În contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19 și alte infecţii respiratorii virale, specialiștii spun că departamentele de Urgenţă ale spitalelor din Scoţia nu sunt sigure pentru pacienţi.
Reprezentanţii diviziei scoţiene a British Medical Association (BMA), corpul profesional al medicilor din Marea Britanie, explică faptul că o problemă este lipsa paturilor de spitalizare, pacienţii necesitând o spitalizare îndelungată. În contextul actual, 95% dintre pacienţi se externează la timp, însă cei care rămân în spital reprezintă o problemă și suprasolicită spitalele.
Pacienţii care necesită spitalizare în unităţile de terapie intensivă așteaptă în unităţile de primiri urgenţe, acest lucru nefiind sigur pentru starea lor. Majoritatea medicilor și a personalului medical au ajuns la limita puterilor, după trei ani de presiune asupra sistemului medical.
Mulţi dintre ei nu se mai prezintă la locul de muncă, fiind epuizaţi, și caută alte cariere, în afara medicinei, declară reprezentanţii BMA Scoţia.
Săptămâna trecută a avut loc o întâlnire a reprezentanţilor
Guvernului din Scoţia pentru a găsi o soluţie privind criza
sistemului sanitar.
Citiți și: Varianta Omicron XBB.1.5, cea mai contagioasă a virusului
SARS-CoV-2
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe