Cartea este supranumită de autori un „ghid al cititorului pentru detectarea balivernelor”.
„Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală” este cea mai utilă carte pentru cei care vor să se informeze corect despre tulburările mintale și forme de tratamente, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
„Din păcate, miturile despre sănătatea mintală sunt larg răspândite și le auzim din nenumărate surse, inclusiv din media și din părerile unor oameni fără pregătire în domeniul psihologiei. Cartea de față ne arată că unele dintre cele mai ferm susținute credințe ale noastre sunt contrazise de descoperirile cercetărilor științifice și ne ajută să ne formăm opinii bazate pe fapte și nu pe ficțiuni, conducând astfel atitudini și comportamente mai adecvate față de persoanele cu boli mintale”, afirmă Hal Arkowitz și Scott Lilienfeld, foști profesori de psihologie la Universitatea Arizona și, respectiv, la Universitatea Emory din Atlanta.
Aceștia sunt, totodată, și autorii cărții Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală, publicată în România la Editura Trei, în colecția Psihologia pentru toți.
Cei doi reputați psihologi preocupați de practica psihologiei clinice bazată pe dovezi științifice și de schimbarea în procesul terapeutic, care au publicat numeroase lucrări despre depresie, anxietate și alte tulburări, au fost timp de peste opt ani autorii unei rubrici din revista „Scientific American Mind” despre adevăruri și mituri în sănătatea mintală. Aceste articole au stat la baza capitolelor volumului actual, la care au fost adăugate șase noi subiecte exclusive.
Încă din introducerea cărții, cei doi specialiști pornesc de la întrebarea „De ce ne bazăm mai degrabă pe ce credem fără a ne informa obiectiv și temeinic?”, ilustrând modul în care ulterior procesăm informațiile și ne modificăm comportamentele în urma unor raționamente subiective.
În primul rând, spun autorii, miturile fac lucrurile să pară simple, astfel încât să nu fim nevoiți să ne preocupăm de complexitatea reală a acelor lucruri, mai ales în ceea ce privește subiectele abordate în carte. Care nu sunt nici pe departe simple sau asociate unei singure cauze.
Un alt motiv este cel legat de biasurile cognitive sau „distorsiunea de confirmare“, respectiv de tendința de a acorda atenție și de a ne reaminti în mod selectiv acele informații care ne confirmă credințele sau ipotezele. Și de a neglija sau distorsiona informațiile care nu au această calitate.
Scrisă într-un stil antrenant și concis, cartea examinează convingerile și prejudecățile comune legate de sănătatea mintală și de diferitele tratamente. Fiecare capitol acoperă fie un mit diferit, fie un set de mituri interconectate cu privire la bolile mintale și la tratamentul acestora.
Axându-se pe cercetările științifice pentru a clarifica realitatea acestor probleme psihologice, ei oferă cititorilor o viziune mai echilibrată și mai precisă asupra unor subiecte importante cu care astăzi omenirea se confruntă într-o proporție foarte mare.
Prin materiale introductive scrise pe înțelesul tuturor despre diferite tulburări, cu referințe bibliografice, studii și cercetări, autorii abordează în 51 de capitole toate miturile despre: tulburările anxioase, problema tezaurizării compulsive, tulburările de dispoziție, tulburări ale copiilor și adolescenților, dependențele, autovătămarea, tulburările de externalizare, tulburările de personalitate, tulburarea disociativă de identitate, tulburările alimentare, alături de sinucidere și doliu sau tulburarea de stres posttraumatic, printre altele.
Cei doi autori demitizează deopotrivă credințele populare despre creier și comportament, despre tratamente, atât medicamentoase, cât și intervențiile psihoterapeutice, alcătuind un „Ghid al cititorului pentru detectarea balivernelor”, după cum numesc ei cartea „Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală”. Mai ales în contextul în care incidența tulburărilor mintale a crescut foarte mult, iar informațiile despre acestea, precizează autorii, sunt prezentate într-o proporție covârșitoare într-un mod incomplet sau chiar eronat atât în mass-media, cât și în social media sau chiar pe pagini online destinate subiectelor de psihologie.
„Pe măsură ce informațiile devin tot mai abundente și mai accesibile, abilitatea noastră de a evalua articole, cărți și pagini de internet crește crucial. În ciuda atotprezenței bolilor mintale, mulți oameni sunt îngrozitor de dezinformați cu privire la acestea. Circa 3.500 de cărți de autoajutorare apar în fiecare an, dar puține sunt bazate pe cercetări sau sunt supuse unei analize științifice. De asemenea, multe pagini de psihologie de pe internet sunt pline de informații eronate sau derutante despre eficacitatea intervențiilor”, au constatat cei doi specialiști.
Aceștia și-au exprimat, de asemenea, speranța că Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală, scrisă cu multă minuțiozitate, îi va ajuta și educa pe cititori cu privire la sănătatea psihică, astfel încât atât oamenii, cât și societatea să aibă de câștigat. Iar ideile expuse de-a lungul celor opt ani de studiu și analize pot servi drept ghid prin labirintul tot mai complicat al opiniilor despre sănătatea mintală.
Hal Arkowitz a fost profesor de psihologie la Universitatea Arizona. A publicat numeroase lucrări despre depresie, anxietate, psihoterapie și interviul motivațional, fiind interesat de modul în care apare schimbarea în procesul terapeutic.
Scott Lilienfeld a fost profesor de psihologie la Universitatea Emory din Atlanta. A publicat peste 300 de lucrări despre tulburările de personalitate, tulburările disociative, diagnosticul psihiatric, pseudoștiința în psihologie și practica psihologiei clinice bazată pe dovezi științifice.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe