Laboratorul de Imagistică Medicală din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a fost dotat cu un aparat Roentgen digital de ultimă generație, cu ajutorul fondurilor europene.
Noul cod de reglementare a conținutului audiovizual este un instrument adaptat erei digitale și provocărilor informaționale actuale, spun membrii CNA.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București vine cu vești bune pentru viitorii candidați la admitere la această instituție de învățământ.
„Setul de instrumente pentru lumile virtuale” este un instrument menit să-i ajute pe cetățeni să exploreze noile spații digitale.
Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale avertizează asupra dezinformării privind utilizarea paracetamolului.
Invitaţii dezbaterii „Revistele literare tipărite. Pentru cine?” au încercat să găsească un teren comun, pentru a arăta că mediul online poate fi folosit pentru a atrage publicul către revistele tipărite.
Unul dintre cei mai cunoscuţi influenceri online în halat alb și-a deschis propriul cabinet în pandemie și a ajuns la sufletul a milioane de internauţi prin clipurile și postările sale prietenoase și amuzante.
Începând de azi, 21 martie, în jur de 50.000 volume din Biblioteca Brukenthal pot fi găsite online.
Pentru prima dată, conţinutul vastei biblioteci personale a influentului naturalist şi biolog Charles Darwin va fi dezvăluit în întregime online.
Ponderea persoanelor care au plasat cel puţin o comandă online aproape s-a dublat din 2019 până la finalul anului trecut, ajungând la 79% dintre românii cu acces la internet, arată raportul GPeC E-Commerce România 2022.
Un nou instrument lansat de Organizația Mondială a Sănătății, bazat pe inteligența artificială, invită persoanele să contracareze promovarea în mediul online a produselor nesănătoase.
Expoziţia Sibiu Contemporary Art Festival se află la ediţia a treia, iar locul de desfășurare este Muzeul de Artă Contemporană, strada Tribunei, nr. 6, din Sibiu.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” lansează o invitație profesioniștilor din sănătate, anunțând că Stress Congress va avea loc la începutul lunii octombrie.
Poate pare greu de crezut, însă atunci când admirați opere de artă în online, acest lucru vă poate îmbunătăți starea de bine.
Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) organizează vineri, 6 mai 2022, începând cu ora 12.00, o nouă dezbatere online „Ora Calității”.
Românii își pot evalua online obiceiurile privind consumul de alcool, până la 11 iulie, în cadrul unui proiect aflat la a doua ediţie. Scopul său este prevenirea consumului riscant de băuturi alcoolice.
Dragoș Stanca, expert în media și transformare digitală, a explicat, pentru Viața Medicală, de ce social media se poate dovedi a fi un instrument util pentru medici și clinici.
Noul teatru românesc nu e nici mai bun, nici mai rău decât vechiul teatru. Doar că e online, de data asta, și bine filmat.
Un sondaj de opinie realizat peste hotare scoate la iveală că amenințările cu moartea și amenințările cu viol au fost printre cele mai abuzive mesaje pe care medicii le-au primit pe rețelele de socializare.
Weekendul trecut am fost invitat să particip la o conferinţă online organizată de niște studenţi entuziaști de la Cluj.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe