Newsflash
Știri

Fotografie rară, cu prof. Ion Cantacuzino și medicul Marius Nasta, publicată de Ziua anti-TB

de Florentina Ionescu - mar. 24 2023
Fotografie rară, cu prof. Ion Cantacuzino și medicul Marius Nasta, publicată de Ziua anti-TB

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București a publicat astăzi, de Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, o imagine în care apar profesorul Ion Cantacuzino și medicul Marius Nasta.

Această fotografie nu a fost postată întâmplător pe o rețea socială, mai ales că „Profesorul Ion Cantacuzino și medicul Marius Nasta [apar] sub același ideal – lupta împotriva tuberculozei”.  

Citiți și: Mesajul Biroului OMS pentru Europa, de Ziua mondială de luptă împotriva TB 

Medicul Marius Nasta și-a început cariera pe frontul Primului Război Mondial, în lupta cu holera. Profesorul Ion Cantacuzino a fost mentorul său și persoana de la care a avut  extrem de multe lucruri de învățat, îndrumându-i pașii pe calea cercetării. De-altfel, Marius Nasta socotea conlucrarea cu profesorul Ion Cantacuzino ca „evenimentul cel mai important și hotărâtor al vieții sale”, se arată pe pagina de Facebook a Institutului „Cantacuzino”. 

Profesorul Ion Cantacuzino si medicul Marius Nasta

Sursa citată amintește și că datorită profesorului Ion Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus, în 1926, vaccinul BCG („Bacilul Calmette-Guérin”) împotriva tuberculozei. 

24 martie: Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei  

Primul spital de tuberculoși din București a fost înființat în anul 1948, de către medicul Marius Nasta, sub denumirea de Institutul de Ftiziologie din București, în cadrul vechiului Spital Filaret. Însă, bazele acestui spital au fost puse de prof. dr. I. Cantacuzino şi dr. G. Proca, care, începând încă din anul 1902 au depus eforturi susținute ce au dus la crearea Spitalului Filaret, în anul 1906. Marius Nasta a condus secția de tuberculoză a Institutului dr. I. Cantacuzino din anul 1921 până în 1945.

Din anul 1948 s-a preparat vaccinul BCG românesc (lichid) și s-a introdus vaccinarea antituberculoasă sistematică a copiilor.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe