Teatrul românesc din perioada pandemiei se poate împărţi în două: cel de până la difuzarea spectacolului „Peretele” de Lia Bugnar și cel de după. Poate că sună nedrept pentru cei care au muncit neostoit în această perioadă și au produs spectacole excelent adaptate mediului virtual, de la Radu Afrim și Bobi Pricop la Andreea și Andrei Grosu, dar succesul comercial al „Peretelui” rămâne: aproape 4.000 de plătitori în toată lumea, probabil 5.000 de spectatori cu totul, cifre remarcabile pentru o singură difuzare live. O transmisiune fără cusur a unui spectacol de la Teatrul Metropolis, care a dovedit că poţi ţine alături mii de oameni, pe banii lor, fără să se plictisească.

Motivul principal, dincolo de renumele actorilor, al acestui succes este indubitabil legat de condiţiile impecabile de difuzare. Spectacole cu mult mai multe reprezentaţii, ale unor teatre privilegiate tradiţional în raport cu Metropolis, ar fi eșuat în această perioadă în cazul în care ar fi fost difuzate pentru că erau filmate din fundul sălii, cu o singură cameră – cel mai probabil, există doar așa-numita filmare-martor – ceea ce nu poate satisface noile exigenţe virtuale.

Sursa foto: teatrulmetropolis.ro