Newsflash
ACTUALITATE Știri

Rafila: Siguranţa pacienţilor și controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale sunt esenţiale

de Magdalena Tănăsescu - iun. 23 2023
Rafila: Siguranţa pacienţilor și controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale sunt esenţiale

Siguranţa pacienţilor și controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale sunt esenţiale, iar investiţiile trebuie să fie corelate cu dezvoltarea resurselor umane, a declarat vineri Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

Acesta a participat vineri la inaugurarea Compartimentului de primiri urgenţe de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ap. Ioan" Galaţi şi la semnarea contractelor de finanţare prin PNRR pentru achiziţionarea de echipamente medicale destinate reducerii infecţiilor nosocomiale pentru 7 spitale din judeţul Galaţi.
 

"Astăzi vom semna nu mai puţin de 7 contracte pentru amenajarea spitalelor, pentru controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale sau nosocomiale, aşa cum este termenul care deja este popular. Din punctul acesta de vedere vreau să spun că judeţul Galaţi este campion naţional. Iniţial acest proiecte au avut ca ţintă 25 de unităţi sanitare la nivel naţional. Am reuşit să finanţăm 114 pentru că noi considerăm că controlul acestor infecţii şi siguranţa pacienţilor sunt esenţiale. În judeţul Galaţi sunt nu mai puţin de 7. Valoarea totală a acestor contracte depăşeşte 45 de milioane de lei", a spus Rafila, citat de Agerpres.

Ministrul Rafila a subliniat, totodată, că investiţiile trebuie să fie corelate cu dezvoltarea resurselor umane.

”Dezvoltarea continuă în zona de imagistică este foarte importantă. Nu sunt multe spitale în ţară care au astfel de unităţi de primiri urgenţe sau compartimente de primiri urgenţe de acest nivel. Adresabilitatea cu siguranţă este largă şi probabil că se referă şi la unele judeţe din apropierea judeţului Galaţi. Sunt 35.000 - 40.000 de prezentări anual, ceea ce nu este puţin”, a susţinut ministrul Sănătăţii. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe