Vaccinarea ar putea deveni mai puțin dureroasă, prin aplicarea pe piele a unui lichid încărcat cu vaccin și folosirea de ultrasunete pentru a îl împinge în corp.
Vaccinurile pot fi administrate prin piele, folosind ultrasunete. Această metodă nu dăunează pielii și elimină necesitatea folosirii de ace dureroase, se arată într-un articol publicat de site-ul newscientist.com.
Pentru a crea un vaccin care să nu aibă nevoie de ace, Darcy Dunn-Lawless de la Universitatea din Oxford și colegii săi au amestecat molecule de vaccin cu proteine mici, în formă de cupă. Apoi au aplicat amestecul lichid pe pielea șoarecilor și l-au expus la ultrasunete – la fel ca cele folosit pentru sonograme - timp de aproximativ un minut și jumătate.
La început, ultrasunetele a împins amestecul în straturile superioare ale pielii, unde forma proteinelor a determinat formarea de bule pline de vaccin. Pe măsură ce ultrasunetele au continuat să lovească pielea, bulele respective s-au spart și au eliberat vaccinul. În continuare, prin acțiunea de spargere a bulelor au fost curățate și unele celule moarte ale pielii, făcând pielea mai permeabilă și permițând din ce în ce mai multor molecule de vaccin să treacă.
„Un ac împinge moleculele de vaccin până la capăt în mușchii de sub piele, în timp ce tehnica cu ultrasunete doar furnizează vaccinul în straturile superioare ale pielii. Însă acest proces, deși mai superficial, este suficient pentru imunizare”, susține Dunn-Lawless.
În testele realizate pe șoareci vii, cercetătorii au descoperit că, în timp ce metoda cu ultrasunete a furnizat de 700 de ori mai puține molecule de vaccin decât injecțiile convenționale, animalele au produs mai mulți anticorpi.
Oamenii de știință spun că șoarecii nu au prezentat semne de durere și că nu au existat leziuni vizibile ale pielii.
„Producția crescută de anticorpi se poate datora faptului că există mai multe celule imunitare în piele decât în mușchi, dar cercetătorii încă investighează”, a precizat Dunn-Lawless. El a prezentat descoperirea la conferința Acoustics 2023 din Sydney, Australia, pe 4 decembrie a.c.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe