Am rămas surprins de lipsa de jenă a acestei mărturisiri. Însă și mai surprins am fost de cât de multe  persoane adulte au apreciat această situaţie.

Personal, pot să accept că unele femei găsesc o cale mai ușoară de făcut bani (chiar dacă mai cred că e mai frumos să faci dragoste, nu sex, că dragostea îţi aduce mai multă plăcere decât sexul „sportiv”), dar mi-e greu să accept aceste destăinuiri fără nicio urmă de jenă. Eu am fost crescut cu ideea că rufele murdare se spală în familie, că viaţa privată e viaţă privată și că, dacă tot ai făcut o boacănă, te abţii să baţi toba ca să afle tot satul. Am fost învăţat că neafișarea publică a „păcatelor” personale ţine de o minimă decenţă (afișarea lor în public seamănă a exhibiţionism). Poate merită menţionat faptul că am crescut la ţară, bunicii mei erau ţărani autentici (comuniștii le-au spus „chiaburi”).

Pentru o analiză psihologică a acestui caz ne putem folosi de „piramida trebuinţelor” a lui Maslow. În mare, pe primul nivel al acesteia sunt nevoile fiziologice: apă, aer, hrană, somn, sex (e vorba de sexul animalic). Pe cel de-al doilea nivel se află nevoia de siguranţă: securitate personală și financiară, sănătate. Pe cel de-al treilea sunt nevoile sentimentale (dragoste, intimitate sexuală, familie, prietenii). Pe nivelul următor sunt nevoile de (auto)apreciere, de (auto)stimă, de recunoaștere a valorilor proprii. Pe cel de-al cincilea nivel se situează nevoile cognitive (intelectuale), iar la al șaselea – cele artistice. Ultimul nivel, al șaptelea, este rezervat nevoilor de upgrade personal, de permanentă reevaluare personală. Unii psihologi vorbesc și de un al optulea nivel, cel al conectării cu Divinitatea.

Valori superioare vs valori inferioare

Îmi amintesc cu plăcere că, pe vremea când eram asistent universitar la Medicină și aveam ore de stagiu de Medicină de familie cu studenţii din ultimul an, în ultima oră de stagiu le vorbeam despre piramida lui Maslow. Ora era printre cele mai ascultate și dezbătute din stagiu. Într-un an am fost întrebat dacă există posibilitatea ca unele persoane să sară peste nivelurile iniţiale direct la cele superioare. Răspunsul meu a fost „nu; e nevoie să-ţi satisfaci nevoile, nivel cu nivel, pentru a putea evolua, la fel ca la un joc; pot exista excepţii doar în cazul geniilor”. Într-un alt an, o studentă a fost revoltată când le-am spus că sexul este o nevoie primară. A înţeles situaţia când am ajuns la cel de-al treilea nivel al piramidei, și am făcut o diferenţiere clară între „a face sex” (ceea ce se apropie mai mult de o gimnastică matinală) și „a face dragoste” (ceea ce te apropie mai mult de valorile superioare, de nivelurile superioare).

Revenind la destăinuirea „sexului pe bani”, cred că putem încadra această activitate la nivelul 1 (al satisfacerii unei nevoi primare), cel mult la nivelul 2 (asigurarea unei siguranţe financiare). Deci, nimic superior.

Morală și paradoxuri

Cazul este interesant de analizat și din punct de vedere social: ce model comportamental promovează în societate, ce au tinerii de învăţat din această „poveste”? Concluzia evidentă a acestei povești ar fi că „femeia este un obiect sexual care poate fi cumpărat”. Sunt sigur că niciun om cât de cât educat nu poate fi de acord cu această idee. Pentru mine a fost dezamăgitor să văd câţi oameni maturi (maturi cronologic) nu au ajuns cu gândirea la morala acestei destăinuiri, că nu au înţeles ce comportament promovează destăinuirea. Paradoxul este că mulţi dintre cei care au apreciat această destăinuire se plâng ulterior de calitatea societăţii românești.

Tot referitor la bani, la nevoia de siguranţă financiară, citeam recent un studiu făcut pe studenţii americani. Scopul său era de a afla din ce motiv și-au ales studenţii respectivi facultatea de medicină: pentru bani sau din vocaţie? A fost o plăcere să descopăr că toţi cei intervievaţi au spus că pe primul plan a stat dorinţa de a obţine satisfacţii profesionale din ceea ce fac, că nu banii au reprezentat prima alegere. Evident, pentru aceștia, banii nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de a trăi decent, de satisfacere a nevoilor de nivelurile superioare.

Revenind la studenţii mei, iarăși îmi amintesc că unei serii i-am spus „dacă doriţi să faceţi bani din medicină, să știţi că aţi greșit; banii (ăia mulţi) nu se fac din medicină”. Răspunsul lor a fost prompt și lămuritor: „Domnule doctor, dacă doream să facem bani, azi nu eram aici, la facultate”, fapt pentru care am renunţat să mai discut acest subiect cu următorii mei studenţi.

Tuturor pacienţilor care pleacă la muncă în Uniunea Europeană le spun: „Aveţi grijă! Totul costă. Inclusiv banii își au preţul lor”.