Newsflash
OPINII

Amiabil și malpraxis

de Dr. Gabriel DIACONU - feb. 17 2023
Amiabil și malpraxis

Iniţiativa Colegiului Medicilor din România (CMR) privind rezolvarea pe cale amiabilă a anumitor speţe de malpraxis a intrat în faza de dezbateri de corp profesional.

Încă din 2022, CMR a trimis un chestionar medicilor membri prin care – de fapt – tatonează terenul, caută să genereze o radiografie de sistem.

Am completat acest chestionar înainte de scrierea editorialului și câteva lucruri îmi rămân neclare. De ce vorbim în aceeași propoziţie de malpraxis și sindromul de epuizare? Unul poate fi argument pentru celălalt, dar asocierea dintre ele este înșelătoare.

Am oferit, de-a lungul anilor, consiliere și consultanţă în cazuri de malpraxis. Am pacienţi care au fost diagnosticaţi greșit, trataţi greșit, unii îndură consecinţe. Am pacienţi medici care au făcut greșeli medicale, care au fost acţionaţi în judecată și unii au fost găsiţi responsabili de malpraxis. Stresul emoţional profesional le-a marcat cariera, i-a îndepărtat de profesie și le-a accentuat insecuritatea.

M-aș fi așteptat să găsesc întrebări în acest chestionar care să meargă mai adânc în problemă. Cum ar fi, de exemplu, întrebări privind marginalizarea, stigma și rușinea asociate cu malpraxisul. Sau întrebări privind separarea dintre tehnic și administrativ în actul medical, întrebări privind competenţa medicală și dreptul de-a refuza actul medical (așa cum este el legiferat în prezent).

Îmi este teamă că o „constatare amiabilă” a greșelii medicale, menită doar să ţină medicul departe de instanţă, poate duce la câteva rezultate nedorite. Unul ar fi creșterea galopantă a preţului poliţelor, mai ales în specialităţi de risc, fără vreo acoperire sau argument practic. Un alt rezultat nedorit ar fi „vânătoarea de amiabile” în care medicul, de fapt, să fie constrâns la o astfel de alegere, fără garanţii legale suficiente. Finalmente, rezolvarea mediată a aspectelor strict civile, de natură pecuniară, nu stinge responsabilitatea medicală. Pacientul care-a bătut palma pe-o sumă de bani și care decedează, spre exemplu, la scurt timp, tot „moarte suspectă” rămâne.

E demnă de laudă iniţiativa CMR, iar proiectul – încă plăpând – poate crește spre o schimbare de paradigmă. Că ne place ori ba, litigaţia și intersecţia cu legea au devenit parte a practicii medicale. Drept urmare, medicul trebuie protejat. Dar nu favorizat. Și nici transformat într-o potenţială pușculiţă nici pentru asigurători, nici pentru pacienţi, mai ales în situaţii care comportă totuși suferinţă umană. Or, în preajma suferinţei umane ar trebui să fim foarte atenţi cu discuţia despre bani. Pentru că banii nu se împacă bine cu suferinţa.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe