Newsflash
REUNIUNI

Inedit și istorie la Cluj-Napoca

de Demostene ŞOFRON - mar. 24 2023
Inedit și istorie la Cluj-Napoca

Subiecte de interes au fost dezbătute, recent, la ediţia de anul acesta a Simpozionului româno-italian de gastroenterologie. Evenimentul știinţific a inclus în premieră și două lucrări de gerontogastroenterologie.

simpozion roitalia3

După 1990, una dintre cele mai de succes manifestări medicale a fost seria de conferinţe româno-italiene de gastroenterologie, iniţiate de prof. dr. Raffaela Assisi și colaboratorii săi, respectiv prof. dr. Carol Stanciu de la Iași. Odată cu trecerea anilor și cu schimbarea generaţiilor, lucrările simpozionului au fost continuate de prof. dr. Dan Dumitrașcu (Medicală II Cluj-Napoca), primul fiind organizat în 2019.

        După doi ani de pandemie, ediţia de anul acesta a adus la Cluj-Napoca nu mai puţin de 18 profesori italieni și un număr apreciabil de gastroenterologi din România. Subiectele dezbătute au inclus teme de actualitate, cum sunt individualizarea tratamentului și noile terapii în bolile inflamatorii intestinale, endoscopia terapeutică în tumorile pancreatice, hepatitele asociate alcoolului, meditaţia – o nuanţă senzitivă în tratamentul sindromului de intestin iritabil.

Premiere în subiectele abordate

        Simpozionul a inclus, în premieră, două lucrări de gerontogastroenterologie, fiind prezentate deficitele nutriţionale asociate înaintării în vârstă. Tot în premieră au fost și lucrările despre diferenţele între sex în patologia digestivă, dar și diferenţele privind receptivitatea la noxe. Între metodele diagnostice prezentate sunt de menţionat rolul videocapsulei în identificarea hemoragiilor jejuno-ileale sau manometria esofagiană. În ceea ce privește metodele terapeutice, sunt de amintit tratamentul endoscopic al tulburărilor de motilitate esofagiană, biofeedback-ul anorectal pentru tulburările canalului pelvian, eradicarea hepatitei C în estul României, rolul dietei mediteraneene în boala ficatului gras non-alcoolic, managementul balonării.

        Mă opresc asupra meditaţiei ca nuanţă senzitivă în tratamentul sindromului de intestin iritabil (SII), lucrare prezentată de dr. Cristian Ioan Baboș (IRGH Cluj-Napoca). SII este afecţiunea cu prevalenţa cea mai mare între bolile funcţionale gastrointestinale (între 7-10% din populaţia generală, la nivel global). Direcţiile de tratament se bazează în continuare pe controlul simptomatologiei, adesea nesatisfăcător. Studii ale acestei teme apreciază că proporţia pacienţilor mulţumiţi de tratamentul standard primit este sub 50%, mulţi dintre aceștia apelând la medicina alternativă.

Terapiile alternative, eficiente în SII

        Terapiile având la bază meditaţia, în diverse tehnici, s-au dovedit a fi semnificativ eficiente în multiple afecţiuni, cum sunt durerea cronică, tulburările de afect, de somatizare, inflamaţia cronică în general. A fost efectuată o metaanaliză a trialurilor randomizate controlate realizate pe subiecţi adulţi cu SII care au beneficiat de terapii bazate pe meditaţie. S-a evaluat efectul asupra simptomatologiei specifice SII, în care au intrat calitatea vieţii, anxietatea, depresia.

Potrivit studiului, rezultatele privind creșterea calităţii vieţii și evoluţia spirituală au fost semnificative statistic în grupul care a folosit tehnici de mindfulness. Tot în acest grup, scorul pentru durerea percepută a fost considerabil mai scăzut.

        De interes a fost și lucrarea dr. Cristina Pojoga, legată de importanţa factorilor psihologici în individualizarea tratamentului în boala inflamatorie intestinală (BII). Demersul știinţific a accentuat importanţa implicării pacientului în luarea celor mai bune decizii, dar și a strategiilor procesului de informare a acestuia într-o manieră neutră. S-a vorbit, astfel, despre implicarea pacientului și a aparţinătorilor în comunicarea faţă în faţă.

        La rândul său, dr. Lidia Munteanu a prezentat mai multe cazuri privind rolul videocapsulei în identificarea hemoragiilor jejuno-ileale (pacienţi cu vârste diferite, de la 6 ani la 23 de ani). Concluziile s-au îndreptat spre integrarea tuturor datelor obţinute într-un diagnostic corect, relevat de leziunile subtile.

Istoria medicinei, bine primită la lucrări

        Mă opresc și asupra unei alte teme de interes, ce ţine de istoria medicinei. Este vorba despre o lucrare referitoare la medicii italieni prezenţi în România de-a lungul secolelor, subiect abordat de prof. dr. Dana Baran (UMF Iași). A fost o utilă trecere în revistă a principalelor momente istorice și a rolului jucat de medicii italieni, din Antichitate și până în zilele noastre. Mulţi dintre specialiștii amintiţi în cadrul prezentării au participat și la alte ediţii ale conferinţelor româno-italiene de gastroenterologie.

     În același context istoric se plasează și lucrarea prof. dr. Dan Dumitrașcu, axată pe colaborarea româno-italiană în domeniul gastroenterologiei, o istorie comună de zeci de ani, cu succesele cunoscute.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe