Newsflash
OPINII

Scurtul drum de la tutun la canabis

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - dec. 2 2022
Scurtul drum de la tutun la canabis

Înainte de a vorbi despre beneficiile legalizării utilizării canabisului în scop medical , ar trebui avute mai mult în vedere problemele care ar putea fi generate odată cu această măsură.

pt mihaltanPoate nu aș fi scris acest articol dacă nu aș fi văzut o informaţie despre o conferinţă internaţională legată de legalizarea canabisului în scop medical, care a avut loc la 22 noiembrie, la Palatul Parlamentului.

Interesant este că a fost organizată sub umbrela Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor și că pledoaria a fost axată pe discutarea beneficiilor canabisului în scop medical și accesul pacienţilor români la tratament. S-au folosit argumente emoţionale, experienţe personale în favoarea legii. Este un medicament utilizabil în terapia durerii, în liniștirea unor pacienţi, adesea aflaţi în fază terminală, și care sunt, de multe ori, pe paliaţie.

S-a vorbit despre importanţa existenţei unei legislaţii ajutătoare pe o zonă medicală și s-a discutat mult mai puţin despre temerile legate de introducerea oficială a canabisului printr-o legislaţie nouă pentru ţara noastră. Sigur că multă lume își dorește acces legal la tratament.

Chestionarul despre care s-a vorbit a arătat că, aparent, 70% dintre respondenţi se exprimă în favoarea canabisului în scop medical. Prin intermediul său s-a încercat punerea în oglindă a acceptului societăţii, pregătită deja „să valorifice din plin” această reînnoire legislativă versus „ceea ce statul condamnă cu atâta exces de zel”. Până aici toate bune și frumoase, se degajă doar avantaje pentru legalizare.

Reversul medaliei

Dar haideţi să vedem și partea din spate a oglinzii, care este, de obicei, mată și neagră... În spitalele de pneumologie din România, patologia s-a schimbat total în perioada post-pandemică. Avem foarte des consumatori de canabis, dependenţi de acest drog, cu o multitudine de boli respiratorii integrate în pachete de alte suferinţe, precum hepatită virală, SIDA, condiţii socioeconomice precare etc.

Ce fac aceștia? Se internează de repetate ori, încep tratamentul pentru afecţiunea respiratorie câteva zile, iar apoi fug din spital, deoarece abstinenţa, dependenţa de canabis și alte droguri dictează comportamentul aberant, necontrolat. Nu de puţine ori devin și agresivi cu personalul medical.

Serviciile de asistare a dependenţilor de droguri sunt extrem de puţine și deja depășite. Căutarea de droguri este dureroasă ea însăși, și este mult simplificată de prezenţa dealerilor, uneori, chiar la poarta spitalului.
Și dacă tot suntem la capitolul impact medical, haideţi să vedem ce se întâmplă în ţări unde s-a legalizat canabisul.

La capitolul urgenţe și solicitări la camera de gardă pe primul loc figurează traumele acute (15,1%), iar apoi problemele respiratorii (14,2%). Consumatorii de marijuana sunt în procentaj debordant și preferă calea inhalatorie (79%), iar 80% dintre eu sunt sau au fost consumatori de tutun.

De aici încep problemele

Dualismul de utilizare, concomitenţa utilizării canabis cu tabac în același joint, este o practică curentă, și de aici încep necazurile: pe de o parte, se deschide drumul spre cocaină și heroină, pentru că mulţi nu vor mai fi mulţumiţi de ce oferă canabisul. Pe de altă parte, se sumează substanţele nocive din canabis cu cele din tutunul clasic.

Și, dacă ne gândim că în statistici doar 30% dintre consumatori folosesc canabisul în scopuri medicale, avem deja o dimensiune reală a consumului. Nu în mod surprinzător, în unele ţări (vezi Canada), marijuana depășește consumul de tutun în ceea ce privește
prevalenţa.

Aparent, în România, prevalenţa consumului de marijuana în rândul ţărilor din UE se situează pe la mijloc, dar cifrele reale sunt departe de realitatea crudă, cu reţelele de traficanţi care străbat și perie cu multă tenacitate ţara noastră.

Este interesantă și această aplecare a parlamentarilor spre legalizarea unui alt drog, când nu au rezolvat probleme legislative importante, legate de drogul bine cunoscut, care are încă 33% adepţi în ţară: tutunul.

În condiţiile în care o legislaţie de control al tabagismului, din 2016, nu mai generează, ca la început, aceleași controale riguroase și monitorizări pentru protecţia fumătorului pasiv, mă întreb cum vor reuși să o facă aceleași autorităţi pentru un al doilea drog, marijuana.

Un drog în cazul căruia, drumul de la indicaţia medicală la acces gratuit, nerestricţionat și necontrolabil este extrem de scurt, dacă este facilitat cu binecuvântarea legii.

Fără a educa populaţia și fără a releva realităţile și consecinţele marijuanei, vom ajunge în situaţia spusă de Jan Amos Komenský, în care „un om ce posedă cunoștinţe, dar e needucat este precum un inel de aur pus în botul unui porc”.

Citiți și: Nostalgia încrederii

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe