Spitalul „Marie Curie” din Capitală a înregistrat o creștere a activității medicale și o îmbunătățire a calității serviciilor acordate, arată bilanțul primului an de activitate a noului spital.
De asemenea, în această perioadă, asociația Dăruiește Viață a continuat să lucreze pentru demararea construcției la Campusul Medical Pediatric, a cărui randare a fost prezentată pentru prima dată într-o conferință de presă de miercurea trecută.
Dăruiește Viață și Spitalul Marie Curie au prezentat miercuri, 16 aprilie, bilanțul primului an de funcționare a noului spital construit la Marie Curie cu sprijinul a peste 350.000 de persoane fizice și peste 8.000 de companii, precum și planurile de dezvoltare pentru Campusul Medical Pediatric.
„În perioada aprilie 2024 – aprilie 2025, peste 3.500 de pacienți au fost tratați în noul spital”, a declarat dr. Anna Kadar (director medical).
Numărul intervențiilor realizate în noul bloc operator a depășit 4.000. În secția de neurochirurgie au fost internați 490 de pacienți (+70% față de anul anterior). În plus, începând cu octombrie 2024, noua infrastructură a permis deschiderea primei linii de gardă pentru pacienții cu politraumă din București.
În secția de chirurgie relocată au fost tratați 1.042 de pacienți. Secția de oncologie, singura din România care poate să asigure o abordare multidisciplinară a copilului cu diagnostic oncologic, a tratat peste 100 de pacienți, atât cazuri aflate în tratament / observație, cât și cazuri noi.
Pe lângă condițiile moderne de tratament (saloane de maximum două paturi, cu grup sanitar propriu și paturi pentru părinți, cabinete de tratament, spații dedicate personalului medical), spitalul asigură și echipamente și tehnologie de ultimă generație, dar și o serie de facilități special gândite pentru copii și părinți: cinema, un studio radio de unde emite Radioul Dăruiește Viață (atât în spital, cât și online), grădină indoor, observator astronomic, sală de sport și spații de joacă și de relaxare.
Spitalul, construit exclusiv din donații și sponsorizări, a fost dat în funcțiune pe 16 aprilie 2024, când s-au relocat în noua clădire o parte din secțiile Spitalului de Copii Marie Curie din București: oncologie, neurochirurgie, chirurgie, terapie intensivă, precum și un bloc operator cu 5 săli de operație.
„Am construit acest spital cu gândul la pacienți, la familiile lor și la cadrele medicale. Am făcut acest lucru împreună cu peste 350.000 de donatori persoane fizice și peste 8.000 de companii. Ne bucurăm să vedem rezultatele muncii noastre și a echipelor medicale, precum și impactul pe care îl are în viața copiilor cu boli grave. Vorbim despre șanse în plus la viață și condiții de tratament ca în Europa de Vest. Știm că este nevoie de un «împreună» pentru a-l crește și a-l dezvolta în continuare”, a spus Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață.
„#Noi am făcut un Spital și visul nostru nu se oprește aici. Ne bucurăm că am putut arăta astăzi, în premieră, primele randări cu cea de-a doua etapă a acestui proiect, așa cum a fost agreată prin parteneriat cu Spitalul Marie Curie și cu Ministerul Sănătății. Ne dorim ca Spitalul Marie Curie să devină primul Campus Medical Pediatric din România și un reper pentru Europa de Sud-Est și știm că doar împreună putem îndeplini acest vis”, a adăugat Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață.
Credit foto: Banu Ștefan.
La prezentarea bilanțului au participat: Daniel Buzatu (Manager SCUC Marie Curie), dr. Anna Kadar (director medical), Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu (fondatoare Dăruiește Viață), dr. Ruxandra Vidlescu (șef secție oncologie), dr. Radu Tăbăcaru (șef secție terapie intensivă), dr. Sorin Târnoveanu (șef secție neurochirurgie) și Raluca Șoaita (arhitecta proiectului).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe