HOMA e ceea ce se numeşte modern „un hype”, popularitatea analizei provine de un val de influenceri locali, care au găsit acest subiect suculent. În esenţă, ideea de a lua în seamă fenomenul insulinorezistenţei e una bună, e ceva ce, în teorie, ar putea conduce la îmbunătăţiri ale greutăţii persoanei (asta pentru că insulinorezistenţa este o consecinţă a excesului de grăsime). Pe de altă parte, e improbabil ca discuţiile din online despre HOMA să fie cu adevărat bine intenţionate, cât timp acestea se finalizează arareori, dacă nu niciodată, cu recomandarea de a face un consult de specialitate şi mai ales la ce ramură medicală. 

Insulinorezistența nu e o boală!

Insulinorezistenţa nu este o boală, este un fenomen biologic care trebuie bine înţeles, din perspectiva cauzelor şi consecinţelor, iar abordarea insulinorezistenţei e una complexă, care nu se reduce la o analiză de sânge. O abordare corectă a problematicii insulinorezistenţei implică consult de obezitate, sau de diabetologie, sau de cardiologie, în funcţie de consecinţele insulinorezistenţei pe linie de greutate, glicemii/diabet, dislipidemii, risc cardiovascular. Spre exemplu, un bilanţ obişnuit care să ateste dereglări ale metabolismului glucidic, implicit prezenţa sau nu a diabetului zaharat, un bilanţ de nutriţie care să documenteze compoziţia corporală, o discuţie serioasă cu un specialist sunt în cu totul alt registru decât o recomandare a unei analize desprinsă de orice context clinic. Cu alte cuvinte, autorecomandarea acestei analize e, din punctul meu de vedere, un efect secundar al internetului, nicidecum un bilanţ medical serios. 

Cine ar trebui să recomande și în ce context?

HOMA este o analiză de cercetare, utilizată în special în studiile clinice. Ghidurile clinice obişnuite nu includ dozările de HOMA decât într-o raritate de situaţii care nici nu merită consemnate public. De la „cine ar trebui să recomande” la „cine recomandă de obicei” e însă un pas, uneori medici din specialităţile endocrinologie sau ginecologie sau, alteori, unii nutriţionişti mai recomandă astfel de dozări pentru a contura imaginea unui sindrom care ar putea avea sau nu legătură cu insulinorezistenţa. Spre exemplu, în cazul chisturilor ovariene (sindromul ovarelor polichistice e un sindrom legat de insulinorezistenţă). La modul general nu ar trebui să recomande nimeni ca screening, ci doar în cadrul unor bilanţuri clare, bine gândite. Tot la modul general, ar trebui să o recomande un specialist care ştie, pe mai departe, ce e de făcut la diferite valori, inclusiv ce anume s-ar face diferit la o valoare HOMA de 4-5 de ceea ce s-ar face la o valoare de 2. 

E OK să facem fără indicație cortizolul, HOMA, Vitamina D?

Nu, nu e ok să facem nicio analiză din proprie iniţiativă cât timp nu putem controla continuarea demersului. Există motive pentru care, în screeningul anual prin medicul de familie, sunt incluse diferite analize şi motive pentru care nu sunt incluse alte analize, de exemplu cortizolul sau insulinemia (cu formula înrudită HOMA, care corelează insulinemia cu glicemia). 

Probabil o situaţie particulară e la vitamina D, al cărei deficit e deja o realitate în această perioadă modernă. Discuţiile despre screeningul nivelurilor de vitamina D sunt serioase, în cu totul alt registru decât cele privind HOMA sau cortizolul. Dintre cele trei, dacă ar fi să aleg una care merită făcută din proprie iniţiativă, ar fi 25-OH-vitamina D, asta pentru că un astfel de dozaj are şi o continuare: în caz de deficit se poate face suplimentere. Discuţiile sunt, de fapt, complexe pentru că nu s-a dovedit că există un circuit de tipul dozare -> suplimentare -> efecte finale care să justifice acest demers la scară de screening general, dar diferite ţări se poziţionează în diferite feluri cu privire la aceste aspecte: în majoritatea ţărilor, suplimentarea în perioadele de iarnă sau cu expunere scăzută la radiaţiile care favorizează formarea vitaminei D în corp se face automat, fără dozări, tocmai pentru că deficitele sunt atât de frecvente încât nu mai merită documentate. Aici e o discuţie amplă şi serioasă, dar, altfel, la HOMA şi cortizol, nu. Autodozările de HOMA şi cortizol sunt amatorism; din acest motiv, şi cei ce le fac ajung uneori la tensiuni inutile, pentru că nu ştiu ce să facă cu un rezultat anume: cui să se adreseze, ce semnificaţie are acel rezultat.