Senatul a adoptat proiectul de lege care prevede dezvoltarea de către CNAS a unei platforme prin care pacienții vor avea acces la informațiile lor medicale, dar și la efectuarea programărilor.
Senatul a adoptat miercuri, 24 iunie, cu 91 de voturi „pentru” și două „împotrivă”, proiectul de lege care prevede dezvoltarea portalului e-SănătateaMea, o platformă digitală prin care pacienții vor putea accesa online istoricul medical, rețetele electronice și alte servicii din sistemul public de sănătate. Aceasta ar urma să fie dezvoltată, administrată și pusă la dispoziția asiguraților de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), începând cu cel de-al doilea semestru din 2026, informează Agerpres.
„Portalul e-SănătateaMea, funcționalitate a Platformei informatice din asigurările de sănătate (PIAS), va permite accesul securizat al pacienților la informații medicale personale, la servicii electronice de interacțiune cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, precum și accesul la informații și servicii digitale destinate monitorizării stării de sănătate”, se arată în actul legislativ.
Totodată, potrivit documentului, începând cu ultimul trimestru din 2026, CNAS ar urma să pună la dispoziția asiguraților un portal electronic pentru efectuarea programărilor medicale, pe care furnizorii de servicii medicale vor avea obligația să îl utilizeze. Senatul este primul for sesizat, iar Camera Deputaților este for decizional.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe