Newsflash
OPINII

Probleme noi și vechi în medicina de familie

de Dr. Valentin PANTEA - dec. 15 2023
Probleme noi și vechi în medicina de familie

Pe lângă deja obișnuitele probleme de funcţionare, pe final de an SIUI dă noi rateuri. La acestea se adaugă și alte probleme, nou apărute, de data aceasta financiare. Iar pentru anul următor veștile sunt și mai îngrijorătoare.

Dacă spun că SIUI funcţionează cu sincope, e ceva deja banal. Din păcate, sistemul a intrat într-o nouă fază în care nu mai funcţionează ziua. Astfel, medicii de familie lucrează offline ziua ca să-și valideze serviciile, reţetele, biletele de trimitere, iar noaptea concediile. Situaţia e nouă, iar trendul nu este deloc optimist. Când scriu aceste rânduri, medicii de familie ar fi trebuit să fi trimis deja către CAS judeţene facturile pentru serviciile acordate în luna noiembrie. Din păcate însă, nici nu avem decontul generat de CAS. Ne întrebăm oare ce mai urmează. Oare vom ajunge în situaţia în care nici noaptea nu vom avea SIUI funcţional?

Într-o dimineaţă am avut un SIUI perfect funcţional. M-am minunat și a fost o reală plăcere să lucrez în timp real online. Dar minunea nu a durat decât 30 de minute, după care sistemul a sucombat. Am rămas însă cu ideea că se poate ca SIUI să funcţioneze normal, să pot lucra online, așa cum îmi cere CAS, și că e foarte bine așa. 

Nefuncţionarea progra­mului în timp real poate crea probleme medicilor. Calitatea de asigurat este fluctuantă, iar când ajungi să fii online, te poţi trezi că ai acordat un serviciu medical unui pacient care, de la ultima actualizare a sistemului, a devenit neasigurat. Sau că ai scris o reţetă unui pacient cronic, care mai avea o astfel de reţetă primită în ambulatoriu și că pacientul a beneficiat de mai mult de șapte medicamente (atât cât prevede norma CAS). Cine plătește pentru aceste inadvertenţe? Medicul de familie!

Banii cabinetului nu sunt banii medicului

O altă problemă nou apărută este cea financiară. Odată cu noul Contract-cadru, veniturile cabinetelor medicilor de familie au crescut simţitor. Chiar dacă încă nu se alocă 12% din banii Sănătăţii medicinei de familie, așa cum este în Europa, totuși creșterea e semnificativă. Însă subliniez încă o dată că banii cabinetului nu sunt banii medicului. 

Din banii primiţi de la CAS, medicul plătește angajaţii, consumabilele, chiria, întreţinerea și își dotează cabinetul cu aparatură medicală (care trebuie și ea reînnoită). Banii care rămân reprezintă venitul brut al medicului, din care se plătesc 45% „dări la stat”. Astfel că, la final, medicul va rămâne cu un venit net de aproximativ o treime din venitul cabinetului. Am dorit să fac această precizare pentru că, după atâţia ani, încă mai există persoane care confundă venitul cabinetului cu banii medicului.

Din păcate, actualmente, am ajuns în situaţia în care avem veniturile mărite pe hârtie, iar în buzunar suflă vântul. Și asta pentru că din banii pe care trebuia să-i primim pentru octombrie am încasat doar 60%. Înţeleg că guvernul vrea să reducă cheltuielile pe ultimele două luni pentru a se încadra în limita de deficit bugetar. Dar atunci ar trebui ca și medicii de familie să fie scutiţi de plata facturilor și a altor cheltuieli pentru ultimele două luni, fie și doar parţial (așa ar fi fairplay!). Din păcate, nu este așa. Astfel, mulţi dintre noi trebuie să recurgem la banii personali pentru a susţine cabinetul până la anul, când sperăm să primim toţi banii trecuţi pe facturi. Și spun până la anul pentru că, din ceea ce vedem și știm până acum, nici pentru luna noiembrie nu vom primi banii integral.

Plăţi „pe caiet”

Săptămâna trecută, CNAS a cerut 4,2 miliarde de lei pentru a putea încheia anul bugetar 2023. Însă a primit doar 1,7 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului „pentru servicii medicale, medicamente, materiale și dispozitive medicale, inclusiv pentru derularea programelor naţionale de sănătate curative și acordarea medicamentelor compensate și gratuite”. 

Din păcate, se pare că nu și pentru medicii de familie, astfel că aceștia vor fi plătiţi „pe caiet”. Plăţile gărzilor din centrele de permanenţă sunt și mai întârziate (cu vreo 3 luni) comparativ cu banii pentru cabinete. De aceea, medicii de familie se întreabă dacă e cazul să mai meargă la cabinet fără a fi plătiţi. Din păcate, veștile sunt și mai sumbre pentru anul 2024: din bugetul Sănătăţii se vor lua 6 miliarde de lei!!! Dacă acum, în 2023, nu au ajuns banii pentru a acoperi toate cheltuielile din Sănătate, cum ne vom descurca cu un buget și mai mic?!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe