Având rol în hemostază, aceste organite au fost descoperite întâmplător, printr-o secţionare „miraculoasă” în histopatologie.
Corpii Weibel-Palade (CWP) sunt constituenţi ai celulelor endoteliale, a căror descoperire reprezintă și un exemplu de cercetare știinţifică biomedicală autentică și aparte în istoria medicinei. Avem cel puţin două motive pentru a ne aminti de ei.
Pe de o parte, disfuncţia endotelială, întâlnită tot mai frecvent ca tulburare fiziopatologică într-o serie de afecţiuni, culminând cu recenta și încă actuala COVID-19. Pe de altă parte, avem rezonanţa numelui Palade (George Emil), savantul de origine română considerat printre fondatorii biologiei celulare moderne.
În plus, fapt mai puţin cunoscut la noi, contribuţia lui Palade la descoperirea acestor organite celulare cu funcţie în hemostază, funcţie stabilită ulterior, îl asociază pe acesta și cu domeniul hematologiei generale.
CWP au fost descoperiţi și descriși de cercetătorul elveţian Ewald Rudolf Weibel, care a completat descrierea lor morfologică în cursul unui stagiu în laboratorul lui George Emil Palade la Institutul Rockefeller din New York. Stagiul s-a desfășurat în perioada 1961-1962, astfel că Weibel a beneficiat de abilităţile recunoscute ale lui Palade în domeniul microscopiei electronice prin transmisie.
Descoperirea celor doi cercetători a făcut obiectul articolului „New cytoplasmic components în arterial endothelia”, apărut în J Cell Biol 1964, 23:101. CWP au fost descoperiţi de fiziologul Weibel absolut întâmplător, într-o arteriolă pulmonară de șobolan, în urma unei fixări defectuoase în poziţie cutată a unei membrane alveolocapilare, situaţie care a favorizat exprimarea celulelor endoteliale.
Astfel, s-au văzut la microscopul optic, în citoplasma acestora, particule cu aspect alungit, sub formă de bastonașe. Au apărut, ca atare, în urma unei secţionări a unui grup de astfel de celule pe întreg axul lor lung, fapt considerat a se întâmpla extrem de rar, „miraculos”, în tehnicile de histopatologie.
În apropierea lor se aflau imagini cu profil rotund sau eliptic aparţinând acelorași particule (corpusculi), dar secţionate în unghiuri diferite. Aceste particule nu au putut fi identificate ca aparţinând vreunui organit celular cunoscut până atunci și au fost considerate iniţial „particule de praf”.
Confruntat cu aceste imagini de microfotografie, G.E. Palade a fost extrem de interesat și a aprofundat examinarea prin tehnicile de microscopie electronică existente la acea vreme.
El a stabilit că bastonașele, care aveau circa 3-5 µ lungime, 0,1 µ lăţime și grosime de 150 Å, au o structură internă formată din microtubuli dispuși paralel în pachete strânse, încorporate într-o matrice densă și învelite de o membrană (Figurile 1 și 2).
Mai mult, Palade a constatat că acești corpusculi, pe atunci încă neidentificaţi, se găsesc nu numai la șobolan, dar și la om și la alte specii, precum amfibienii salamandre.
La om ei au fost evidenţiaţi exclusiv în celulele endoteliale ale arterelor, venelor, capilarelor și endocardului, nu și în vasele limfatice, fiind denumite atunci provizoriu „organite specifice endoteliului”.
Existenţa acestor corpusculi a fost confirmată ulterior de alţi cercetători. Și chiar dacă utilitatea lor funcţională nu a putut fi elucidată la momentul respectiv, ei și-au găsit o utilitate imediată, fiind folosiţi ca markeri morfologici pentru identificarea celulelor endoteliale in vivo și in vitro.
Au fost „botezaţi” corpii Weibel-Palade (E. Jafee și colab., 1973). Descrierea lor a fost completată cu o serie de detalii morfologice și funcţionale, culminând cu stabilirea în 1982, la 20 de ani de la descoperirea lor de facto, a funcţiei lor principale.
Și anume, aceea de a depozita și elibera în sânge factorul von Willebrand multimeric, factor cu rol important în hemostază, responsabil de adezivitatea trombocitelor pe endoteliile lezate.
În plus, au rol și în eliberarea altor factori, printre care selectina P, mediator important în inflamaţie. Aportul lui George Emil Palade la descoperirea CWP s-a alăturat altor descoperiri ale acestuia care l-au făcut celebru (precum ribozomii, denumiţi și „granulele lui Palade”, cu care CWP nu trebuie confundate).
Toate contribuie la recunoașterea meritelor sale în domeniul biologiei celulare, merite recompensate cu Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 1974.
Citiți și: Toate-s vechi și nouă toate
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe