Patologie fără risc vital, hiperhidroza poate afecta calitatea vieţii persoanei în cauză, confortul său și chiar sănătatea psihică. Hiperhidroza este definită ca transpiraţia excesivă, greu de controlat, fără o cauză aparentă – persoana nu depune efort fizic, nu se expune unor temperaturi excesive, nu trece prin emoţii puternice.

Cele mai frecvente cazuri de hiperhidroză sunt cele primare. Acestea apar ca urmare a unei predispoziţii genetice și debutează în copilărie sau în adolescenţă, până la vârsta de 25 de ani. Hiperhidroza primară afectează corpul în mod simetric, se reduce în timpul somnului și dispare noaptea, aspecte subliniate de dr. Daniela Baltă.

Afecţiunea este cronică și necesită tratament toată viaţa. Uneori se poate ameliora cu înaintarea în vârstă. Apare printr-o hiperstimulare a sistemului nervos simpatic, astfel că persoana respectivă transpiră excesiv în timpul zilei și în orice situaţie ce implică o hiperstimulare simpatică. În 30-50% dintre cazuri este detectată o agregare familială.

Prin comparaţie, formele secundare de hiperhidroză apar ca urmare a unor boli sau administrării unor medicamente. Afecţiunile incriminate pot fi de tip endocrin, infecţios sau neurologic (boala Parkinson, neuropatii periferice, leziuni cerebrale). Hiperhidroza secundară poate apărea la orice vârstă, dar mai ales la adult. În plus, spre deosebire de forma primară, aceasta apare și noaptea, în timpul somnului, și poate fi atât generalizată, cât și localizată, asimetrică.

Tratamentul hiperhidrozei presupune aplicarea unor măsuri generale, folosirea de antiperspirante topice, tratamente sistemice (anticolinergice), iontoforeza, toxina botulinică, intervenţii chirurgicale și alte proceduri. Desigur că, în cazul hiperhidrozei secundare, este nevoie de tratarea cauzei.

Tratament

Pacientul va fi sfătuit în următoarele direcţii:

• poartă îmbrăcăminte din fibre naturale (bumbac, lână), lejeră, schimbată periodic (când se umezește);
• evită, deci, îmbrăcămintea sintetică, strâmtă;
• poartă șosete de bumbac cu argint/cupru;
• poartă încălţăminte cu branţuri absorbante, care trebuie schimbate periodic;
• aerisește picioarele;
• folosește absorbante pentru axilă – acestea se fixează pe haine;
• folosește, pentru igiena zilnică, geluri blânde, hipoalergenice, fără parfum, care să nu modifice pH-ul tegumentului;
• evită condimentele iuţi, cafeaua, alcoolul, carbohidraţii;
• consumă apă suficientă și legume, lactate, cereale, vitamine din grupul B;
• aplică tehnici de relaxare.

 Antiperspirantele: la persoanele cu hipersudoraţie, sărurile de aluminiu prezintă risc mai mare de a bloca glandele sudoripare, deoarece acestea precipită la pH-ul crescut determinat de transpiraţia excesivă. „Practic, fac un dop pe canalele sudoripare”, explică medicul. Antiperspirantele există sub formă de roll-on, stick, cremă sau pudră. Sărurile sunt reprezentate de clorura de aluminiu și de clorhidratul de aluminiu, iar antiperspirantele de generaţie nouă conţin și zirconiu, ceea ce le face mai bine tolerate de piele.

        Există preparate destinate palmelor, plantelor, axilelor, care au concentraţii diferite ale sărurilor de aluminiu.

        Referitor la riscul de carcinogeneză, studiile arată că în acest proces este implicat benzenul din spray-uri, inclusiv din cele pentru picioare, și nu sărurile de aluminiu, transmite dr. Daniela Baltă.

Cum se folosesc corect antiperspirantele

Pentru a nu bloca glandele sudoripare, antiperspirantele trebuie folosite corect:

• se aplică seara, înainte de culcare, pe pielea spălată (la final cu apă rece) și uscată – sudorația este mai redusă noaptea, iar absorbția antiperspirantului este mai bună;
• dimineața, antiperspirantul ar trebui îndepărtat prin spălare. În cazul în care au apărut iritații, se adaugă în apa de spălare bicarbonat de sodiu sau se aplică local preparate cortizonice, precum clobetasone butirat;
• antiperspirantul se aplică la început 7-10 seri consecutive, apoi pacientul va spația aplicarea la două zile, ulterior la trei-patru zile, până când intră într-un program de întreținere, adică de o aplicare la 7-12 zile.

        Anticolinergicele necesită precauţii, deoarece pot determina efecte adverse importante, atât în administrare sistemică (inclusiv prin cumularea acestor efecte cu efectele anticolinergice ale altor medicamente din schema de tratament a pacientului), cât și în administrare topică, ele având un grad ridicat de absorbţie.

Injectarea de toxină botulinică duce la blocarea eliberării de acetilcolină la nivelul glandelor sudoripare, blocând astfel transmiterea impulsului nervos și secreţia acestor glande. Se injectează cantităţi mici cu ac subţire la nivelul zonei afectate. Efectul se menţine pentru 3-6 până la 12 luni. Sunt în dezvoltare tratamente cu toxină botulinică care nu necesită injectare.

Intervenţiile chirurgicale se referă la lipoaspiraţie cu îndepărtarea glandelor sudoripare, la aplicarea subcutanată a laserului YAG, distrugerea glandelor sudoripare cu microunde, folosirea ultrasunetelor, îndepărtarea chirurgicală a unei zone tegumentare ce conţine glande sudoripare și ulterior folosirea unei grefe de piele. Simpatotomia și simpatectomia toracică endoscopică chimică sau chirurgicală sunt indicate în hiperhidroza facială și palmară, în cazurile în care alte tratamente au eșuat; acestea pot determina hipersudoraţie compensatorie în alte zone.