CNAS a anunțat că, începând de pe 1 iulie, cardul de sănătate redevine obligatoriu, însă sunt câteva excepții în ceea ce privește folosirea lui.
Cu excepția serviciilor acordate în cabinetele medicilor de familie și în ambulatoriul clinic de specialitate, care pot fi accesate fără utilizarea cardului de sănătate până la data de 30 septembrie 2020, începând cu data de 1 iulie toate celelalte servicii medicale, serviciile de îngrijiri la domiciliu, medicamentele și materialele sanitare, precum și dispozitivele medicale se acordă și se validează doar în baza acestui document electronic (sau a documentelor înlocuitoare, după caz), se precizează într-un comunicat remis redacției.
V-ar putea interesa și: CNAS: Valabilitatea cardurilor de sănătate, prelungită cu 7 ani
Astfel, de mâine, 1 iulie, va fi reluată obligativitatea utilizării cardului național de sănătate pentru serviciile medicale acordate în unitățile sanitare cu paturi și de către furnizorii de investigații paraclinice, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu / îngrijiri paliative la domiciliu, furnizorii de servicii stomatologice, furnizorii de dispozitive medicale și furnizorii de medicamente, arată reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Potrivit sursei citate, HG 438/2020 privind completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 (pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate) conține o serie de alte măsuri aplicabile până la data de 30 septembrie, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2:
- consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog și logoped, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare. Consultațiile medicale la distanță se acordă cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultații pe oră;
- consultațiile la medicul specialist din ambulatoriu se acordă fără a fi necesar biletul de trimitere;
- în urma consultațiilor acordate la distanță medicul de familie / medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripțiile medicale; documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică;
- medicii din spital pot elibera, dacă situația o impune, la externarea asiguratului, prescripție medicală pentru medicamente cu și fără contribuție personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile;
- pentru situațiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, documentele pot fi transmise casei de asigurări de sănătate prin mijloace electronice de comunicare; mijloacele electronice de comunicare se pot folosi și pentru transmiterea de către casele de asigurări de sănătate a documentelor eliberate, necesare asiguraților;
- s-a prelungit până la data de 30 septembrie 2020 termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată:
În documentul CNAS se arată că medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricționate din Lista de medicamente compensate și gratuite care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu mențiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice și a unor formulare specifice (medicamente notate cu (**)1, (**)1Ω și (**)β în Lista de medicamente compensate și gratuite) este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.
Potrivit CNAS, persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu noul coronavirus beneficiază de concedii și indemnizații pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie.
Certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină.
Certificatele de concediu medical eliberate se pot transmite de către medicii curanți către persoanele asigurate, respectiv de către persoana asigurată către angajatori/case de asigurări de sănătate și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.
„Reintroducem validarea serviciilor medicale cu cardul național de sănătate pentru că este necesar să avem o evidență mai clară a serviciilor acordate, astfel încât să putem gestiona cât mai eficient fondurile din sistemul de sănătate”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.
Totodată, președintele CNAS a spus că, întrucât s-a dovedit că serviciile medicale la distanță au avut un rol important în limitarea răspândirii COVID-19 și că acest tip de servicii a fost apreciat atât de medici, cât și de pacienți, membrii CNAS caută în continuare „soluții pentru a introduce cu caracter permanent consultațiile la distanță în sistemul de sănătate, mai ales pentru pacienții cu boli cronice stabilizate”.
Sursa foto: www.cnas.ro
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe