Ediţia aceasta a fost și una aniversară, marcând 75 de ani de la înfiinţarea Institutului. În acest context am stat de vorbă cu conf. dr. Monica Dragomir, medic primar Hematologie și Oncologie Pediatrică. Ea a ţinut să sublinieze progresul uriaș înregistrat în ultimii cinci ani în ceea ce privește tratarea cancerelor pediatrice.

CARTE DE VIZITĂ: 

•  Medic primar Oncologie Medicală 
• Șefa secţiei Oncologie Pediatrică de la Institutul Oncologic București

Creșterea ratei de supravieţuire se datorează, cel puţin în ultimii cinci ani, unei mai bune abordări multidisciplinare.

Recent, secţia pe care o conduceţi a primit o certificare europeană. Ce semnifică aceasta pentru dv.? 

Secţia noastră de Oncologie Pediatrică a fost înfiinţată în noiembrie 1989, iar în prezent este Centru naţional coordonator și Centru Naţional Asociat Reţelei Europene de Oncologie Pediatrică (ERN PaedCan) pentru tumori solide, tumori cerebrale și tumori foarte rare la copil. Suntem foarte mândri de această certificare europeană, certificare pe care de altfel a primit-o, în același timp, și Institutul Fundeni – pentru leucemii și hemopatii maligne. Certificarea primită a deschis orizonturi și posibilităţi noi de colaboare interdisciplinară la nivel internaţional, astfel încât avem acum acces la tumor board  internaţional pentru cazurile speciale. 

Citiți și: Morfina în doze mari la copilul cu cancer  

Despre ce cazuri e vorba?

Este vorba doar de cazurile foarte rare, în care este nevoie de o secvenţă terapeutică indisponibilă în ţară. Colaborarea cea mai bună am avut-o cu Franţa, cu Institutul Gustave Roussy din Paris. Acesta nu numai că acceptă să analizăm cazurile împreună pentru o decizie terapeutică dificilă, dar, când este cazul, preia imediat pacientul și acordă rapid tratamentul pe care noi nu îl putem oferi copilului. Ceea este un lucru absolut 
minunat.

Colaborări interinstituţionale

Ce tip de afecţiuni necesită și colaborare internaţională?

Un exemplu ar fi sarcoamele de vezică sau prostată la copii mici. Sunt tumori cu extensie loco-regională care, prin tratament chirurgical clasic, uneori necesită și excizia vezicii urinare, ceea ce ar afecta mult calitatea vieţii. Prin brahiterapie se poate controla tumora restantă după chimioterapie, fără a mai fi nevoie de o intervenţie chirurgicală mutilantă. Pentru acest tip de radioterapie au fost preluaţi pacienţi de colegii din Franţa. În cazuri foarte rare sunt necesare intervenţii chirurgicale extrem de laborioase. 

Ce implică acestea?

Acestea implică echipe multidisciplinare indisponibile în ţară, cum ar fi chirurgia oro-maxilo-facială combinată cu chirurgia plastică. În ceea ce privește chirurgia și ortopedia pediatrică, există echipe multidisciplinare și colaborăm excelent cu Spitalul „Grigore Alexandrescu”, unde s-au format în ultimii 10 ani chirurgi cu supraspecializare de chirurgie oncologică la copil și adolescent. 

Adresabilitate mare către Institut

Câte cazuri preluaţi anual?

În ceea ce privește Oncologia Pediatrică din România, adresabilitatea către Institutul nostru este mare la ora actuală. Preluăm 110-120 de cazuri noi din cele 420 diag­nosticate anual la nivelul întregii ţări. Acestea reprezintă 21% din toate cancerele pediatrice. Dacă ne referim la exclusivitatea de a prelua în tratament tumori solide, tumori cerebrale și cancere foarte rare, ele reprezintă 38% din toate tumorile solide și peste 65% din toate tumorile cerebrale diagnosticate în România. Aceste date sunt disponibile prin Registrul Naţional de Onco-hematologie Pediatrică.

Putem vorbi de prevenţie în cazul copiilor? 

Din păcate nu. Când spunem prevenţie ne referim la carcinogeni cunoscuţi a fi factori de risc pentru anumite cancere. Aceștia ţin de alimentaţie, de fumat, de activitatea fizică, de stilul de viaţă. Pentru a declanșa un cancer, factorii cancerigeni au nevoie de un interval de timp mare: 10, 15, 20 de ani și chiar mai mult. Astfel încât, dacă ne referim la copii, nu putem incrimina foarte mult stilul de viaţă, alimentaţia nesănătoasă, fumatul. Sigur că este recomandat să ne obișnuim copiii cu un stil de viaţă sănătos, cu o alimentaţie corectă, dar toate acestea previn un cancer în perioada vieţii adulte. La copil, toate cancerele sunt considerate a avea origine și bază genetică. 

În ce stadii diagnosticaţi cele mai multe cazuri?

Pentru a crește rata de vindecare în cancerele copilului trebuie să promovăm diagnosticul precoce, în stadii incipiente de boală. La co­pil, stadiile incipiente de boală pot fi vindecate. Se poate obţine o supravieţuire pe termen lung în procente semnificativ mai mari decât în cancerele adultului. În ultimii ani, proporţia cazurilor diagnosticate în stadii tardive a scăzut și la noi în ţară la 35%, versus aproape 50% cât era în urmă cu 10-15 ani.

Supravieţuire în creștere

Care este rata de supravieţuire în cancerele copilului în România? 

Cu mare bucurie pot spune că analiza datelor epidemiologice a demonstrat creșterea supravieţuirii în cancerele copilului în intervalul 2014-2017, comparativ cu intervalul 2010-2013, de la 69% la 74%. Media Europei de Vest este de 80% și cea a ţărilor foste socialiste este de 71%. Creșterea supravieţuirii a fost semnificativă, mai ales că s-a înregistrat într-un interval de cinci ani. Sunt sigură că acum procentele sunt mai mari. Sunt convinsă că atunci când vom face analiza următorului interval, 2018-2023, rata de supravieţuire va fi mai mare și, sper, foarte apropiată de media europeană, pentru că am făcut pași uriași în ultimii cinci ani. Aceste date fac parte din al doilea studiu al supravieţuirii în cancerele copilului, efectuat de Registrul Naţional de Onco-hematologie Pediatrică. Rezultatele au fost date publicităţii la 15 februarie a.c., de Ziua internaţională de promovare a problematicii Oncologiei Pediatrice, și beneficiază de verificare externă solicitată coordonatorului studiului EUROCARE (Gemma Gatta, I.N.T Milan).

Cum se stabilește componenţa echipei multidisciplinare? 

Este foarte important ca din echipa multidisciplinară să facă parte cei mai buni. Din punctul meu de vedere, „cei mai buni” înseamnă cei care au experienţă în tumorile maligne ale copilului, dar și empatie și disponibilitatea de a interveni exact când este nevoie. Tumorile solide ale copilului au localizări multiple și implică specialiști chirurgi de diverse specialităţi (chirurgie pediatrică, chirurgie toracică, neurochirurgie, ortopedie, chirurgie ORL, chirurgie OMF, oftalmologie). Pe lângă clinicieni, oncologi pediatri și radioterapeuţi, din echipa multidisciplinară fac parte și anatomopatologi, geneticieni, psihologi, asistenţi sociali. Astfel, echipa multidisciplinară ideală nu se găsește într-un singur loc, într-o singură instituţie medicală. Ea se formează prin colaborări interdisciplinare și interinstituţionale. În ultimii ani am reușit să avem colaborări excelente cu colegi de diferite specialităţi din centrele universitare din București care dispun de cele mai moderne posibilităţi de tratament, iar relaţionarea este una perfectă. Buna colaborare interdisciplinară s-a reflectat și în rata de supravieţuire care a crescut în regiunea București-Ilfov la 75%, versus 74% media pe ţară.