Lucrarea Curs practic de patologie generală este elaborată prin efortul conjugat al mai multor autori.
Lucrarea Curs practic de patologie generală este elaborată prin efortul conjugat al autorilor Mariana Deacu, Mădălina Boșoteanu, Cristian Ionuţ Orășanu și Ioana Raluca Vodă, medici anatomopatologi de la Facultatea de Medicină a Universităţii „Ovidius” Constanţa. Ea completează constelaţia cărţii medicale românești publicate în acest an la Editura Medicală București.
Cartea este structurată în cinci capitole, care prezintă noţiuni introductive, tulburări circulatorii, leziuni degenerative, inflamaţii și, respectiv, leziuni tumorale. „Cuvântul înainte” invită cititorii în „secretele” Anatomiei patologice, specialitate medicală aflată la graniţa dintre clinic și paraclinic, care prin metodele de evaluare utilizate furnizează diagnosticul cu gradul cel mai mare de certitudine omenește posibil.
Prin intermediul capitolului „Noţiuni introductive” facem cunoștinţă cu specificul Anatomiei patologice, înţelesul acesteia, precum și cu principalele metode și tehnici utilizate în diagnosticul morfologic. În celelalte patru capitole ale lucrării sunt prezentate cu rigurozitate noţiunile fundamentale despre fiecare tip de leziuni histopatologice. Tabelele de sinteză a cunoștinţelor, precum și numeroasele fotografii originale de macroscopie și microscopie completează teoria și facilitează cititorului mai buna înţelegere a leziunilor prezentate.
Prin conţinutul său, lucrarea se adresează studenţilor la Medicină, medicilor rezidenţi în Anatomie patologică, cât și medicilor de alte specialităţi care doresc să își reîmprospăteze cunoștinţele în domeniu. Este o carte scrisă cu pasiune de medici anatomopatologi, care sunt implicaţi constant în diagnostic, cercetare și învăţământ. Experienţa practică a autorilor se vede în modul în care sunt prezentate și mai ales sintetizate noţiunile teoretice, cucerind cititorul de la primele pagini.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe