Marţea trecută a fost Ziua Sănătăţii Mintale. Fiind psihiatru, e un moment în care încerc să ies din intimitatea și secretul cabinetului și să privesc către lume. Și atunci îmi vin în minte două reflecţii.
CMR publica rezultatele unui sondaj despre violenţa fizică în legătură cu actul medical. Studiul se referea doar la cea fizică, dar poate ar fi bine să trecem în revistă și alte forme de violență.
Nu trebuie să subestimăm pericolele substanţelor de abuz asupra sănătăţii noastre sociale. Dar trebuie să normalizăm un discurs deschis despre acestea, ca să putem spera să le facem faţă în cabinete și în comunitate.
În jurul nostru totul se schimbă. Într-un exerciţiu de mindfulness amatoresc, încerc să fiu atent la toate aceste schimbări, în fiecare clipă a minusculelor mele călătorii, uneori nu mai departe de pervazul ferestrei cabinetului.
Există o dimensiune creativă a medicinei, îndrăznesc să spun chiar artistică. Dar cu cât devenim mai pragmatici, cu cât aderăm la standarde și ghiduri, cu atât ne depărtăm de ea.
Maria Ciurea a trimis pentru prima dată o proză scurtă la rubrica noastră, „Doza de ficțiune”, iar personajul creat de ea „Vrea să simtă ceva, chiar dacă e doar durere.”
Încrederea pacienţilor mei mă obligă de fiecare dată să fiu vrednic de ea... ea însăși e un dar. Uit adesea să fiu recunoscător pentru el.
Știm cu toţii că nu doar din pricina banilor se pleacă din ţară.
Mergând zilele trecute pe lângă școala unde învaţă fetele mele, am observat că gardul s-a mai înălţat cu o treime. Acum e aproape la fel de înalt ca școala.
Am stat de vorbă recent cu Vlad Vancia, specialist în comportamentul animalelor, despre beneficiile mai puțin cunoscute ale prietenilor noștri necuvântători.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu remarca, recent, numărul mare de zile de concediu medical în România, afirmând că acestea sunt cu siguranţă abuzuri și cerând explicaţii de la CNAS.
Suntem dispuși să vorbim deschis despre sănătatea mintală nu doar din turnul de fildeș al halatului alb, ci cu autenticitate și sinceritate. Dar e încă greu să găsim aceeași autenticitate în felul în care ne organizăm și ne facem planuri.
Pentru noi, medicii, concediul nu e niciodată ceva simplu și relaxant. Pentru că boala și suferinţa nu își iau niciodată vacanţă, e adesea un „coșmar logistic” să poţi delega temporar toate grijile profesionale curente.
Azi, când cantităţi enorme de informaţii medicale sunt la îndemâna oricui, nu cred că e vreun medic care să nu se întâlnească cu pacienţi cu dosare groase de investigaţii neconcludente, speriaţi până la obsesie de boli eluzive.
Ca medici într-o ţară răsăriteană, problema singurătăţii nu e doar a pacienţilor noștri. Ne afectează în mod direct, punându-ne de aceeași parte a baricadei.
De mai multă vreme s-a născut în mine ideea, maturizată în convingere, că psihiatria se află într-un impas multidimensional.
Vorbim mult prea puţin despre tulburarea bipolară, ea face încă obiectul unui enorm stigmat. Îi admir pe cei câţiva care trec prin această experienţă și vorbesc public, cu curaj, despre ea.
Cred că empatia este cea care ne va ajuta să ne păstrăm locurile de muncă în viitor. Deocamdată, pare să fie singura care nu poate fi înlocuită de inteligenţa artificială.
Articolul analizează tumorile cu supraexpresie/amplificare HER2. Gena HER2 este o protooncogenă care se află pe braţul lung al cromozomului 17.
„Până și cea mai mică floare își are rădăcini în nemărginire.” Așa spune o frază dintr-o carte pe care tocmai am deschis-o („Cartea ceasului de nisip”, de Ernst Jünger).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe