Newsflash
OPINII

Un singur an, mai multe crize

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - dec. 24 2021
Un singur an,  mai multe crize

Oricât de mult ne-am fi dorit ca lucrurile să stea altfel în România, anul 2021 a fost unul al crizelor. Am avut, rând pe rând, o criză politică, una socială, una energetică și alta medicală.

shutterstock_2056253771Primii fulgi au apărut. A nins timid pentru prima dată în preambulul acestei ierni. A fost o ninsoare de scurtă durată și total insuficientă pentru a albi Bucureștiul. De fapt, în ultimii ani, până și iarna și-a cam schimbat faţa, durata și modalităţile de expresie pentru ţara noastră.

Luna decembrie este, de obicei, luna bilanţurilor, cu dorinţa clară de a imprima o nuanţă optimistă la începutul unui nou an. Și totuși, am albit ani la rând așteptând aceste vești care să se reverse abundent în mediul politic, sanitar, social și cultural românesc.

Avem un guvern de dreapta-stânga, adică, în final, neutru. Valul patru scade ca presiune, dar se anunţă o nouă ameninţare, Omicron, care nu pare să semene cu mutaţiile anterioare ce au alimentat valurile precedente de COVID-19.

Se discută despre banii de la Uniunea Europeană care încep să vină, și despre cum aceștia ar fi salvarea României, marcând drumul spre schimbarea la faţă a ţării. Dar oare de ce am ajuns să avem nevoie de această salvare acum, când se împlinesc aproape 32 de ani de la o revoluţie care trebuia să ne schimbe viaţa?

Pe plan medical, aceleași spitale vechi, cu circuite epidemiologice depășite, sunt nevoite să facă faţă de doi ani asediului virusului. Personalul sanitar obosit, frustrat, probabil că va respira ușurat, pe o perioadă foarte scurtă, la sfârșit de an.

Unghiuri de abordare după plac

Televiziunile schimbă subiectele medicale legate de pandemie după bunul plac. După ce au vorbit neîncetat de inacceptabilitatea obligativităţii certificatului verde, organizând regaluri de talk-showuri cu oameni care nu au nimic de-a face cu medicina, acum se regrupează pe subiecte care arată cât de marginalizaţi de sărbători sunt cei fără vaccin. Surprinzătoare este politizarea subiectului vaccin, devenit un alt mod de curtare
a viitorilor electori.

Certificate doar pentru cei care lucrează cu publicul și din belșug testări gratuite pentru cei care refuză vaccinarea. Este foarte bine. Suntem și așa un sistem medical cu buget mare, care își permite această risipă.

Spitalele se umplu acum accelerat cu complicaţii post-covid, multe la număr. Mulţi oameni rămân cu aceste markere pe viaţă, tributari, unii pentru totdeauna, aparatelor de oxigenoterapie sau ventilatoarelor, devenind precoce pensionari medicali.

Mă întreb care este soluţia pentru a-i atrage la centrele de vaccinare pe cei nehotărâţi. Sunt sigur că dacă vaccinul anti-COVID ar fi fost cu plată, discuţiile despre detașarea și indiferenţa statului faţă de consecinţele pandemiei ar fi înroșit ecranele televiziunilor, iar mult mai mulţi s-ar fi lăsat mai repede convinși să facă acest pas.

Petreceri, sedentarism și legi întârziate

Se apropie petrecerile de sfârșit de an. Unii au luat deja faţa, demarajul fiind lansat cu organizări de mese festive fără mască, cu dorinţe nedisimulate de a împărtăși puţin din trăirile virale sau virusate anterioare, pentru cei dispuși să participe.

De fapt, ei pregătesc intens valul cinci. În anul care a trecut, românii au devenit mai sedentari, ajutaţi și de munca la domiciliu, online-ul a creat un handicap suplimentar, uneori invizibil intrat în viaţa personală.

Mulţi au uitat că există natura care trebuie respectată, că cei 8.000 de pași protectivi trebuie realizaţi zilnic. În schimb, drujbele au lucrat intens în toate pădurile patriei și probabil că următoarele ninsori vor veni pe vârfuri de munte din ce în ce mai pleșuve. Legile pentru protejarea pădurilor românești se lasă așteptate.

La capitolul sport, performanţele europene, mondiale binecuvântate cu nume românești au fost foarte rare în acest an. Avem un campionat de fotbal obscur, promovat din plin la știri în dauna altor sporturi neglijate, care performează cu bugete mult mai mici. În schimb, suntem răsfăţaţi la același tip de știri de tot felul de „dive” , așa-zise celebrităţi, care în afară de operaţii estetice excesive sunt celebre prin căsătorii, aventuri, iubiri trecătoare etc.

Speranţa moare ultima

Cât despre viaţa culturală, o imagine completă regăsim în răspunsurile hilare date reporterului care încerca să afle câţi români știu ce a reprezentat 1 Decembrie pentru această ţară.

Ne mirăm de numărul mare de adulţi analfabeţi funcţional, dar dacă privim răspunsurile date la subiectele de bacalaureat, de ani întregi, de noile generaţii de absolvenţi, poate că avem un răspuns și aici.

Și uite așa am avut, rând pe rând, în 2021, o criză politică, una socială, una energetică și alta medicală. Poate cam multe crize pentru doar un an. Oricum, suficiente pentru a ne albi părul și viaţa.

Sper ca anul 2022 să aducă acea lumină pe care o așteptăm pe toate planurile care au fost umbrite de șchiopătările politice, de subnutriţia unui sistem sanitar suferind de decenii, de prăbușirea leului, de umflarea facturilor și creșterea preţurilor.

Trebuie să ne menţinem speranţa pentru că, așa cum spunea Alexandre Dumas, „Speranţa este cel mai bun medicament pe care îl cunosc”. Și poate, de aceea, Alfred Tennyson ne tot repetă „Speranţa ne zâmbește din pragul anului ce vine, șoptindu-ne «Va fi unul mai fericit»”.

Citiți și: Mesajul Biroului Executiv al CMMB la sfârșit de an

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe