Newsflash
ACTUALITATE Știri

Prof. dr. Bogdan Timar: „Trebuie să aducem diabetul pe agenda publică”

de Florentina Ionescu - apr. 10 2024
Prof. dr. Bogdan Timar: „Trebuie să aducem diabetul pe agenda publică”

Cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență, Forumul Român de Diabet a organizat o conferință la Palatul Parlamentului la 9 aprilie, celebrând progresul și angajamentul acestei platforme.

Am stat de vorbă cu prof. dr. Bogdan Timar, vicepreședintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. Totodată, el este decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara  și medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”. 

„În ceea ce privește statisticile, ne încadrăm în tendințele generale. Adică nu stăm nici mai bine, nici mai rău [ca țară], atât prin prisma prevalenței [cazurilor de diabet], cât și prin prisma numărului de cazuri noi, cât și prin prisma numărului de persoane care au diabet și care nu sunt diagnosticate. Practic, lucrurile acestea sunt constante la nivel mondial”, a declarat prof. dr. Bogdan Timar pentru „Viața Medicală”. 

În opinia medicului, diabetul „nu este o afecțiune clasică”: „el e, practic, o afecțiune ce a apărut prin prisma imposibilității de acomodare a organismului uman la modificările socioeconomice generate, de fapt, de istoria omenirii, în ultima perioadă de timp”. 

Potrivit interlocutorului meu, sunt necesare anumite intervenții la nivel de societate pentru a putea preveni cazurile de diabet, mai ales că de multe ori boala nu dă semne ori simptome care să alarmeze oamenii și să-i facă să meargă la medic. 

„Dacă dorim să avem o reușită prin prisma unor intervenții, intervențiile acestea nu trebuie să fie punctuale sau individuale, ci pot funcționa doar într-un cadru societal. Asta înseamnă că măsurile treubuie adoptate la nivelul populației, trebuie să vizeze întreaga societate. Putem vorbi aici chiar de modificări culturale sau socio-culturale, [de] obiceiurile alimentare la nivel de populație, nu la nivel individual, astfel încât putem avea o reușită – numai dacă punem împreună aceste forțe ce lucrează împotriva consecințelor diabetului [vom reuși].”  

E nevoie de inițiative precum Forumul Român de Diabet 

Forumul Român de Diabet a fost înființat în anul 2019, pornind de la dezideratul de a aduce împreună toți factorii interesați de problema diabetului zaharat într-un spațiu de colaborare autentic și durabil. În cadrul acestei platforme, membrii Forumului contribuie cu energia și cunoștințele proprii, devenind împreună un motor al schimbării pozitive și transformând ideile în acțiuni concrete și inovatoare. În cadrul conferinței de ieri s-a discutat despre anumite măsuri și inițiative care să genereze efecte ample la nivel de societate. 

„Rezultanta unei acțiuni concentrată și gestionată sub un instrument cum este Forumul Român de Diabet cu siguranță are o importanță și o magnitudine mai mari decât dacă am lua suma inițiativelor independente [de acest gen]. Fără a avea un liant, aceste inițiative – care vizează fie legiuitorul sau Executivul, fie profesioniștii în domeniul sănătății, fie asociațiile de pacienți sau chiar companiile farmaceutice – pot să genereze niște măsuri ce pot fi bune, dar efectele lor ar fi mult maximizate dacă se va lucra concentrat”, a subliniat prof. dr. Bogdan Timar. 

Screening proactiv al diabetului

L-am întrebat pe vicepreședintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice dacă crede că este nevoie de mai multe eforturi pe partea de conștientizare și de informare a populației în ceea ce privește diabetul zaharat: „Important este să conștientizăm că diabetul există printre noi. Și e foarte important să conștientizăm că, în foarte multe cazuri, există situații în care persoanele au diabet și nu au niciun semn că au boala. Asta înseamnă că fără o căutare proactivă, fără un screening proactiv al diabetului este posibil ca în continuare să rămână multe persoane care au diabet, care au de suferit din cauza diabetului și care nu știu că trebuie să intervină.” 

Diabetul zaharat înseamnă un pericol ascuns, multe persoane nu au simptome și, prin urmare, nu consideră că au motive întemeiate pentru a-și face analize de sânge. Tocmai de aceea este esențial ca populația să conștientizeze cât de amplă este problematica diabetului. 

„Această educație ce vizează conștientizarea problematicii diabetului la nivel populațional este, de fapt, critică pentru rezultatul pe care ni-l dorim, ca măsuri de sănătate publică. Practic, asta înseamnă că trebuie să aducem diabetul pe agenda publică, astfel încât persoanele care ar putea fi la risc de a face diabet sau care au diabet și nu știu că au boala să conștientizeze că pericolul poate fi printre noi.” 

De foarte multe ori, pericolul este cu atât mai important și mai grav cu cât îl conștientizăm mai puțin, a afirmat prof. dr. Bogdan Timar. „În situația în care conștientizăm existența unui pericol, deja o parte din pericolul pe care îl poate atrage diabetul poate să fie minimizată sau redusă, întocmai că știm că [diabetul] este acolo, poate fi acolo, poate afecta persoanele pe care le vizăm, astfel încât, dacă va fi nevoie, vom putea interveni energic.” 

Rolul pivotal al medicului de familie 

O verigă importantă în depistarea diabetului este medicul de familie. Tocmai din acest motiv, medicii de familie din țara noastră au un rol extrem de important în diagnostic. „Cu siguranță în ceea ce privește diagnosticul diabetului zaharat, medicul de familie are un rol pivotal, deoarece medicul de familie are acel instrument: vizita periodică în cabinetul său pe care o face persoana pe care o are în îngrijire.” 

Cunoscând numeroase aspecte despre starea de sănătate a pacientului cu suspiciune sau cu diagnostic de diabet zaharat, medicul de familie poate prin niște testări simple și ieftine ca să identifice anumite semnale de alarmă care ar putea duce la o investigare suplimentară a acelui pacient. 

Este ideal să se poată face această evaluare la nivelul întregii populații, explică medicul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”: „orice persoană de peste 45 de ani să-și măsoare glicemia dimineața, chiar și în lipsa oricăror semne, din trei în trei ani”. 

Factori de risc de care să se țină cont

Totodată, dr. Timar spune că indiferent de vârsta persoanei din cabinet medicului, dacă aceasta are factori de risc ori istorie de diabet în familie, este cu atât mai important să își supravegheze starea de sănătate: „aici, la factori de risc, încadrăm și factori care se regăsesc foarte frecvent, cum ar fi: prezența hipertensiunii, a bolilor cardiovasculare ori a dislipidemiei, obezitatea sau supraponderea sau alte componente ale sindromului metabolic, pe lângă un istoric de diabet gestațional în cazul doamnelor”. 

Așadar, aceste persoane ar trebui să își măsoare glicemia din trei în trei ani, indiferent de vârstă și indiferent de ce valori glicemice au avut anterior, cu excepția situației în care una dintre valori a fost anormală, caz în care se recomandă o evaluare completă, urmată de o reevaluare mult mai frecventă, a conchis prof. univ. dr. Bogdan Timar. 

Iată mai jos mesajul transmis de prof. dr. Bogdan Timar la aniversarea de 5 ani a Forumului Român de Diabet: 

„Forumul Român de Diabet, prin contribuțiile aduse de membri, este o resursă importantă pentru comunitatea persoanelor afectate de diabet din România. În fiecare an, am investit cu toții eforturi semnificative în dezvoltarea de acțiuni strategice concentrate pe rezultate durabile. Atingerea obiectivelor setate de Forum în acești 5 ani de la înființare au fost posibile doar cu implicarea și contribuția experților și profesioniștilor care au fost alături de noi.” (Sursa

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe