Un studiu din Marea Britanie sugerează că, după ce pacienții sunt infectați cu noul coronavirus, imunitatea lor naturală în fața SARS-CoV-2 ar putea să intre în declin în decurs de luni.
Lucrarea de cercetare nu a fost încă printată, ci doar dată publicității pe un server medical, medrxiv.org, în urmă cu câteva zile, scrie CNN. Nu a fost publicată încă într-un jurnal medical și nu a fost nici revizuită de alți oameni de știință (nu este încă peer-reviewed).
Această cercetare sugerează că răspunsul anticorpilor ar putea să intre în declin la 20 – 30 de zile după ce au apărut simptomele COVID-19. Anticorpii sunt acele proteine pe care le produce corpul uman pentru a lupta cu infecția, în cazul acesta, cu infecția cu virusul SARS-CoV-2.
„Noi arătăm că răspunsurile IgM și IgA scad după 20-30 de zile”, au scris cercetătorii de la mai multe instituții din Marea Britanie în lucrarea lor de cercetare.
Totodată, ei au descoperit că severitatea simptomelor COVID-19 poate determina magnitudinea răspunsului anticorpilor produși de organismul pacienților infectați.
Noul studiu, amintește CNN, a inclus probe colectate de la 65 de pacienți confirmați cu COVID-19 până la 94 de zile după ce au început să prezinte simptome și 31 de pacienți din rândul personalului medical care au făcut teste pentru depistarea anticorpilor la fiecare 1-2 săptămâni, între lunile martie și iunie.
Potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA, în general poate să dureze între o săptămână și trei săptămâni după infecție pentru ca organismul să producă anticorpii. Încă de la începutul pandemiei, totodată, Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că persoanele care au avut COVID-19 nu sunt neapărat imune în fața unei noi infectări cu același virus.
Potrivit sursei citate, acest nou studiu are unele limitări, inclusiv faptul că este nevoie de mai multe cercetări pentru a determina dacă rezultate similare ar apărea în urma unui grup mai mare de pacienți și ce informații ar putea să apară de-a lungul unor perioade mai lungi de timp când vine vorba despre infecția cu virusul SARS-CoV-2.
Sursa foto: www.rawpixel.com
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe