Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, lucrează pentru găsirea unei soluţii de operaţionalizare a secţiei ATI de la Spitalul Witting.
Asistenţa medicală primară și ambulatoriul de specialitate trebuie urgent revigorate - este una dintre concluziile unei dezbateri online, organizate recent de CMR.
Reprezentanții Societății Naționale de Medicina Familiei trag un semnal de alarmă, la un an de la pandemia de COVID-19, și precizează că este nevoie de soluții reale pentru prevenirea unei noi catastrofe.
Rețeaua EIT Health lansează programul de finanțare și accelerare Wild Card 2021, dedicat soluțiilor medicale pentru îngrijirea ochilor și a vederii sau managementul durerii.
Cândva, medicina însemna un efort narativ. Alchimia ei, deși delicată, era simplă în principiu. În prezent, lucrurile sunt radical schimbate.
Coronavirusul nu pleacă niciunde, atrage atenţia conf. dr. Emilian Popovici, reputat epidemiolog. Iată care sunt proiecţiile echipei sale despre răspândirea SARS-CoV-2, dar și propunerile pe care le are pentru îmbunătăţirea sănătăţii publice.
Chiar dacă rezultatele sunt promițătoare, Dragoș Damian, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România, nu crede că mai devreme de vara anului 2021 vom avea un vaccin împotriva COVID-19.
EIT Health InnoStars a decis să sprijine 15 noi proiecte inovatoare în domeniul sănătății, dezvoltate în regiuni emergente din Europa Centrală, de Est și de Sud. Anul acesta, România a fost cea mai de succes țară din program, cu patru proiecte finanțate.
În contextul epidemiologic actual, testele rapide, care folosesc produse biologice ușor de recoltat sunt utile pentru diagnosticul anumitor afecţiuni.
Medicii de familie şi farmaciştii independenţi propun câteva soluţii pentru deblocarea crizei medicamentelor în contextul actual, unul dintre aceste medicamente fiind levotiroxina (Euthyrox).
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, în parteneriat cu Roche România, a lansat un ghid pentru pacientele cu cancer ovarian. Acesta va fi distribuit în secţiile de oncologie ale spitalelor din ţară.
Comisia Europeană a organizat în perioada 24-26 aprilie hackathon-ul pan-european.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București prin Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB), va spijini comunitatea academică prin soluții pragmatice și inovatoare, în contextul epidemiei de coronavirus.
Dislipidemia și apariția bolii aterosclerotice cresc considerabil riscul cardiovascular.
Săptămâna europeană a vaccinării se întâmplă acum!
Interviu cu prof. dr. Cătălina Tudose, președinta Societăţii Române Alzheimer
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe