Atelierul de Suport Vital de Bază Pediatric s-a desfășurat în 22 iunie 2023 la sediul Departamentului de Simulare Medicală din cadrul Centrului de Inovație și e-Health (CieH) al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila.
Zece comune din Timiș au fost incluse în caravana mobilă Screening TB care a demarat marți, 2 mai. Campania face parte din cel mai mare proiect de screening din România, derulat la nivel național.
24 martie a marcat Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei. Cu această ocazie, au fost prezentate date cu privire la impactul pandemiei de COVID-19 asupra persoanelor cu TB.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București a publicat astăzi, de Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, o imagine în care apar profesorul Ion Cantacuzino și medicul Marius Nasta.
Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei este marcată la 24 martie, iar cu această ocazie, reprezentanții Biroului OMS pentru Europa au transmis un mesaj.
Statisticile arată că tuberculoza rămâne cel mai de temut ucigaș infecțios la nivel mondial, în fiecare zi peste 4.300 de persoane pierzându-și viața din cauza acestei boli care poate fi prevenită și vindecată.
Clădirea Dispensarului TBC din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu va fi iluminată în roşu, de Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei.
Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara a pus în funcţiune un nou computer tomograf ce poate efectua examinarea imagistică pulmonară în şase secunde.
Oamenii de știință au creat un nou instrument de screening, pentru a ajuta medicii să pună diagnosticul de bronhopneumopatie obstructivă cronică – BPOC.
Numărul bolnavilor de tuberculoză înregistraţi în judeţul Vaslui în cursul anului 2022 a crescut faţă de anul anterior, arată datele Direcţiei de Sănătate Publică.
Un examen clinic atent poate trezi suspiciunea de tromboembolism pulmonar, mai ales la o pacientă fumătoare care ia anticoncepţionale. Mortalitatea în TEP este ridicată, iar sechelele – importante. (Prezentare de caz)
Două operații cu un mare grad de complexitate, un transplant pulmonar și unul hepatic, au fost realizate cu succes, în două zile consecutive, de specialiștii de la Spitalul Clinic Sfânta Maria din București.
Caravana mobilă a Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti va furniza servicii medicale gratuite pentru sănătatea plămânilor și depistarea precoce a tuberculozei.
Reprezentanții Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București vin cu vești bune încă de la începutul acestui an.
Laboratorul de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara a implementat imunohistochimia ca tehnică de investigație.
Noul Centru de recuperare pulmonară de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, destinat pacienţilor cu boli pulmonare sau care au sechele în urma trecerii prin COVID, ar putea fi finalizat în primăvara anului viitor.
Tot mai des întâlnită în lumina progreselor dispozitivelor imagistice, EPDA poate evolua asimptomatic sau simptomele sale pot fi atribuite altei patologii.
Manager la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, Beatrice Mahler a transmis un mesaj important în contextul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități.
Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara folosește sistemul GeneXpert, care permite depistarea în mai puţin de două ore a germenilor care determină tuberculoza.
Institutul Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București desfășoară și în această săptămână o caravană pentru depistarea tuberculozei în unele zone din țară.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe