Ori le rezervăm un loc la pensiunile pentru animăluţele de companie. Câinii, pisicuţele și ţestoasele sunt membri cu drepturi depline ai familiilor medicilor care au răspuns întrebărilor noastre, în ciuda programului încărcat de la cabinet al acestor profesioniști din domeniul medical. 

Mihaela Amza, medic rezident Obstetrică-Ginecologie la Maternitatea Bucur, are un căţel de talie mică. Bruny este un metis de 3 ani și jumătate, care face parte din familia sa din februarie 2020. L-a descoperit printr-un anunţ pentru adopţie, postat pe o reţea socială: 

„Când ne-am cunoscut, a fost o mică jucărie care și-a dorit doar să primească atenţie și afecţiune și să ofere în schimb iubirea lui sinceră și necondiţionată. A fost surprizător că s-a adaptat foarte repede la noi acasă. A fost imposibil să nu încep să îl iubesc”.

Pasionat de... ciorapi 

Prietenia dintre Bruno și dr. Cornel Lungu (medic primar Medicină de familie, cu competenţă în ecografie generală) a început în urmă cu opt ani. Bruno este un Labrador Retriever ciocolatiu, pe care doctorul l-a cumpărat de la pet shop. Pe atunci era un ghem maroniu în vitrină, cu o privire galeșă și jucăușă, parcă așteptând să înceapă o nouă viaţă. 

„Când am auzit o tânără pereche admirându-l, i-am lăsat pe ai mei în faţa vitrinei, lângă ceilalţi, și m-am dus direct la casă. Am scos cardul și... l-am luat!”

Bruno a crescut, familia lui s-a mutat la casă și astfel au putut să îi ofere mai mult spaţiu în curte. Însă el a vrut tot înăuntru, ca membru cu drepturi depline al familiei. 

„Mergem împreună în vacanţe și în weekend­uri. Dar mai sunt și momente în care trebuie să îl lăsăm la pensiune. Pentru că uneori e mai complicat să vizităm anumite locuri cu el sau să mergem cu bicicletele.” Chiar dacă este răbdător, uneori face și prostii: „E foarte lacom și ar mânca non-stop. Ceea ce e și mai grav este că are o pasiune pentru înghiţit ciorapi”.

Familie numeroasă

Din familia Claudiei Malancea, medic primar ATI și șef secţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoșani, fac parte două căţelușe – una din rasa Shih Tzu și una din rasa Labrador Retriever –, dar și doi motani rasa Maine Coon. Cel mai vechi membru blănos are 10 ani și cel mai nou are 2 ani. 

„Atât eu, cât și soţul meu am fost iubitori de animale, fiecare dintre noi având câte un animal de companie încă de când eram copii. (...) Am fost cucerită de toată drăgălășenia și gingășia lor, cu veselia și dragostea necondiţionată pe care o oferă.” 

Nimic nu se compară cu afecţiunea pe care o dăruiesc acești prieteni necuvântători și nici cu momentul din zi când doctoriţa ajunge acasă și prietenii săi blănoși o așteaptă bucuroși.

Un căţel planificat

Despre Nook, Eduard Mateescu, medic Medicină Generală la Serviciul de Ambulanţă București-Ilfov, afirmă că este o mică vedetă: „De patru ani iese zilnic la joacă în Parcul Tineretului și nu e singurul căţel răsfăţat. Dar sigur este cel mai vestit”. Doctorul este de părere că, indiferent de cum este „stăpânit”, câinele se adaptează foarte bine la viaţa stăpânului și la traiul pe care acesta i-l oferă. „Pe Nook l-am planificat. Nu mai avusesem niciodată un căţel și am hotărât că o să fie de talie mică. Am ajuns să caut un Jack Russel Terrier.”

Mămica lui Nook a avut doar doi puiuţi, ambii masculi. După ce i-a văzut pe toţi, medicul l-a adoptat pe Nook pe loc: 

„L-am adus acasă când a împlinit 3 luni. Deși eram perfect pregătiţi să avem un căţel educat, cu limite clare, am ajuns topiţi după o mutriţă blănoasă”. 

Căţelușul și-a adjudecat primul loc în familie și cea mai bună pernă.

Ajutor în sesiuni

Anca Bardan, medic specialist genetician, are doi căţeluși. Unul este un Bichon Frisé (Nulu) și are aproape 10 ani. Celălalt este metis: o fetiţă (Clara) care are aproape 8 ani. 

„Pe Nulu l-am luat dintr-un pet shop pe la 6 săptămâni. De mică îmi doream să am un animal de companie. În studenţie, când stăteam singură la București, l-am ales ca prieten necuvântător care să mă ajute în sesiuni, când stăteam trează nopţile și învăţam.” 

Pe Clara, medicul a salvat-o în urmă cu opt ani, într-o toamnă friguroasă. Era mică și fragilă: „Am hrănit-o cu biberonul o perioadă. Deși nu a fost programată, a venit ca o binecuvântare. Am văzut-o și am simţit că trebuie să fie a mea”. 

Căţărat pe microscop

Claudiu Mirescu, medic specialist anatomie patologică, este salvatorul unui pisoiaș care i-a devenit, în timp, companion. „Într-o seară călduroasă de august, am auzit pe geamul cabinetului un mieunat înăbușit. Părea că de undeva din eter mi se cere ajutorul.” A ieșit în stradă și a găsit pe trotuar o plasă din care se auzea mieunatul. A traversat rapid, și, când a desfăcut-o, a văzut că în ea se afla un pui de pisică de cel mult o lună, „cu niște ochi albaștri care m-au cucerit pe loc. Am știut că va fi al meu și că voi fi al lui”. 

În câteva săptămâni, motănelul (care nu are un nume) a crescut din ce în ce mai mare. A devenit un pisoi energic, extrem de benefic pentru „omul” său: 

„Mă vindecă. De câte ori am somnul agitat, mă trezește. (...) Când am migrenă, vine pe pernă, lângă capul meu, și adoarme. Când am mult de lucru, se culcă lângă microscop.” 

Galeria foto completă este disponibilă mai jos. 

Galerie imagini (26)

O echipă cu mulţi prieteni necuvântători: AMF-B

Șapte membri ai Asociaţiei Medicilor de Familie București-Ilfov ne-au împărtășit experienţele alături de prietenii lor – câţiva blănoși și alţii cu carapace. Chiar dacă o parte dintre necuvântătoare au trecut în nefiinţă, ele vor rămâne mereu în amintirea celor care le-au adoptat. 

Medic primar de Medicină de familie și membru în Consiliul Director al Asociaţiei Medicilor de Familie București-Ilfov (AMF-B), dr. Cătălina Panaitescu ne-a spus, sub forma unei povești simpatice, cum a decurs ziua când a adus în sânul familiei un câine care le-a cucerit inimile. Sunaseră la o asociaţie chinologică pentru a afla mai multe informaţii despre adopţii. Ajunși acolo, pe un ton sever li s-a spus: „Teckelul nu este un câine obișnuit”. În acea zi, medicul a făcut cunoștinţă cu trei mogâldeţe de blană maronie: Ursula, Ulpia și Urania. Doar una dintre căţelușe s-a potrivit profilului psihologic al familiei.

„Așa a intrat în viaţa noastră Ursula, care pentru noi a fost, până la sfârșit, Winnie. Un câine mic, cu o inimă mare. Ne-a învăţat ce înseamnă dragostea necondiţionată, bucuriile simple și, la final, cum să pleci cu demnitate”, a mărturisit dr. Cătălina Panaitescu.

Pacienta care a salvat un pisoiaș

Dr. Marina (Nana) Pîrcălabu (medic de familie în București și trezorier AMF-B) își amintește cum l-a cunoscut pe Tanu: „A intrat în viaţa noastră întâmplător, când credeam că nu vom mai vrea, un timp, alt animăluţ”. În urmă cu cinci ani, ajungând acasă la o pacientă pe care urma să o consulte, medicul a aflat că starea de sănătate a femeii a trecut pe planul doi. „În noaptea anterioară tocmai salvase de la îngheţ un pisoiaș, eșuat în copacul din faţa casei ei.” 

Pentru că pacienta avea deja în locuinţă doi câini și trei pisici, pisoiașul nu a fost primit prea bine. „Când s-a uitat cu ochii lui verzi în ochii mei, a fost dragoste la prima vedere, reciprocă! Evident, am plecat cu el acasă. Este cuminte, pufos și este cel mai tandru motan. Îi place să fie lăudat, băgat în seamă.”

Ţestoasă în căutarea unui mire

„La început a fost Pliseţkaia. Că așa încep toate poveștile, cu nume mari”, mi-a mărturisit dr. Daciana Toma, membru în comitetul director al AMF-B. A fost prima ţestoasă a familiei sale. „Delicateţea cu care dansa în apă ne-a făcut să credem că e fetiţă și să o botezăm providenţial.” După un timp, s-a gândit că fetiţei i-ar prinde bine un partener. A așezat-o într-o geantă frigorifică și a mers la un pet shop ca să-i caute un... mire. „Am plecat de acolo cu Marinuș. Din nefericire, Pliseţkaia a pierdut lupta cu obezitatea”, mărturisește medicul. 

Însă partenerul ei a continuat să trăiască. În urmă cu doi ani, Marinuș a dat semne de boală. „Era agitat, inapetent, în suferinţă. A fost dus la doctor, consultat, i s-a făcut radiografie și i s-a stabilit diagnosticul. Avea ouă și nu le putea elimina.” Descoperirea a obligat familia să-i dea alt nume ţestoasei, întrucât se dovedise a fi de sex feminin. De atunci, Marinuș este... Marina.

Motănelul din buzunarul halatului 

Primul copil blănos al medicului Cosmina Berbecel, membru supleant al AMF-B, a fost motanul Shosho. A apărut în familia sa în primăvara lui 2007: „Un boţ de blăniţă de numai două luni, cu urechi atât de lungi, încât aducea mai degrabă cu un liliac”. Era atât de mic, încât încăpea în buzunarul de la piept al unui halat medical. A fost botezat Shosho, de la albul imaculat al botoșeilor care îi îmbrăcau toate cele patru lăbuţe.

Cu trecerea anilor, Shosho a devenit un bătrânel cu tabieturi, iubitor de confort. De aproape un an, liniștea lui este pusă zilnic la încercare de apariţia unui nou blănos în familie. Este vorba de Luna, pe care dr. Cosmina Berbecel o descrie ca fiind „o fetiţă Bichon, adoptată la 3 luni dintr-o canisă-adăpost. Tânără și zvăpăiată, iubitoare de copii, oameni și animale, dar degrabă temătoare de alţi patrupezi canini”.

Victoria lui Charlie

Charlie a fost descoperit de dr. Adela Iancu, membru supleant al AMF-B, într-o seară caldă de vară: „Examenele se terminaseră, chiar și cireșele. Stăteam cu toţii la povești despre ziua ce se încheia. Liniște, vacanţă, lecturi, muzică, limonadă și... un mieunat prelung, puternic dintr-un ghem de blană: așa a intrat Charlie în casa noastră”. Deși a fost vaccinat imediat, după nici patru săptămâni, familia lui a descoperit că avea panleucopenie felină sau parvoviroză. 

„Au fost zile grele, cu emoţii, internat în spital, cu victoria lui Charlică: a fost printre cei 10% care supravieţuiesc. Cum a sărbătorit victoria? A intrat sub cadă și... a rămas blocat!” 

Din fericire, a fost eliberat de soţul dr. Adela Iancu. De atunci e cel mai cuminte pisoi. În prezent, Charlie locuiește alături de Izzi și Nina, două căţelușe surori, și sunt cei mai buni prieteni.

Micul Schumacher

Dr. Daniela Ștefănescu, vicepreședinta AMF-B, ne-a descris viaţa alături de „minunile sufletului” său. Fiica sa a primit cadou, într-o vară, un câine de talie mică. „I-am pus numele de Bijou. El a fost prima noastră bijuterie care ne-a învăţat ce înseamnă iubirea necondiţionată.” Le-a dăruit toată dragostea lui, până în ziua când s-a stins. 

După un timp, când a decis să meargă la târgul de câini de la Piaţa Obor, în viaţa sa a intrat Sache, un Bichon Frisé: „Ne-am oprit în faţa unei mașini cu ghemotoace mici și crem. Scânceau și cereau atenţie. Sache a fost singurul care și-a ridicat căpșorul, ca să putem să-l atingem. Atunci ne-am hotărât să-l cumpărăm”. A trăit opt ani fericiţi alături de familia sa. „Când plecam cu mașina, îi plăcea să stea cu labuţele pe bord și corpul în poala mea ca să privească drumul. Îi ziceam «micul Schumacher»”, își amintește vicepreședinta AMF-B. 

Au trecut câţiva ani până când dr. Daniela Ștefănescu s-a hotărât să adopte alţi căţei. Într-o zi, s-a oprit la un pet shop și a zărit-o pe Mașa (foto), o Shih Tzu cu blana lungă și parfumată. „Au urmat mulţi ani de iubire și dragoste împărtășită.” Între timp, medicul s-a mutat la casă și aproape toţii căţeii de pe stradă au ajuns, unul câte unul, să își găsească loc în curtea și inima familiei. 

Minunea cu ochi superbi

După trecerea în nefiinţă a pisicii sale Minou, „o arătare urecheată, cu fundă roșie la gât, siamo-birmaneză plină de zvâc și de personalitate”, dr. Rodica Tănăsescu (vicepreședinte AMF-B) i-a mărturisit fiicei sale că nu va dori un alt animăluţ de companie: „E tare greu când plec de acasă și, mai ales, e greu să vezi cum îmbătrânește”. Însă de ziua sa, într-un an, a primit în dar o cușcă. În ea se afla o minge albă de blăniţă: Prinţesa Blue, un pisoi Ragdoll perfect. 

„A fost dragoste la prima vedere. Cel mai frumos cadou din viaţa mea. Am uitat instant că îmi propusesem să nu mai am animale în casă. Frumoasă cum nu mai văzusem vreodată, un puf cu ochi albaștri strălucitori, de mică înţeleaptă, cuminte și... prinţesă”, spune dr. Tănăsescu. Și așa a rămas, Prinţesa Blue. „Familia și prietenii știu. Ea e Blue, minunea mea cu ochi superbi.” 

Alte două povești emoționante sunt relatate mai jos: prietenii necuvântători ai unei asistente medicale generaliste și ai unei doamne psiho-oncolog. 

Loialitatea este de neclintit 

Mădălina Boca este asistent medical generalist și a avut numai cuvinte de laudă pentru Wanda, o cățelușă din rasa Bulldog Francez. De aproape cinci ani, micuța face parte din familia sa. Cățelușa i-a fost dăruită de către o prietenă apropiată. 

„Preferința Wandei de a dormi aproape de noi exemplifică dorința ei de companie. (...) Loialitatea de neclintit este evidentă în tendința ei de a fi umbra noastră. Oriunde mergem, ne urmărește îndeaproape sau cel puțin din priviri, oferind companie și sprijin emoțional. Prezența ei aduce liniște.” 

La un click distanță 

Ortansa Mărgărit este psiho-oncolog și are două pisicuțe: fetița Kim și motanul Red Boy. Ambii sunt British Shorthair. 

„Relația cu ei a început la un click distanță, adică pe internet. Kim a fost prima și a rămas prima, adică stăpâna casei. Am plecat să o luăm în octombrie 2016, din Pitești, într-o joi, la ora 21:00. Ne-am întors cu ea acasă. În noaptea aceea nu am dormit de dragul ei”. 

Red Boy a fost al doilea, dar pe el Ortansa Mărgărit l-a adoptat când era mai măricel, la aproape 5 luni. El este torcătorul casei și... „cerșetorul” de iubire. 

„Dacă am uitat să le dau plic, încep «concertul pe două voci». Se pun amândoi pe mieunat și se uită în ochii mei ca și cum i-am traumatizat.”