Aflăm, în cele ce urmează, care sunt beneficiile respective și de ce la noi această metodă încă nu se bucură de atenţia pe care ar merita-o.

Ecografia cutanată este o metodă de investigaţie (dar nu numai) foarte răspândită în lume. „Există chiar catedre dedicate în învăţământul superior medical”, mi-a declarat dr. Bogdan Savu, medic de Medicină generală, cu specializare în ecografie.

Doctorul Savu lucrează în ecografie din 1996, perioadă în care a utilizat sute de ecografe. De mai bine de un an, are o colaborare strânsă cu dermatologii din clinica unde lucrează – Lasermed –, „pentru a rezolva mai bine diferite cazuri ale pacienţilor noștri, dar și din afara clinicii avem solicitări pentru această investigaţie”.

De când vă preocupă ecografia cutanată?

Încă din primii ani în care am început să utilizez ecograful. Prin anii ’97-’99 am auzit că există încercări de genul acesta în România, dar tehnica, fiind deficitară, nu permitea o rezoluţie suficient de bună. Asta, deși aveam aparate destul de performante pentru vremurile respective. Cu toate acestea, existau câţiva pionieri ai ecografiei cutanate în ţara noastră.

Făceau asta experimental?

În principal au dorit să vadă dacă ecografia îi ajută în diagnosticul unor afecţiuni dermatologice, așa cum se întâmplă la ficat, rinichi etc., fără a folosi raze X. Era vorba, în special, de formaţiuni tumorale benigne sau maligne cutanate. Problema era că tehnologia de atunci nu satisfăcea nevoile pentru acest tip de ecografie. Acum există aparate de ecografie și transductori din ce în ce mai sofisticaţi, mai performanţi.

Ce se află în spatele acestui echipament?

Vorbim de fapt de un computer – 99% dintre aparate utilizează sistemul de operare Windows – care procesează semnalul recepţionat de la sondă. Practic, aparatul, pe de-o parte, controlează sonda ca să transmită semnalul, adică ultrasunetele, pe care apoi îl recepţionează și în final îl procesează, transformându-l în imagini.

Mai mult decât investigaţii diagnostice

Care este diferenţa între un ecograf clasic și unul de acest fel?

În primul rând, sondele. Ele trebuie să producă ultrasunete cu o frecvenţă cât mai mare. De ce? Cu cât frecvenţa este mai mare, penetrabilitatea este mai mică, iar rezoluţia imaginilor este mai bună. Pentru piele nu este nevoie de o adâncime foarte mare, 3-4 mm sunt suficienţi.

La ce frecvenţe vă referiţi?

Majoritatea acestor ecografe utilizează o frecvenţă de aproximativ 24 MHz. Asta, în condiţiile în care pentru ecografii de abdomen se utilizează frecvenţe de 3,5 MHz. Deci, vorbim de frecvenţe ultraînalte. Practic, sondele pentru ecografia de piele permit o rezoluţie mult mai bună decât restul sondelor. Chiar și decât așa-zisele sonde de părţi moi sau sondele liniare, care merg până la 16-18 MHz. Pentru aceasta este nevoie ca și aparatul care preia informaţia să fie de generaţie nouă, cu un soft care să poată recepţiona și prelucra informaţia de la sondă.

Ce se poate obţine cu sonda respectivă?

O sondă de 24 MHz permite, de pildă, vizualizarea, atunci când se cuplează modulul Doppler color, unui vas de sânge cu un diametru în jur de 0,3 mm. Iar dacă se cuplează și Dopplerul pulsat, se poate măsura și fluxul sanguin în acel vas. Văzând tipul de flux sanguin se poate stabili dacă e vorba de o arteriolă sau o venulă, lucru foarte important pentru vasele din apropierea unei tumori. Astfel se poate ști dacă este vorba de un vas care irigă tumora sau care „evacuează” sângele din zona respectivă. Se poate ajunge chiar până acolo încât cu un ac foarte fin, ghidat ecografic, să se poată injecta o substanţă care să producă obstrucţia vasului respectiv și, prin asta, hrănirea formaţiunii tumorale în cauză. Tehnica este deja folosită în cazul tumorilor cu alte localizări (uter, prostată etc.).

Deci, apare și o componentă terapeutică...

Chiar mai mult, în anumite afecţiuni putem vedea inclusiv evoluţia bolii sub tratament. De pildă, în plăcile din psoriazis putem verifica dacă tratamentul efectuat are eficacitate sau nu asupra plăcii de psoriazis.

Diagnostic cu probabilitate foarte mare

Ce determinări se pot face în cazul unei tumori?

Prin ecografia cutanată se poate identifica aspectul, forma, straturile cutanate interesate, poziţia faţă de ţesuturile din jur, tipul de vascularizaţie, ecogenitatea, conturul, structura formaţiunii, existând deja stabilite prin studii clinice criterii ecografice de diagnostic pentru un anumit tip de tumoră. Se pot diferenţia, de exemplu, un epiteliom bazocelular de unul spinocelular, un melanom malign de alte formaţiuni care se aseamănă cu el. Pot vedea inclusiv porţiunea de sub tumoră, adică să știu exact ce adâncime are, mai plastic vorbind, pot să văd întregul „aisberg”. De ce este important lucrul acesta? Pentru că se poate planifica mai bine intervenţia chirurgicală pentru excizia formaţiunii tumorale.

Este o metodă chiar atât de exactă?

Aceste patternuri ecografice nu sunt chiar patognomonice, ca să poţi să spui cu siguranţă, dar este un diagnostic de o probabilitate foarte mare. Se poate stabili dacă există o suspiciune de malignitate sau dacă e vorba de o formaţiune benignă, inclusiv în timpul unor manopere. Atunci când găsim o formaţiune tumorală și am evaluat-o ecografic, în aceeași ședinţă de explorare putem să o și puncţionăm, folosind un ac de puncţie sub ghidaj ecografic. Apoi, trimitem materialul la analiza histopatologică și putem vedea mai clar dacă într-adevăr diagnosticul se confirmă sau nu.

Evitarea riscurilor în anumite manopere

Când se dorește injectarea unor substanţe pentru a corecta o asimetrie, de exemplu, poate ajuta această metodă ecografică?

Când dorim să injectăm fillere, de exemplu, în scop estetic sau corectiv, pot apărea probleme cauzate de diferitele variante anatomice în ceea ce privește sistemul vascular, mai ales la nivelul feţei. Ce înseamnă asta? Înseamnă că pot să risc, când folosesc aceste substanţe, să le injectez în arteră. Utilizând ecografia în momentul în care fac injectarea, pot să văd în timp real cum arată zona respectivă, să fiu sigur că am injectat la adâncimea corectă, dar și că nu injectez într-un vas de sânge. Multe dintre incidentele produse în utilizarea acestor fillere au o astfel de cauză.

Care sunt complicaţiile produse de aceste erori?

Nu am văzut asemenea cazuri, dar sunt citate în literatura de specialitate situaţii de necrozare a piramidei nazale, tocmai pentru că s-a injectat substanţa într-o arteră care irigă zona respectivă. S-au citat chiar cazuri de orbire. Nemaivorbind de faptul că sunt multe persoane care au reacţii de rejecţie a acestor produse sau reacţii alergice la ele și organismul lor reacţionează la locul injectării sub diferite forme: cu edem, cu erupţii, necroze etc. Din fericire, în contextul în care utilizăm această metodă, complicaţiile respective pot fi evitate sau/și corectate.

Avem echipamente, dar prea puţini specialiști

În România există asemenea ecografe?

Există, numai că sunt puţini utilizatori. Sunt puţini pentru că mulţi dintre cei care le-ar putea utiliza, și anume cabinetele de dermatologie ș.a., sunt sceptici să investească în așa ceva. În primul rând, de teama că nu își vor putea amortiza costurile. În al doilea rând, pentru că nu au informaţii suficiente, dar și pentru că li se pare greu să poată performa în acest domeniu.

Cine ar fi cei care ar avea nevoie să se pregătească în ecografia cutanată? Dermatologii?

Nu neapărat. Un dermatolog nu are neapărat backgroundul foarte bun în ceea ce privește metoda ecografică. Consider că pentru cel care face ecografie cutanată este mai ușor să înveţe noţiunile de dermatologie necesare pentru a face diagnosticul diferenţial comparativ cu un dermatolog care se apucă să înveţe ecografie. Dar, sigur, și dermatologul trebuie să aibă noţiuni de ecografie. Este exact ca în ecocardiografie, unde dacă nu ai noţiuni temeinice de cardiologie, nu ai ce căuta să faci ecografia. Trebuie să știi ceea ce vezi acolo și ce reprezintă. Așa că rămân la părerea că orice persoană antrenată în ecografie, dacă are sau capătă noţiuni de dermatologie, poate să facă această investigaţie foarte bine. Asta, dacă are și un echipament corespunzător. Echipamentul face cel puţin 60% din investigaţie.