Newsflash
Interviuri

Românii, mai atenţi la sănătatea lor

de Cristina GHIOCA - dec. 24 2021
Românii, mai atenţi la sănătatea lor

Odată cu vaccinarea în masă împotriva COVID-19, populaţia a prins curaj și a început să apeleze din nou la medici în scop preventiv sau curativ, spune dr. Georgia-Alexandra Baltog.

Dr. Georgia-Alexandra Baltog este absolventă a Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, unde a fost și cadru didactic. Este medic primar Medicină Internă. Deţine competenţe în ecografie generală, endoscopie digestivă diagnostică și intervenţională.

Georgia-Alexandra Baltog

Timp de 20 de ani a lucrat în cadrul secţiei de Medicină internă - Gastroenterologie de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” București. În prezent activează în mediul privat.

Cum aţi caracteriza anul 2021 din punct de vedere profesional, comparativ cu 2020?

Anii 2020 și 2021 au fost marcaţi de prezenţa virusului SARS-CoV-2, care a influenţat enorm activitatea tuturor și cu atât mai mult activitatea medicală. Am constatat iniţial o scădere a adresabilităţii, o amânare evidentă a vizitelor medicale care nu erau urgente, a celor de prevenţie și monitorizare a stării de sănătate.

După câteva luni de relativă pauză, odată cu vaccinarea în masă, pacienţii au devenit mai curajoși, reluând-și controalele și apelând la sfatul medicului în scop preventiv sau curativ și pentru non-urgenţe.

Ce modificări aţi observat în comportamentul pacienţilor dv. în ultimii doi ani?

Am asistat la schimbări de comportament de tip anxietate, chiar panică. La somatizări multiple care sunt accentuate mai ales prin tendinţa de autodiagnosticare folosind internetul, tocmai din dorinţa iniţială, probabil, de a evita contactul cu personalul medical de teama expunerii la virus.

Mulţi pacienţi au renunţat la vizitele medicale și din teama de a fi diagnosticaţi cu o afecţiune gravă, care i-ar fi pus în situaţia de a se adresa spitalelor de stat, despre care au auzit cât de greu încercate sunt, dar și din teama de a nu putea fi trataţi corespunzător.

Paletă tehnologică largă

Care sunt la ora actuală cele mai noi tehnologii utilizate în ecografii?

Medicii din România au în acest moment toate posibilităţile de a pune un diagnostic cu mare acurateţe, indiferent de domeniu. Legat de ecografie, în ţara noastră există aparate de ultimă generaţie și specialiști pregătiţi să folosească cele mai noi tehnici de examinare, fie în modul clasic, fie folosind softuri speciale de vizualizare 3D sau 4D, de elastografie, fibroscan, ecografii cu contrast sau ecoendoscopii.

Cu ajutorul ghidării ecografice se pot efectua puncţii biopsii diagnostice sau evacuări de chisturi sau colecţii.

Cât de solicitate sunt consultaţiile de Medicină Internă în România?

Medicina internă este miezul, nucleul medicinei. Un bun specialist, indiferent de specialitate, este acela care este și un bun internist. Organismul uman este un întreg. Specialistul bine format este acela care se pricepe să integreze global suferinţa pacientului, oricât de punctuală ar fi ea.

Preocuparea pentru prevenţie, în creștere

Care este percepţia pacienţilor dv. despre prevenţie?

În ultimii ani am constatat o preocupare crescândă privind prevenţia. Am observat o creștere a numărului de colonoscopii de screening, creșterea înţelegerii pacienţilor că, după o anumită vârstă trebuie efectuată, de pildă, o colonoscopie.

Foarte mulţi tineri solicită examinări anuale ecografice, fiind conștienţi că acestea, alături de analizele de bază, pot arăta starea de sănătate a organismului sau măcar un punct de plecare pentru consulturi ulterioare și diagnosticarea la timp a unor afecţiuni.

Care sunt caracteristicile pacienţilor dv.?

Accesul la informaţie este la îndemână, dar, din păcate, mesajul transmis se înţelege uneori greșit. Această situaţie determină, pe de o parte, anxietate, care duce la automedicaţie sau exces de explorări la cerere, iar pe de altă parte, o sarcină mult mai grea pentru medic, care, pe lângă parcurgerea etapelor de a pune un diagnostic pacientului, trebuie să și combată ideile preconcepute ale acestuia, simţind, nu de puţine ori, neîncredere în abilităţile sale profesionale.

Aţi întâlnit pacienţi necomplianţi la tratament?

Sigur că am întâlnit pacienţi care își neagă afecţiunile, care nu doresc tratamente clasice, având informaţii din surse non-medicale. Mereu trebuie să fii înarmat cu răbdare și argumente solide. Până la urmă, raţiunea răzbește.

Asigurările private, o necesitate

Care sunt cele mai mari probleme ale sistemului medical din România?

Conflictul dintre stat și privat. Consider că implementarea asigurărilor medicale private este esenţială din cauza incapacităţii statului de a gestiona fondurile de sănătate și de a asigura un nivel de activitate medicală decent atât pentru pacient, cât și pentru medic.

În acest fel, fondurile de sănătate vor fi administrate strict de casele de asigurări împreună cu unităţile sanitare și corpul medical, fondurile destinate sănătăţii fiind colectate și depozitate în afara bugetului de stat și, deci, în afara deciziei politice a statului.

Ce v-a determinat să renunţaţi la activitatea din spitalul public?

Aveam nevoie de o schimbare. La vremea aceea, nevoile unui pacient internat într-un spital public erau parţial satisfăcute, iar din punct de vedere profesional era o mare frustrare.

Nu doresc să intru în amănunte sau să acuz, dar aveam impresia că, dacă continui acolo, mă complac într-o atmosferă și cu o atitudine cu care nu eram de acord.

Care sunt plusurile și minusurile sistemului de învăţământ medical din România?

Sistemul medical în cadrul căruia m-am format eu era unul rigid, cu puţin acces la noutăţile în domeniu, cu imposibilitatea plecării la stagii în afara ţării. Pe de altă parte, medicii erau mult mai umani, mai empatici și mai apropiaţi celor în suferinţă.

Anii trecând și tehnologiile ajungând parţial și la noi, generaţiile de studenţi doreau mai mult de la profesorii lor. Aici am simţit o ruptură între dorinţă și putinţă, prin faptul că deseori era imposibil să arăţi unor tineri avizi de nou și tehnologie că tu, medic, nu ai cum să accesezi ceea ce în alte părţi există și în spitalele marginale. De multe ori, profesorii, șefii catedrelor deţineau „monopolul” aparatelor de ultimă generaţie.

Pasiune și misiune

Ce pasiuni aveţi?

Din păcate, în ultimii ani, nu prea am timp liber. Pasiunea mea dintotdeauna este fotografia. Am avut mereu înclinaţie spre imagine, poate de aceea îmi place și ecografia. Am fost membru activ al Clubului Medicilor Fotografi, ARFOMED.

poza castigatoare National Geographic

Au existat și câteva expoziţii de fotografie. Am câștigat chiar și un premiu la un concurs de fotografie patronat de National Geographic. Poate, cândva, voi avea timp mai mult pentru acest hobby... Sper!

Ce mesaj le-aţi transmite pacienţilor dv. și cititorilor noștri în prag de sărbători?

Le doresc tuturor sărbători cu sănătate și îi sfătuiesc să aibă încredere în medici și în dorinţa acestora de a face bine. Consider că încrederea este esenţială pentru relaţia medic-pacient. Un An Nou mai bun și mai liniștit tuturor!

Citiți și: Dr. Doina Comișelu: „În pandemie, birocraţia este greu de gestionat”

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe