Dozarea fosfatazei alcaline (ALP) poate fi recomandată de medici pacienţilor ca parte a unor analize de rutină din profilul paraclinic denumit panou hepatic.
Biochimic, ALP este o enzimă (AP, EC 3.1.3.1) care aparţine unei familii omniprezente de metaloenzime dimerice și este prezentă în principal în membrana celulară în diferite ţesuturi. Acţiunea sa principală este de a hidroliza multe tipuri de esteri fosforici la un pH alcalin, în prezenţa ionilor de zinc și magneziu. ALP se găsește în toate ţesuturile umane și este concentrată în special în ficat, oase, rinichi, intestine, placentă, precum și în leucocitele mature sau imature, ca fosfatază alcalină leucocitară sau neutrophil alkaline phosphatase (NAP).
 

Dacă și rezultatele altor teste hepatice, cum ar fi bilirubina, aspartat aminotransferaza (AST) și/sau alanin aminotransferaza (ALT), sunt ridicate, fosfataza serică crescută are, de obicei, sursă hepatică. Dacă din semnele și simptomele pacientului sau din rezultatele altor teste de rutină nu este clar dacă valoarea ridicată a ALP provine din ficat sau din oase, atunci alte teste pentru izoenzimele ALP, produse de diferite tipuri de ţesut, pot fi necesare pentru a distinge sursele ALP.

Rezultatele de laborator care cuantifică activitatea ALP și care pot fi obţinute prin diferite metode ajută medicii clinicieni să ia decizii corecte privind tratamentul pacienţilor internaţi cu boli benigne sau maligne. Interpretarea rezultatelor ALP, folosind referinţe adecvate ale populaţiilor, este deosebit de importantă în special 
la copii.
 

Intervalele de referinţă suplimentare trebuie utilizate în timpul pubertăţii (49-587 U/L), în funcţie de stadiul de dezvoltare a pacientului. În cele din urmă, bărbaţii și femeile au, de asemenea, concentraţii diferite de ALP: valori între 90 și 190 U/L pentru bărbaţi și între 85 și 165 U/L pentru femei. După 60 de ani, limitele de referinţă cresc la femei în prezenţa osteoporozei, care poate crește activitatea ALP în ser. Testele pentru determinarea activităţii ALP ar trebui să aibă o eroare analitică totală ≤10-15% la limita superioară de referinţă. În ficat, ALP este concentrată în celulele căii biliare (1).
 

Există patru familii de gene ALP: intestinală (găsită pe cromozomul 2); placentară (2); celule germinale (3) și nespecifice tisulare (4). Izoenzima nespecifică tisulară, TNAP, include formele serice comune ale ALP din oase și ficat. Această enzimă există în forme multiple; unele sunt codificate pe loci genetici specifici, în timp ce altele (cum ar fi izoformele enzimelor) diferă doar prin modificarea post-translaţională (glicozilare primară). TNAP a fost sugerată a fi indispensabilă pentru mineralizarea osului. Rezultatele sugerează că variaţia TNAP poate fi un determinant important al pierderii osoase legate de vârstă la oameni, iar calea metabolismului fosfatului poate oferi o nouă ţintă pentru prevenirea și tratamentul osteoporozei.

Izoenzimele fosfatazei alcaline
 

• Fosfataza Alcalină Leucocitară sau neutrophil alkaline phosphatase (NAP) este detectabilă în neutrofile și monocite. Activitatea ei enzimatică este indusă prin tratamentul neutrofilelor cu  factor de stimulare a coloniilor de granulocite (G-CSF). Moartea neutrofilelor în infecţii pot influenţa eliberarea NAP în fluxul 
sanguin.
• ALP hepatică (HAP) prezintă activităţi care sunt măsurate în mod obișnuit în timpul screeningului pentru boli hepatice. În unele forme de afecţiuni hepatice, cum ar fi hepatita alcoolică, nivelul HAP este de obicei mult mai puţin crescut decât cel al AST și ALT. De asemenea, ALP apare în valori crescute la persoanele care au fost expuse la virusuri hepatice, la cei care iau medicamente care pot fi toxice pentru ficat, la persoanele obeze cu sindrom metabolic sau rezistenţă la insulină și la persoanele cu o tulburare ereditară care afectează ficatul, cum ar fi boala Wilson.
• ALP de tip osos (BAP)
- Un nivel crescut de BAP ar trebui să declanșeze un diagnostic pentru afecţiuni patologice cum ar fi: boala tiroidiană (de exemplu, hipertiroidismul în care este prezentă  osteomalacia); hiperparatiroidismul (primar sau  secundar); insuficienţa renală cronică cu osteodistrofie renală; diabet zaharat cu osteomielită; cancer metastatic, cum ar fi cancerul de prostată, in care se observă o activitate osteoblastică.
- Niveluri scăzute de BAP pot fi observate temporar după transfuzii de sânge sau intervenţii chirurgicale de bypass cardiac. Deficienţa de zinc poate provoca, de asemenea, scăderea 
nivelului BAP.
• Izoenzima placentară (IAP) este o izoenzimă ALP care apare în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină. Cu toate acestea, forma ei numită izoenzimă Regan este asociată cu malignitatea. IAP reglează absorbţia lipidelor de-a lungul membranei apicale a enterocitelor, participă la reglarea secreţiei de bicarbonat și a pH-ului suprafeţei duodenale, limitează trecerea transepitelială bacteriană și controlează inflamaţia indusă de endotoxina bacteriană prin defosforilare, detoxificând astfel lipopolizaharidele  intestinale (2,3).

