Îmi aduc acum aminte că în urmă cu mult timp, la intersecţii mai aglomerate „străjuiau” aparate care măsurau diferiţi indicatori ai poluării. Când intersecţia era foarte aglomerată (de exemplu, la Răzoare) și așteptai culoarea verde de „n” ori, era timp să citești ce apare notat. De foarte multe ori „părea” că totul este normal, în intervale considerate sănătoase, fără poluare (nu puteai decât să te miri și să nu crezi ceea ce apărea afișat electronic). După o vreme, inexplicabil, aparatele au dispărut și din Drumul Taberei, și din alte cartiere. 

Desigur că dacă ne-am apuca noi, oamenii, să cumpărăm aparate de măsură și să demonstrăm că există poluare, ni s-ar spune ferm: „Aparatele voastre nu sunt omologate, nu le luăm în considerare”. Cam la fel cu situaţia în care observi un accident sau o încălcare a regulilor de circulaţie. Pozezi sau filmezi, dar „proba” nu este acceptată (nu riscul rănirii sau uciderii unei persoane pare a fi important, ci... „omologarea și verificarea metrologică”). „Semnal de alarmă tras de medici și ecologiști: aproximativ 3.000 de oameni mor anual în București din cauza poluării aerului. Asta reiese dintr-o cercetare realizată de ECOPOLIS și AerLive.ro, care au lansat o campanie de informare și conștientizare în privinţa impactului poluării asupra sănătăţii umane” (1). 

„Șapte bucureșteni mor zilnic din cauza poluării aerului, arată studiile făcute de experţii în calitatea aerului și de medicii Spitalului «Marius Nasta». Potrivit acestora, poluarea aerului provoacă afecţiuni pulmonare, respiratorii, pediatrice, cardiologice, dermatologice și oncologice.” (2). Starea de răceală Experienţa personală? În drum spre aeroport, pentru a participa la Conferinţa ESCAIDE organizată de ECDC (3), mă întrebam oarecum neliniștit (dar și curios): cum va fi după ce am să ajung la Barcelona? 

De ce? Deoarece din septembrie am avut o continuă „stare de răceală”, secreţii nazale, indispoziţie, situaţie ce părea „fără sfârșit”. În fiecare dimineaţă secreţii nazale (faringiene? orofaringiene?) abundente și deranjante, aparent purulente. Mă gândeam și la faptul că voi fi prea răgușit când ar urma să vorbesc, că va fi bine să stau la distanţă de alţi participanţi pentru a nu-i infecta. Sau chiar la „ce mă voi face dacă, fiind acolo, mă voi simţi și mai rău ca la București?”. 

Nu cred că se poate spune că aș fi ipohondru. Dar a participa la o conferinţă înseamnă și o responsabilitate, inclusiv pentru că, fiind acolo, reprezinţi instituţiile din care faci parte, dar chiar și ţara ta. Ei bine, încă din dimineaţa următoare tusea a dispărut... Nici urmă de secreţii purulente nazale, iar starea generală era deja cu totul alta, nu mai eram „răcit”. M-am mirat puţin, dar mi-am zis „ia să vedem cum va fi în continuare”. A fost foarte bine. Și așa a rămas și pe drumul de întoarcere și încă și în această zi în care scriu.

 Cum va fi peste o săptămână sau o lună... (nici nu vreau să mă gândesc). Studiile citate mai devreme sunt mai mult decât îngrijorătoare. Am scris doar despre două referinţe, una din 2022 și cealaltă din 2023 (octombrie). Datele sunt mai numeroase – toate în același sens. Trăind în poluare pierdem ani de viaţă, pierdem ani de viaţă dusă în condiţii de sănătate, în condiţii normale, în condiţiile pe care cetăţenii le-ar merita (li se datorează). 

Desigur că în zi de 1 Decembrie am dori să ne gândim doar la ceea ce este bun și frumos. Însă, pentru sacrificiile înaintașilor trebuie mult mai mult (poate că și pentru noi), măcar pentru urmașii noștri și ai lor. La mulţi ani, România!