Proiectul ROCASS II București-Ilfov va fi lansat mâine, 20 iulie, în cadrul unei conferințe de presă.
Lansarea proiectului intitulat „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II București-Ilfov – POCU/757/4/9/136824” va avea loc mâine, anunță inițiatorii acestuia.
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), în parteneriat cu Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), organizează mâine, 20 iulie, o conferinţă de presă la Palatul Cercului Militar Naţional.
V-ar putea interesa și: Cancerul colorectal, cel mai frecvent tip de neoplasm din România
Conferința are loc cu ocazia lansării proiectului ROCCAS II București-Ilfov, care vizează depistarea precoce, diagnosticul şi tratamentul precoce al leziunilor precanceroase colorectale, se arată într-un comunicat de presă remis redacției.
„Demararea, în premieră națională, a unui proiect de screening pentru cancerul colorectal, adresat unei mase mari de populație, grupul țintă al proiectului fiind format din 50.001 persoane cu vârsta între 50-74 ani cu domiciliul/ reședința în regiunea București–Ilfov, dintre care minim 53% aparțin grupurilor vulnerabile, asigură contextul necesar pentru îndeplinirea obiectivului național privind atât scăderea incidenței, cât și a mortalitații prin cancer colorectal, obiectiv care este aliniat la politicile europene de sănătate publică în acest domeniu”, se arată în comunicat.
Perioada de implementare a proiectului este de aproximativ 4 ani (iulie 2020 – decembrie 2023).
Necesitatea implementării acestui proiect a fost impusă de analiza statisticilor furnizate de GLOBOCAN privind incidența cancerului colorectal (CCR).
Această boală reprezintă, la acest moment, o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial și implicit, la nivelul Uniunii Europene – cu 1.8 milioane de cazuri noi (10,2% din totalul neoplaziilor noi).
Cancerul colorectal este a doua cauză de mortalitate din cadrul patologiilor oncologice (881.000 decese înregistrate anual, adică 9,2% din totalul deceselor prin cancer), potrivit sursei citate.
Prevenția și diagnosticul precoce sunt etape esențiale în cadrul programelor de luptă împotriva acestei maladii, iar screeningul s-a dovedit a fi singura măsură eficientă în scăderea mortalității din patologia oncologică cu localizare colorectală.
ROCCAS II București-Ilfov este un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe