Odată cu apariția alternativelor și cu creșterea riscurilor asociate practicilor informale, semnificația socială a „plicului” s-a modificat radical. 

România a cunoscut recent o scădere puternică a plăților informale pentru servicii de sănătate. Potrivit datelor Eurobarometrului Special pentru Corupție, incidența raportată s-a redus de la 28% în 2013 la 9% în 2023, cu o scădere de zece puncte procentuale în 2023 față de Eurobarometrul precedent. Ce a contribuit la această schimbare din perspectiva pacienților? 

Pentru a răspunde la această întrebare, am realizat în 2023 și 2024 o cercetare calitativă pe bază de interviuri aprofundate cu 27 de persoane din diferite părți ale țării. Discuțiile au fost deschise și flexibile, oferindu-le participanților posibilitatea de a-și descrie în propriile cuvinte experiențele și opiniile legate de plățile informale. Cercetarea a primit acordul Comisiei de Etică a Universității Duke Kunshan, iar rezultatele au fost dezvoltate în articolul „The Decline of Informal Payments for Healthcare in Romania: Understanding Change through Patients’ Voices”, publicat în martie 2026 în Journal of Contemporary Central and Eastern Europe. 

Eurobarometrul Special pentru Corupție folosește conceptul de „plăți informale”, prin care desemnează cadourile, plățile în bani sau donațiile oferite cu ocazia unei vizite medicale. Este o definiție largă, care nu distinge între un buchet de flori oferit de 8 martie și condiționarea unei intervenții chirurgicale de plata unei sume consistente.  

Participanții la cercetare nu folosesc conceptul de „plăți informale”, ci vorbesc mai degrabă despre „atenție” și „șpagă” (și mai rar despre „a da dreptul”, „mită”, „plocon” și alte cuvinte și expresii din același registru al tranzacțiilor informale). Cei mai mulți construiesc o distincție între „atenție” și „șpagă” pe baza naturii bunului oferit (cadou vs bani), valorii acestuia (simbolică vs substanțială), intenției din spatele actului (gratitudine vs obținerea unui avantaj) și gradului de constrângere informală (alegere personală vs obligație tacită). Astfel, „atenția” tinde să fie prezentată discursiv ca acceptabilă moral: „Una e să bagi în plic o mie de lei și alta e să bagi în punguță o cutie de Raffaello, nu?” (I10); „atenția e așa, la buna plăcere a omului” (I18); „la atenție te duci cu o cafea, cu o ciocolată, iar șpaga e șpagă, tată, și șpaga se dă de la 1.000 de lei în sus. Care e jumătate dintr-un salariu minim pe economie, dacă stai să gândești bine” (I05). Totuși, trebuie menționat că distincția, utilă analitic, între „atenție” și „șpagă” nu este împărtășită de toți participanții. Pentru o parte dintre ei, „atenția” reprezintă un eufemism, „un termen mai diplomatic pentru șpagă”, cum a spus una dintre persoanele intervievate, natura practicii fiind, în amândouă cazurile, extractivă. 

Acțiuni, efecte și reacții

Plățile informale s-au dezvoltat într-un context de tensiune structurală între promisiunea accesului universal la servicii de sănătate și realitatea subfinanțării cronice a sănătății. În aceste condiții, ele funcționau atât ca mecanism informal de compensare a neajunsurilor din sistemul de sănătate (îndeosebi salarizarea precară a personalului medical), cât și ca instrument de asigurare a accesului pacienților la bunuri și servicii care erau insuficiente și a căror distribuție era raționalizată prin prioritizare informală. De aceea, plățile informale și alte practici informale de acces, precum apelul la cunoștințe și relații, funcționau într-un regim de ambiguitate morală și ambivalență. În plus, tradiția oferirii de cadouri în semn de respect sau recunoștință contribuia la relativa acceptabilitate socială a tranzacțiilor informale.

Din perspectiva participanților, punctul de inflexiune l-a reprezentat creșterea considerabilă a salariilor din sistemul medical din 2018. Dacă înainte remunerația modestă a cadrelor medicale oferea un argument pentru existența plăților informale, percepția s-a schimbat radical odată cu reforma: „[Medicul] are un salariu pe care nu-l poate cheltui. Deci dacă mănâncă cu o gură, nu poate să-l cheltuiască” (I15); „aproape ca în Occident au salarii” (I17). 

În aceste condiții, solicitarea, așteptarea sau acceptarea plicului a început să fie resemnificată ca lăcomie și abuz, mai ales de către pacienții cu venituri reduse: „Nu mi se pare normal ca mie să-mi iei bani când știi că muncesc o lună de zile pe banii pe care ție ți-i bag într-o zi, în cinci minute, în buzunar, și eu muncesc o lună de zile pentru ei. Dar îl respect pe ăla care spune, «doamnă, țineți-vă banii în buzunar, că e meseria mea, eu știu ce trebuie să fac. Duceți-vă, luați-vă medicamente sau luați mâncare la copii sau plătiți-vă facturile»” (I05).

Impactul discursului anticorupție

Discursul anticorupție a contribuit, de asemenea, la denormalizarea plăților informale. Deși au existat încercări de prezentare a șpăgii ca mită încă din anii ’90, potențialul lor de subminare a practicii a fost redus de ceea ce în limbajul științelor sociale se numește asimetrie instituțională – distanța dintre regulile formale și normele informale. În momentul în care salariile au crescut, reducând temeiul social al (justificării) practicii, pacienții au început să rezoneze cu discursul anticorupție și să-l internalizeze. În același timp, intensificarea acțiunilor de combatere a corupției în sistemul de sănătate a redus disponibilitatea doctorilor de a accepta plăți informale: „Uniunea Europeană și DNA ne-au ajutat cu mita și cu darea de mită. Au mai spălat [din ele]” (I24). În plus, introducerea informațiilor despre ilegalitatea solicitărilor de bani ca parte a documentației de internare le-a oferit pacienților o validare a percepției că șpaga nu e acceptabilă: „La începutul internării mi s-a dat o foaie în care se scria de mită, de lucrurile astea, că sunt interzise. Atunci normal că dacă ar veni să-mi ceară, aș avea un argument. Pentru ce am semnat eu?” (I12). Mecanismul de feedback post-spitalizare a redus, de asemenea, asimetria relațiilor de putere dintre personalul medical și pacienți, împuternicindu-i pe aceștia din urmă.

Un alt factor care a contribuit la reducerea prevalenței plăților informale a fost dezvoltarea sectorului medical privat. Apariția cabinetelor, clinicilor și spitalelor private a creat, în special în orașele mari, alternativa de a înlocui șpaga cu plăți formale pentru a obține acces rapid la servicii și îngrijire personalizată. Totuși, această transformare a condus și la formalizarea inegalității: „Cine are bani se duce la privat” (I20), în vreme ce pacienții cu resurse mai puține sau care locuiesc în mediul rural rămân dependenți de sectorul public. De asemenea, unii dintre participanți și-au exprimat temerea că practica duală a dus la complicații, precum redirecționarea pacienților de la stat în clinicile private pentru servicii oferite gratuit în sectorul public sau utilizarea consultațiilor în mediul privat pentru a obține acces privilegiat la resurse în spitale publice.

Un șoc cultural

Scăderea prevalenței șpăgii a fost pusă de participanți și pe seama experienței directe sau indirecte a sistemelor de sănătate din alte țări, prin migrație, călătorie sau contact cu rude și prieteni aflați în străinătate. Deși ghidul de interviu nu acoperea acest subiect, peste o treime dintre participanți au povestit întâmplări din Spania, Franța, Germania, Austria sau Marea Britanie. Pentru unii, faptul că medicii și asistentele de acolo refuzau cadourile și relația clinică funcționa normal a reprezentat un șoc cultural. „Eu nu mai dau”, a relatat o pacientă întoarsă după o lungă perioadă petrecută în Germania, „că eu am venit obișnuită de dincolo că nu se dă nimic” (I25). 

Experiența migrației și transformările sociale și culturale din România ultimilor ani i-au făcut pe o bună parte dintre participanți să vadă în „atenții” și „șpagă” o relicvă a socialismului și a perioadei de penurie a tranziției, iar pe doctorii care solicită sau primesc bani ca pe niște oameni ai trecutului: „Toți dădeau înainte de ’89… era o normă” (I07); „mai sunt medici din garda veche care, la fel, au rămas cu vechea mentalitate și primesc” (I16). Din punct de vedere sociologic, acuratețea factuală a acestei percepții este mai puțin relevantă decât ceea ce exprimă, și anume, delegitimarea simbolică a practicii.    

În concluzie, cercetarea arată că declinul plăților informale nu este rezultatul unor intervenții punctuale, ci al unei transformări profunde a sistemului de sănătate și a relației dintre personalul medical și pacienți. Atunci când condițiile materiale s-au îmbunătățit, riscurile asociate practicilor informale au crescut, iar pacienții au început să aibă alternative de îngrijire și repere diferite, semnificația socială a „plicului” s-a modificat radical. Ceea ce altădată putea fi văzut ca o adaptare la lipsuri, a început să fie perceput ca inadecvat, injust și incompatibil cu etica profesională. Declinul plăților informale a venit și din interiorul practicii medicale, pe măsură ce tot mai mulți doctori au refuzat să ia parte la tranzacții de acest tip. Probabil cea mai importantă schimbare identificată de cercetare este denormalizarea „șpăgii”. Această repoziționare a pacienților este dificil de inversat fără costuri semnificative pentru încrederea în sistemul de sănătate și pentru prestigiul profesiei medicale.  

CONCEPTUL DE „PLĂȚI INFORMALE” NU DISTINGE ÎNTRE UN BUCHET DE FLORI OFERIT DE 8 MARTIE ȘI CONDIȚIONAREA UNEI INTERVENȚII CHIRURGICALE DE PLATA UNEI SUME CONSISTENTE.