Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  LIFESTYLE  »  Hi-tech & Gadgets

Algoritm bazat pe inteligența artificială identifică prin tuse COVID-19

Viața Medicală
Florentina Ionescu luni, 20 iulie 2020, ora 11:35

Oamenii de știință din Mexic au dezvoltat un algoritm care indentifică infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul tusei.

Un grup de cercetători din Mexic, împreună cu alți oameni de știință din țări precum SUA, Spania și Italia, a dezvoltat un algoritm capabil să identifice tusea unei persoane bolnave de COVID-19, scrie www.explica.co.

coronavirus-tuse-aplicatie-studiu

Tehnologia de la baza acestui algoritm poate identifica dacă o persoană este bolnavă de COVID-19 doar prin ascultarea tusei acesteia, de pe telefonul mobil și fără a fi nevoie ca acea persoană să părăsească locuința.

Echipa a fost condusă de specialiștii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT). Oamenii de știință din aceste țări au compilat o bază de date ce conține mii de tipuri de tuse, de la persoane de toate vârstele, care sunt sănătoase ori care sunt infectate cu SARS-CoV-2, coronavirusul care provoacă boala numită COVID-19.

Această informație legată de tuse va fi analizată de algoritmi special concepuți și de inteligența artificială, „astfel încât un sistem inteligent înregistrează detaliile pe care le are tusea unei persoane bolnave și diferențele dintre aceasta și o persoană sănătoasă”, a explicat  Bárbara Vizmanos, persoana care se ocupă de acest proiect în Mexic și profesor la Universitatea din Guadalajara.

15 secunde de sunet, suficiente pentru a identifica boala

Potrivit sursei citate, tusea și chiar tonul vocii ce provin de la o persoană bolnavă de COVID-19, de la o persoană asimptomatică ori de la o persoană sănătoasă au anumite diferențe. Acest principiu va ajuta sistemul bazat pe inteligența artificială să identifice în doar 15 secunde de înregistrare audio dacă o persoană se află în oricare dintre aceste stări (bolnav, asimptomatic, sănătos).

Cercetătorii implicați în acest proiect spun că persoanele care participă la alcătuirea bazei de date își „donează” sunetul tusei și datele generale, precum și informații legate de infecția cu virusul SARS-CoV-2 (dacă sunt sau nu purtători).

Tusea de la aceste persoane va „hrăni” baza de date a sistemului de inteligență artificială, care, prin recunoașterea vocii, va identifica modul în care sună o tuse de la o persoană sănătoasă și o tuse de la o persoană bolnavă de COVID-19. Apoi sistemul va compara sunetele cu o precizie de care urechea umană nu este capabilă.

Acest studiu a debutat în urmă cu două luni, la Hospital Clinic de Barcelona și la Ospedale Luigi Sacco Hospital din Milano, în diverse centre și clinici din Statele Unite ale Americii și acum continuă în Mexic, prin intermediul unor spitale civile și prin intermediul campusului Universității din Guadalajara.

În prezent, oamenii de știință să află în stadiul de colectare a tusei, situație în care persoanele sănătoase ori cele bolnave de COVID-19 își pot „dona” vocea înregistrată, astfel încât algoritmul să aibă cât mai multe informații posibile și să poată face analize mai precise și de o mai mare finețe.

Obiectivul cercetătorilor este ca sistemul lor intelligent să fie disponibil în viitor sub forma unei aplicații de mobil, care va fi gratuită și care se poate descărca pe orice dispozitiv mobil. Astfel, cei interesați vor putea face acest test acasă, fără riscuri.

Sursa foto: pixabay.com

Etichete: tuse simptome covid simptome coronavirus studiu COVID-19 pacienti asimptomatici asimptomatici COVID-19 inteligenta artificiala

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC