Editura Amaltea a publicat (2020) cartea doctorului Adrian Restian intitulată Pianistul epigenetic, o carte medicală care abordează, printre altele, paradoxul dintre marile progrese ale medicinei moderne și creșterea vertiginoasă a bolilor cronice.

Potrivit autorului cărţii, medicina modernă a început prin 1770, când Giovanni Morgagni (1682-1771) a constatat, în urma câtorva sute de necropsii, că în spatele manifestărilor clinice se află niște modificări organice. După o sută de ani, Rudolf Virchow (1821-1902) a arătat că în spatele modificărilor organice se află o serie de modificări celulare, punând astfel bazele patologiei celulare.

După altă sută de ani, Linus Pauling (1901-1994) a arătat că în spatele modificărilor celulare se află niște modificări moleculare, punând astfel bazele patologiei moleculare, cu performanţe absolut extraordinare, dar insuficiente pentru a rezolva problema bolilor cronice sau a pandemiei.

Dar, spune autorul, în spatele modificărilor moleculare se află, de fapt, niște modificări informaţionale și dincolo de patologia moleculară se află o „patologie informaţională”. Chiar și în spatele noului coronavirus se află o informaţie moleculară, a proteinelor Spike. Acestea recunosc receptorii ACE2, cu ajutorul cărora virusul reușește să intre în celule.

Toată povestea noastră umană, cu bucuriile și necazurile ei, a început, de fapt, de la informaţia genetică pe care am primit-o de la părinţii noștri, arată doctorul Restian. Până nu demult, geneticienii credeau că în această informaţie genetică s-ar afla înscris tot destinul nostru patologic. Și că fiecare boală ar trebui să fie produsă de o genă patogenă. Ceea ce nu este adevărat decât în cazul bolilor monogenice (hemofilia și mucoviscidoza).

În bolile cronice intervin foarte multe gene suspecte, care uneori produc boala respectivă, alteori nu. Genele noastre (dispunem de 20.000 de gene) sunt reglate de niște mecanisme epigenetice care, fără a modifica structura ADN, le inhibă sau le activează în funcţie de nevoi. Autorul a comparat cele 20.000 de gene cu clapele unui pian genetic.

Iar mecanismele epigenetice cu un pianist epigenetic.
Dincolo de informaţia moleculară se află informaţia cuantică, care intervine în toate procesele biochimice din organismul nostru. Iar informaţia cuantică reprezintă ultima frontieră a medicinei contemporane, după cum se arată în capitolul privind bazele cuantice ale patologiei umane.

Dar deasupra tuturor acestor niveluri extrem de complicate și subtile se află „pianistul epigenetic”, care trebuie să cânte simfonia vieţii noastre, în condiţii de multe ori foarte ostile, la un pian de multe ori hodorogit. Asta, pentru că în genomul nostru se află și „gene bune”, și „gene rele”. Acestea din urmă pot fi blocate sau stimulate de mecanismele epigenetice, acel pianist epigenetic la care se referă autorul cărţii.