Măsurarea nivelului izoenzimelor ALP
 

Sunt disponibile cel puţin patru metode majore pentru măsurarea izoenzimelor ALP: separarea electroforetică, tehnici bazate pe imunotestare, inactivare la căldură și tehnica bazată pe specificitatea substratului.

Metoda semicantitativă pentru determinarea prezenţei NAP
 

Determinarea activităţii fosfatazei alcaline leucocitare (NAP) este o metodă care a fost folosită pentru a stabili diagnosticul diferenţial al bolilor hematologice incerte și pentru a decide dacă numărul crescut de leucocite este rezultatul unui proces reactiv sau al unui neoplasm malign. Este o metodă utilă și în prezent pentru laboratoarele mici, deoarece este clasică și ieftină. Folosind protocolul testului de lucru NAP in vitro (Cod SP 910), pe frotiul de sânge efectuat din sângele periferic, lizozomii din leucocitele granulocite nesegmentate și segmentate apar ca niște granule de culoare albastru închis sau negre în citoplasma celulară (Figura).

Interpretarea reacţiei chimice se determină în funcţie de scorul generat de analiza a 100 de granulocite segmentate, în care intensitatea culorii granulelor se înregistrează pe o scară de la 1 la 4 (scorul NAP în celulele granulocitare, calculat în funcţie de intensitatea culorii, pe baza observaţiilor raportate de Kaplow).
Enzima NAP trebuie examinată în neutrofile segmentate și nesegmentate, precum și eozinofile. Testarea NAP permite discriminarea între activitatea chimică normală și cea patologică a neutrofilelor, așa cum este afișată în câmpul microscopic, precum și caracteristicile morfologice în funcţionarea bolii benigne sau maligne.

Interpretarea rezultatelor derivate din metoda NAP semicantitativă
 

Manifestările patologice majore asociate reacţiei leucemoide sunt infecţiile acute sau cronice, în special la copii; hemoliză severă și diverse tumori solide (în special de sân, rinichi și plămâni, precum și cancere metastatice) și alte boli apărute la sosirea la punctul de îngrijire. În reacţia leucemoidă, numărul total de leucocite este crescut, de obicei la valori de 50.000 până la 100.000/mm3, iar granulocitele, observate prin microscopie optică folosind coloraţia May-Grüunwald/Giemsa, prezintă o granulaţie toxică predominantă (de exemplu, corpi Döohle).

 Absenţa cromozomului Philadelphia sau prezenţa unui scor extrem de scăzut NAP în leucemia mieloidă cronică (LMC) este de obicei suficientă pentru a distinge această boală malignă de o reacţie leucemoidă, care implică o activitate NAP foarte mare. Creșterea activităţii NAP apare în unele boli mieloproliferative, cum ar fi limfomul Hodgkin și policitemia vera. NAP este substanţial scăzut în tulburările celulelor stem hematopoietice, cum ar fi LMC, leucemia mielocitară acută și hemoglobinuria paroxistică nocturnă (5).

Bibliografie

1. Lab Tests Online (2011). American Association for Clinical Chemistry (AACC) Web site. Accessed 1 August 2022. Available: http://www.aacc.org/resourcecenters/LTOPresence/Pages/default.aspx#

2. Alkaline phosphatase isoenzymes. (SydPath), The Pathology Service of St Vincent’s Hospital Sydney, Pathology Links. Accessed 30 January 30, 2023. Available: www.syndpath.com.au

3. Lallès J-P. Intestinal alkaline phosphatase: multiple biological roles in maintenance of intestinal homeostasis and modulation by diet. Nutr Rev 2010; 68(6): 323-332

4. Masakazu I, Jinko I, Akihiro T, Masato M; Japanese Society of Clinical Chemistry. Recommendation methods for the measurement of human serum enzyme activity Alkaline phosphatase. Jpn J Clin Chem 2004; 33(Supp l):78a-96a

5. Tsuruta T, Tani K, Hoshika A, Asano Set, et al. Alkaline phosphatase, defensin gene expression and effect of myeloid cell growth factors in normal and leukemic cells. Leuk Lymphoma 1999; 32: 237-247