula de trei simplă, pe care o aplicăm de fiecare dată când gătim. Numărul de carbohidraţi apare pe fiecare produs, calculat la 100 g. Un măr are 12 carbohidraţi/100 g, de pildă. Dacă vrem să facem o salată de fructe, trebuie să calculăm aceste unităţi pentru toate fructele pe care le vom folosi. Facem regula de trei simplă și aflăm câţi carbohidraţi vom avea la 100 g de salată. Aplicăm această regulă la orice mâncare, iar în magazine suntem acei clienţi care citesc toate detaliile de pe un produs”, povestește Adriana, mama lui David.

Adriana (singura din familie care nu are diagnostic de diabet zaharat) decisese să revină la muncă și să întrerupă concediul de creștere a copilului când David avea 11 luni. Ea a trăit perioada diagnosticării și schimbările care au urmat ca pe o furtună de emoţii, întrebări, documentare într-o zonă medicală complet străină. Femeia a dus și o luptă tăcută pentru a face adaptarea copilului cât mai lină și puţin tulburătoare. 

Îndrumare suplimentară pentru copiii și tinerii cu diabet

Centrul Medical de Evaluare, Terapie, Educaţie medicală specifică şi Recuperare pentru copii şi tineri „Cristian Şerban” este un spital public, care funcţionează la Buziaș. Aici sunt internaţi copii și tineri diagnosticaţi cu diabet zaharat, hemofilie și afecţiuni în al căror tratament este necesară recuperarea fizică și kinetoterapia. Spitalul a dezvoltat o echipă terapeutică completă, compusă din diabetologi, pediatri, hematolog, nutriţionist, psiholog, educatori, kinetoterapeut, fizioterapeut și asistenţi medicali. Pacienţii sunt cazaţi în camere cu două paturi (majoritatea), au o alimentaţie dietetică, opţiuni de recuperare, activitate fizică și recreere etc. A fost creat la iniţiativa prof. dr. Margit și Viorel Șerban, în memoria fiului lor, Cristian. Mai multe detalii pe www.ccserban.ro.

David are acum 9 ani și învaţă într-o școală privată din București. Poartă pe braţ un senzor electronic care îi măsoară constant evoluţia glicemiei și transmite informaţia în timp real pe telefon. Părinţii au acces la aceste grafice de la distanţă. Practic, David și părinţii lui știu în fiecare secundă cum evoluează glicemia. În plus, are o pompă de insulină, care ajustează cantitatea de hormon în funcţie de nevoi. Și, nu în ultimul rând, colegii, profesorii, personalul auxiliar au fost preveniţi și informaţi despre diag­nostic, astfel încât au integrat în normalitate acest lucru. Însă nu întotdeauna a fost așa, iar la vârsta grădiniţei, părinţii lui David au dus lupte îndelungi cu asistenţii medicali, cadrele didactice sau managerii care nu au știut cum să accepte și să integreze un diagnostic ce li s-a părut prea complicat.

Din fericire, David a crescut cu acest diagnostic, l-a acceptat și duce o viaţă ca orice copil: merge la antrenamente de fotbal, nu lipsește de la petreceri și știe foarte bine cum să-i anunţe pe cei interesaţi despre ce are și ce nu are voie să mănânce. „Eu mi-am dat seama că este ceva diferit la mine când am realizat că părinţii îmi dădeau bomboane și suc fără nicio problemă. (râde). Dacă mâine m-ai invita la masă la tine, sigur că aș ști ce trebuie să evit. Desigur, dacă ai veni cu vreo combinaţie nebună, cum ar fi pizza, piure și cartofi prăjiţi, te-aș refuza. N-am cum să mănânc așa ceva, trebuie să fie un echilibru. Cea mai mare glicemie a mea a fost 800 sau 900. Atunci am avut senzaţii de vomă”, explică David. 

Tatăl său completează: „E un avertisment  serios acesta: dacă nu mănâncă, va scădea glicemia; dacă mănâncă, va vomita”. Apare un cerc vicios care se echilibrează abia la spital, de fapt, unde pacientul primește un dozaj de insulină cu glucoză, așa încât să poată atenua starea de acidoză în care intră organismul. De fapt, acestea sunt miza și lupta cu diagnosticul acum, când detectarea fluctuaţiilor glicemice a fost tehnologizată: menţinerea unui echilibru și puterea de a anticipa o creștere sau o scădere foarte rapidă a glicemiei. Starea de greaţă, vărsăturile, moleșeala, semnele stării de acidoză – toate sunt periculoase. Diabetul zaharat de tip 1 este o boală cronică și necesită gestionare și monitorizare constantă, pentru a preveni complicaţiile pe termen lung. Dar, cu îngrijire corespunzătoare și sprijin medical, pacienţii cu diabet zaharat de tip 1 pot duce o viaţă sănătoasă și activă.

*Numele copilului, precum și ale părinţilor au fost modificate pentru a le proteja identitatea