Newsflash
Știri

Cancerul colorectal, cel mai frecvent tip de neoplasm din România

de Dorina Novac - iul. 14 2021
Cancerul colorectal, cel mai frecvent tip de neoplasm din România

Cancerul colorectal a fost cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat în 2020, în România, cu 13.000 de cazuri noi, spre deosebire de 11.000 în 2018, conform Globocan.

Un număr de 98.886 de români au fost diagnosticați cu cancer în 2020, potrivit Globocan. Dintre aceștia, 13.000 sunt cazuri noi de cancer colorectal, ceea ce a urcat acest tip de cancer pe locul întâi în clasament, după cancerul pulmonar și cel de prostată, potrivit unui comunicat de presă.

cancer

În România, cancerul colorectal îl depășește pe cel de plămâni, care a avut 12.122 de cazuri în 2020.

De asemenea, studiile arată că aproximativ 90% din cazurile de cancer colorectal apar la persoane trecute de vârsta de 50 de ani.

„Cancerul colorectal apare prin acumularea de anomalii genetice. Pe acestea fie le moștenim din familie, fie apar pe parcursul vieții sub influența factorilor de mediu. (...) În ceea ce privește moștenirea genetică, rudele de gradul I ale persoanelor cu polipi sau cancer colorectal au risc de 2-3 ori mai mare de a dezvolta această boală”, a precizat dr. Elena Ciupercă, medic primar gastroenterolog și fondatoarea clinicii de gastroenterologie DigestMed.

Potrivit sursei citate, cu toate că a devenit cel mai frecvent tip de cancer din România, nu este și cel care provoacă cele mai multe decese.

„Din cei aproape 55.000 de români care au murit anul trecut de cancer, pentru peste 10.000 cauza a fost cancerul la plămâni. Cu aproape 6.800 de morți provocate, cancerul colorectal este pe locul doi în ceea ce privește mortalitatea”, se mai arată în comunicat.

Cu toate că datele Globocan sunt îngrijorătoare în ceea ce privește acest tip de cancer, el este o afecțiune cu o rată mare de succes a tratamentului atunci când este descoperit în stadii de început.

Astfel supraviețuirea la 5 ani depășește 90% în cancerul colorectal diagnosticat precoce, însă doar 40% din tumori sunt găsite într-un stadiu localizat și aproximativ 56% din pacienții cu cancer colorectal mor din cauza tumorii.

„În stadiul IV supraviețuirea este de doar 14-16% la 5 ani. Diagnosticul precoce este așadar important pentru că prognosticul e mult mai bun în cazul unui stadiu incipient; investigațiile de screening pot diagnostica de asemenea leziuni precanceroase sau polipi care au modificări minime și atunci în majoritatea cazurilor rezecția endoscopică este suficientă și salvează pacientul fără tratamente complicate”, potrivit sursei citate.

Dr. Elena Ciupercă a explicat că monitorizarea colonului începe după vârsta de 50 de ani, chiar dacă nu sunt simptome.

„În cazul persoanele care au un istoric de astfel de cancer în familie, screeningul este indicat să înceapă cu 10 ani mai devreme decât cel mai tânăr caz de cancer din familie. În familiile cu sindrom Lynch monitorizarea începe la 20-25 de ani, iar în polipoza adenomatoasă familială screeningul este indicat să înceapă chiar la vârsta de 10-12 ani”, a adăugat medicul.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe