Zilele trecute un prieten mi-a povestit o parte din interacțiunea sa cu medicii români. Într-o lume în care deseori se „promovează” (probabil, intenționat) exemple negative, redau o istorie care se întinde pe mai bine de zece ani. În viața celor de sex masculin apar modificări ce nu par îngrijorătoare (deși pot ascunde sau întârzia diagnostice riscante). După o viață cu nopți liniștite încep treziri nedorite. Examenul IRM multiparametric (pe mulți ar fi cutremurat): „adenocarcinom de prostată”. În contextul unui test PSA cu o valoare de peste 14 ng/ml, cine nu s-ar fi speriat? 
 

Având un prieten la Viena, i-a transferat toate datele, evaluarea din Austria infirmând suspiciunea de mai sus. A fost „văzut” periodic de medici care i-au explicat și propus formule de abordare a problemei. Iar la un moment dat, i-au salvat viața. 
 

Era o primăvară spre vară și părea că se instalează o „răceală” care ceda la antitermice. Chemat în clinică, analizele de laborator au ridicat suspiciunea unui sepsis cu punct de plecare „jos”. Internare de urgență, zile cu dureri și micțiuni „sângeroase”, tratament antibiotic „agresiv” și salvator. Momente grele trecute cu bine sub atenta supraveghere a medicilor în colaborare cu asistentele medicale. În timp ce povestea, i-au dat lacrimile nu din cauza unor amintiri produse de riscul vital prin care a trecut, ci datorită sentimentelor de recunoștință păstrate în suflet, insuficient arătate celor care l-au salvat.
 

Lipsa de timp a înrăutățit situația
 

A trecut și pandemia de COVID-19, cu multele probleme (inclusiv mai dificilele vizite periodice), momentele de așteptare alături de alte zeci de persoane suferinde care umpleau toate culoarele din fața camerelor de gardă în oricare dintre clinicile în care a fost investigat. Examene IRM multiparametric repetate, inițial la aceeași persoană (în vogă), ulterior la unul dintre cei care „au adus” cândva aceste investigații în țara noastră; de fiecare dată a fost liniștit și i s-a explicat că leziunile vizibile imagistic nu susțin suspiciunea cea gravă. Dacă în criza menționată mai sus valoarea PSA a depășit 80 ng/ml, ulterior, în multele determinări, s-a menținut cvasicontinuu peste 20. Încet-încet, simptomatologia s-a accentuat. Din cauza multor gânduri și probleme nu a „găsit timpul” pentru a alege calea recomandată... până când s-a instalat „retenția acută de urină”.
 

I s-a recomandat pentru intervenția care nu mai putea fi amânată Austria (sau măcar Turcia), să „nu cumva să se opereze într-o clinică de stat”. A fost văzut la camera de gardă de medici mai cu experiență sau mai tineri, cu grade didactice mai mari sau chiar și de medici rezidenți, de fiecare dată totul fiind ireproșabil. Gândurile se cam învălmășeau. Cu puțin timp înainte, a mers la cel care l-a călăuzit (prin examinări imagistice sau clinic) în toți cei zece ani și i-a spus „până azi m-am gândit în fel și chip; în noaptea precedentă am luat o decizie: ce îmi veți spune așa voi face, fără să mai mă întreb dacă este bine într-un fel sau altul”. În cursul discuției a fost aleasă calea din spitalul de stat. Tot ce a urmat a fost ireproșabil. Mi-a zis, cu voce tremurândă: „Nu am cuvinte prin care să descriu recunoștința mea”. A fost mai bine ca în Viena sau oriunde, a fost „acasă”. S-a rugat pentru sănătatea tuturor celor care l-au îngrijit.

Atunci când trebuie să optăm în ceea ce privește sănătatea, să nu uităm profesionalismul corpului sanitar format din cei care lucrează în țara noastră!  

ÎN CURSUL DISCUȚIEI A FOST ALEASĂ CALEA DIN SPITALUL DE STAT. TOT CE A URMAT A FOST IREPROȘABIL.