De cealaltă parte, indiferenţa unor semeni de-ai noștri care nu respectă sau chiar se opun măsurilor de limitare a răspândirii virusului. Dar asta, în societatea care își pedepsește medicii pentru actele medicale ca pe niște infractori de rând, nu ar trebui să ne mire. Hotărăsc, deci, să ignor actualitatea politico-socială și să mă refer, în acest articol, la date știinţifice utile atât nouă, medicilor, cât mai ales celor loviţi de virusul „noii gripe”.

        În toiul dezbaterilor mai mult sau mai puţin motivate de interese personale sau de politică, noi, medicii, nu trebuie să uităm că mai important este să ne facem meseria, să încercăm să învăţăm din experienţele de zi cu zi în lupta cu acest virus nou, pentru a putea să ajutăm mai bine bolnavii. Iar una dintre lecţiile importante pe care le-am învăţat în aceste luni de luptă cu SARS-CoV-2 este că trebuie să schimbăm radical abordarea pacienţilor cu infecţii respiratorii.

        De exemplu, zilele trecute a venit la control un pacient tânăr, la o lună de la infectarea COVID. Acuza în continuare dispnee la efort, simptomatologie frustă respiratorie persistentă. Iar la examenul CT apare surpriza: tromboembolism pulmonar.

        Și îmi aduc aminte că, încă din prima fază a luptei cu pandemia, a fost identificată această caracteristică neobișnuită a noului virus CORONA, care a făcut de altfel multe victime printre pacienţi, prin incidenţa mare a complicaţiilor trombotice. Un fenomen care nu este caracteristic infecţiilor virale, mai ales respiratorii, și care a fost mascat la început de afectarea pulmonară, de detresa respiratorie asociată formelor severe. Au fost numeroase controverse, s-au discutat mai multe mecanisme posibile, cert este că datele care au apărut din analiza cazurilor dovedesc că factorii proinflamatori mult exacerbaţi în această infecţie conduc la creșterea riscului de tromboză.

        Așa că, această complicaţie trebuie căutată la toţi pacienţii. Astfel, supraproducţia de citokine proinflamatorii, cum sunt factorul de necroză tumorală (TNF), interleukine (IL) -6, IL-8, și IL-1b par să producă așa-numita furtună de citokine și să declanșeze și mecanismele procoagulante. Cazuri recente apărute în literatura de specialitate arată că aceste complicaţii apar și la persoane care nu au factori de risc cardiovascular, și recomandă ca pragul de risc să fie coborât pentru bolnavii de COVID-19. Sunt incriminaţi atât factorii proinflamatori, cât și hipoxemia, imobilizarea, CID-ul în apariţia complicaţiei trombotice, mai ales în timpul spitalizării.

      În același timp, este evident că riscul persistă și la distanţă, după oprirea profilaxiei antitrombotice. Încă nu sunt date consistente care să recomande clar cât să dureze perioada de tratament profilactic antitrombotic după externare. Însă, noi trebuie să luăm în considerare faptul că recomandările de izolare după externarea pacienţilor pot conduce la apariţia unor factori similari de risc trombotic, care nu sunt luaţi în considerare la un pacient convalescent care nu mai este imobilizat pe patul de spital.

        Deși toate comunicările reclamă necesitatea unor studii mai largi, cu date pertinente, numeroase articole legate de complicaţii trombotice, apărute nu doar în timpul spitalizării sau la debut, dar și după rezoluţia simptomelor au dus la schimbarea abordării terapeutice, iar un algoritm recent publicat propune administrarea de anticoagulant oral la externare timp de 3-6 luni chiar la pacienţii fără risc cardiovascular.

               Cel mai probabil, vom mai avea încă de învăţat pe măsură ce se vor mai aduna date, și anumite scheme terapeutice recomandate acum vor mai suferi modificări în timp.