Tratamentul durerii cronice primare trebuie să fie multimodal și pluridisciplinar pentru a avea rezultate durabile.
Am văzut în numărul trecut al revistei că durerea cronică a fost recunoscută în plan medical precum o entitate de sine stătătoare în cea mai recentă clasificare internaţională a maladiilor, ICD11. Vom studia pe rând tablourile clinice din această clasificare și vom începe cu durerea cronică primară (DCP) – codul MG30.0 Chronic primary pain (CPP).
Durerea cronică primară este, prin definiţie, o durere ce se manifestă la nivelul uneia sau mai multor regiuni ale corpului. Este însoţită de suferinţă emoţională semnificativă (anxietate, furie/frustrare sau stare depresivă) ori de dizabilitate funcţională (dificultăţi în a desfășura activităţile zilnice, chiar și cele de rutină, interes scăzut și o participare redusă la activităţile sociale).
Durerea cronică primară este, de asemenea, o durere ce nu poate fi explicată prin existenţa altor maladii asociate, în care durerea se transformă din simptom în sindrom sau în boală, iar durerea devine o entitate de sine stătătoare. Știm despre durerea cronică primară că este multifactorială. Ea depinde și este în strânsă legătură cu factorii biologici, psihologici și sociali. Prin definiţie, durerea cronică primară exclude cazurile în care un alt diagnostic ar putea explica mai bine sindromul dureros (de exemplu, durerile în contextul unei maladii reumatismale sau inflamatorii nu pot fi clasificate ca dureri primare, ele fiind deci dureri cronice secundare patologiei respective).
Există mai multe subgrupe ale durerii cronice primare:
1. MG30.00 Chronic primary visceral pain = durerea cronică
primară viscerală;
2. MG30.01 Chronic widespread pain = durerea cronică generalizată;
3. MG30.02 Chronic primary musculoskeletal pain = durerea cronică primară musculoscheletală;
4. MG30.03 Chronic primary headache or orofacial pain = cefaleea și durerile orofaciale primare;
5. MG30.04 Complex regional pain syndrome = sindromul dureros regional complex (în trecut,
algodistrofie);
6. MG30.0Y Other specified chronic primary pain = alte DCP;
7. MG30.0Z Chronic primary pain, unspecified = DCP, nespecificată.
Criterii de diagnostic principale ale durerii cronice primare sunt următoarele:
1. Durere cronică prezentă (persistentă sau recurentă) timp de mai mult de trei luni.
2. Durerea este asociată cu cel puţin unul dintre următoarele criterii:
– Este prezentă suferinţa emoţională cauzată de durere;
– Durerea interferează cu activităţile de zi cu zi și cu participarea socială.
3. Durerea nu este mai bine explicată de o altă afecţiune ce produce dureri cronice.
Durerea cronică primară este o afecţiune frecventă, iar tratamentul său ar trebui să fie orientat spre reducerea suferinţei și a dizabilităţii legate de durere. După cum vom vedea mai departe, tratamentul DCP trebuie să fie multimodal și pluridisciplinar, pentru a avea rezultate durabile. În centrele integrate de terapia durerii, pacienţii care suferă de dureri cronice primare sunt trataţi multimodal: tratamente medicamentoase per os, dar și prin perfuzii, tehnici minim invazive, injecţii, infiltraţii, neuromodulare non-invazivă (stimulare magnetică transcraniană – rTMS, stimulare electronică directă transcutanată– tDCS, stimulare electronică directă transcutanată spinală – tsDCS), tehnici de radiofrecvenţă pulsatilă (RFP), chirurgie minim invazivă etc.
Acestor proceduri medicale li se alătură tehnici psihocorporale de terapie fizică (TENS, kineto-, fizio-, balneoterapie), participarea la grupuri de educaţie terapeutică, tehnici psihologice (terapie cognitiv-comportamentală, relaxare, hipnoză, autohipnoză, mindfulness, dar și muzicoterapie, terapie prin artă etc.), precum și alte tehnici din diferite tipuri de etnomedicină (medicina tradiţională chineză, acupunctura, ayurveda, shiatsu etc.).
În centrele de terapia durerii lucrează de multe ori, deci împreună, în cadrul conceptului de pluridisciplinaritate, medici de diferite specialităţi (anesteziști, neurologi, reumatologi, psihiatri, medici de reabilitare funcţională etc.), alături de specialiști în profesiuni paramedicale: psihologi, kinetoterapeuţi, asistenţi specializaţi cu diplomă în terapia durerii (deocamdată, acest lucru nu este posibil încă în România, deși ar fi necesar). În articolele următoare ne vom ocupa pe rând, prin cazuri clinice concrete, de diferitele subgrupe de dureri cronice primare.
Bibliografie
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30586067/
https://icd.who.int/browse/2024-01/mms/en#1326332835
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30586068/
https://www.findacode.com/icd-11/code-1326332835.html
https://journals.lww.com/pain/abstract/2019/01000/the_iasp_classification_of_chronic_pain_for.4.aspx
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe