Vom continua în cele ce urmează cu descrierea procedurilor folosite în evaluarea iniţială aplicată de kinetoterapeut pacientului cu genunchiul proaspăt protezat.
Evaluarea va putea începe după detașarea tubului de dren care a fost montat în timpul operaţiei și a avut rolul de gestionare a fluidelor pentru perioada imediat postoperatorie. Astfel nu vom avea situaţii de limitare a anumitor acţiuni din cauza prezenţei acestuia în zona periarticulară.
Evaluarea are scopul de a cunoaște anumite aspecte, situaţii și condiţii în care se află aparatul musculoscheletal și ţesutul periarticular după intervenţia chirurgicală.
Examinarea foii de observaţie alături de indicaţiile primite de la medicul specialist reprezintă informaţii preţioase pe care kinetoterapeutul le va folosi în stabilirea obiectivelor în vederea recuperării kinetice. Astfel, acesta va afla istoricul afecţiunilor și va putea obţine informaţii cu privire la starea pacientului preoperator. Pot fi înregistrate probleme cardiace, probleme neurologice însoţite cu tulburări de echilibru, boli reumatismale etc. Deseori se pot evidenţia, studiind trecutul pacientului, eventuale artroze – diagnosticate și la alte articulaţii în afară de cea proaspăt operată. În acest fel, kinetoterapeutul va ști dacă există complicaţii în perioada postoperatorie care ar putea încetini procesul de recuperare.
Cea mai întâlnită este starea de vertij. Poate avea mai multe cauze, dar în cazul de faţă aceasta se va declanșa la modificarea presiunii intracraniene produsă de schimbările posturale din decubit dorsal în șezând, respectiv, din șezând în ortostatism. Starea de fatigabilitate în perioada postoperatorie va fi consecinţa unei anemii postoperatorii, după pierderea de sânge din timpul intervenţiei chirurgicale.
Examinarea tegumentelor este foarte importantă, deoarece culoarea, forma și textura pielii ne pot da informaţii cu privire la gradul de troficitate al zonei examinate. Pe zona examinată se pot observa deseori ţesuturi emfizematoase tumefiate în curs de reorganizare. Echimozele cu aspect cianotic vor fi prezente în zona inciziei rămase după intervenţia chirurgicală. În următoarea perioadă acestea vor fi conturate de o suprafaţă de culoare galbenă, lucru ce indică faptul că echimozele sunt în retragere. Ţesuturile pielii, din cauza troficităţii reduse în zona genunchiului operat, vor avea o structură rigidă.
Kinetoterapeutul trebuie să cunoască toate aceste aspecte înainte de iniţierea procesului de evaluare. Acestea vor limita în special efectuarea de mișcări cu un grad de amplitudine ridicat, iar durerea va fi intensă atât pe timpul zilei, cât și în timpul nopţii.
Evaluarea durerii se va face folosind scala VAS (Visual Analogue Scale). Are valori cuprinse de la 0 la 10, unde 0 reprezintă lipsa totală a durerii, iar 10 semnifică o intensitate foarte mare a durerii. Este o scală acceptată în unanimitate de toţi specialiștii în domeniu și este aplicată în timpul discuţiei cu pacientul, în vederea obţinerii de informaţii cu privire la acest aspect.
Cele expuse mai sus reprezintă prima parte a evaluării efectuate de kinetoterapeut în timpul internării pacientului.
Bibliografie:
1. Tatiana Balind, Andreea Moise, Irinel Diaconu, Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnoespres, Iași 2007
2. Iarosslav Kiss, Fiziokinetoterapia și recuperarea medicală în afecţiunile aparatului locomotor, Editura Medicală 1999
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe