Newsflash
REUNIUNI

Actualităţi în gastroenterologie la Chișinău

de Prof. dr. Dan L. DUMITRAŞCU - dec. 8 2023
Actualităţi în gastroenterologie la Chișinău

Societatea de Gastroenterologie și Hepatologie din Republica Moldova organizat, în perioada 23-24 noiembrie a.c., sub conducerea profesorului Eugen Tcaciuc, a cincea ediţie a Congresului de Gastroenterologie și Hepatologie.

Societatea de Gastroenterologie și Hepatologie din Republica Moldova, proaspăt afiliată Uniunii Europene de Gastroenterologie, a organizat, în perioada 23-24 noiembrie a.c., sub conducerea profesorului Eugen Tcaciuc, a cincea ediţie a Congresului de Gastroenterologie și Hepatologie. 

Ceremonia de deschidere s-a desfășurat în prezenţa profesorului Emil Ceban, rectorul Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae 
Testemiţanu” (USMFNT). Agenda congresului a cuprins și un curs al Asociaţiei Europene de Gastroenterologie, Endoscopie și Nutriţie. Acesta a fost finanţat parţial de Uniunea Europeană de Gastroenterologie. În prima zi au avut loc conferinţe care au abordat teme din întregul spectru al bolilor digestive, începând cu esofagul și terminând cu patologia hepatică și pancreatică.

Alături de catedra de Gastroenterologie a Facultăţii de Medicină din Chișinău și de medici care lucrează în mediul privat, la manifestare au participat numeroși gastroenterologi români. Astfel, în sesiunea plenară au susţinut prezentări trei profesoare din Iași – Cristina 
Cijevschi, Gabriela Ștefănescu și Cătălina Mihai. Acestea au prezentat opţiunile terapeutice în bolile intestinale, cu accent pe probiotice. Tot de la Iași, prof. dr. Vasile Drug a vorbit despre boala de reflux gastroesofagian.

Pe lângă aceste expuneri, au fost organizate două sesiuni online. Este vorba despre o sesiune de endoscopie digestivă, moderată de profesorii Marcel Tanţău și Alina Tanţău, din Cluj-Napoca. Aceasta a inclus și o prezentare de explorări funcţionale susţinută de conf. dr. Teodora Surdea-Blaga, tot de la Cluj-Napoca. Cealaltă sesiune a fost de ultrasonografie, iar coordonatori au fost prof. dr. Ioan Sporea, prof. dr. Roxana Șirli și prof. dr. Alina Popescu din Timișoara. La fiecare dintre acestea au colaborat specialiști din Chișinău, iar sesiunile au inclus și demonstraţii live, transmise online.

În premieră pentru Moldova

În a doua zi a reuniunii a avut loc, în premieră pentru Republica Moldova, un curs european de gastroenterologie, prezidat de mine – proaspăt doctor honoris causa al USMFNT – împreună cu  profesorul Eugen Tcaciuc de la Chișinău. Cursul, unul intensiv, a fost susţinut de 11 lectori internaţionali (din România, Serbia, Macedonia, Ungaria, Lituania, Italia, Germania, Belgia, Macedonia, Polonia) și mai mulţi locali. 

Manifestarea s-a desfășurat integral în engleză, putându-se astfel evalua și sub acest aspect progresul colegilor basarabeni, care acum 20 de ani erau rusofoni. Tema cursului a fost una practică – How to improve... – și a pledat pentru utilizarea ghidurilor și a dovezilor știinţifice. Un spaţiu amplu a fost acordat, conform cerinţelor europene, și dezbaterilor. Cursul a acoperit subiecte majore: boli rare, precum colita microscopică sau boala  Wilson, dar și boli frecvente, cum sunt hepatitele virale, boala hepatică asociată tulburărilor metabolice și alcoolului, cancerul de colon, pancreatita acută, gastrita cu  H. pylori etc. Îi felicităm pe colegii moldoveni pentru această  realizare.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe