Newsflash
Știri

Dr. Marius Geantă: „Pandemia nu s-a terminat și pentru medici”

de Florentina Ionescu - mar. 10 2022
Dr. Marius Geantă: „Pandemia nu s-a terminat și pentru medici”

Preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină atrage atenția că după încheierea stării de alertă sanitară pe teritoriul României, nu trebuie să credem că pentru medici s-a încheiat pandemia de COVID-19.

Dr. Marius Geantă (foto), președinte și cofondator al Centrului pentru Inovație în Medicină, o organizație nonguvernamentală din București, atrage atenția asupra faptului că încheierea stării de alertă sanitară nu înseamnă că pandemia s-a terminat și pentru sistemele de sănătate. 

marius geanta

„Cumva astăzi, (8 martie – n.red.) odată cu încheierea stării de alertă, se încheie și faza să o numim «socială» a pandemiei Covid-19. Oricum, odată cu războiul din Ucraina, tema pandemiei a dispărut din atenția opiniei publice”, a scris medicul Marius Geantă pe o rețea socială.

El subliniază că dispariția temei pandemiei din atenția opiniei publice este un lucru firesc, „pentru că amenințarea la adresa securității individuale este mai puternică decât amenințarea dată de un virus la adresa sănătăți individuale”.

Totuși, amintește medicul, „Asta însă nu înseamnă că pandemia s-a terminat și pentru medici, pentru sistemele de sănătate publică și pentru cercetare.”

Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină completează că există câteva amenințări și oportunități asupra cărora trebuie să ne oprim imediat toată atenția în această perioadă:

  • trebuie să evaluăm impactul posibil al războiului asupra evoluției pandemiei, ca urmare a migrației masive,
  • trebuie să restartăm vaccinarea, pornind de la alte baze
  • trebuie să punem în practică un sistem performant și inovator de supraveghere genomica a circulației virusului (inclusiv prin testarea apelor uzate)
  • trebuie să avem o strategie “de la testare la tratament”, care să aibă un traseu bine definit și să poată fi implementată în câteva zile
  • trebuie să avem asigurate stocuri de materiale sanitare, vaccinuri, dar și medicamente (în special noile terapii orale)

„Noile vaccinuri, de care este posibil să avem nevoie chiar din toamnă, trebuie să fie autorizate în maximum 3 luni”, a conchis dr. Marius Geantă pe pagina sa oficială.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe