COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă globală de sănătate. Anunţul a fost făcut la 5 mai de directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, la mai bine de trei ani de la debutul stării de alertă privind acest virus.
China va relua eliberarea de „vize de toate tipurile”, inclusiv în scop turistic, după trei ani de restricţii draconice care au izolat țara de restul lumii.
Pandemia se află într-un „punct de tranziţie” şi are în continuare nevoie de o gestionare atentă pentru „atenuarea potenţialelor consecinţe negative” a precizat OMS.
Specialiștii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) urmează să anunţe o decizie cel mai devreme luni, 30 ianuarie
Țările UE urmează să adopte miercuri, 4 ianuarie, un răspuns comun privind călătorii care vin din China, unde pandemia COVID-19 pare să fi scăpat de sub control.
Statisticile arată că numărul de nașteri care au avut loc la domiciliu, în Statele Unite ale Americii, a crescut în pandemie, dar acestea sunt în continuare rare.
Primul studiu post-pandemie COVID-19 realizat în rândul vârstnicilor arată că femeile sunt mai predispuse la boală decât bărbații.
Jurnaliștii de la newsweek.com au realizat un top al celor mai bune spitale din lume pentru anul 2022.
Comisia Europeană îndeamnă statele membre să intensifice pregătirile pentru următoarea etapă a pandemiei de COVID-19.
Academia de Științe Medicale organizează vineri, 15 aprilie, un nou webinar pentru profesioniștii din domeniul medical.
Ieșirea din pandemie și eliminarea restricțiilor impuse în starea de alertă generează creșterea satisfacției cu privire la starea de spirit a românilor, arată un sondaj de opinie recent.
Potrivit unui sondaj recent, realizat în țara noastră în cadrul campaniei „Luna Asigurărilor de Sănătate”, 18% dintre români declară că, zilnic, nu fac mişcare aproape deloc (fac mai puțin de 2.000 de paşi).
Un sondaj despre starea individuală de sănătate arată că 9 din 10 români sunt afectaţi psihic negativ de situaţia din Ucraina.
Anul 2022 este un an de convieţuire cu coronavirusul SARS-CoV-2, a afirmat directorul medical al Institutului „Matei Balş” din Capitală, dr. Adrian Marinescu.
Preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină atrage atenția că după încheierea stării de alertă sanitară pe teritoriul României, nu trebuie să credem că pentru medici s-a încheiat pandemia de COVID-19.
Am discutat recent cu prof. dr. Gheorghe Iana, președintele Societății de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România, despre schimbările pe care le-a adus pandemia în această specialitate.
Papa Francisc i-a lăudat pe profesioniștii din domeniul sănătății, numindu-i eroi pentru eforturile depuse în lupta împotriva COVID-19.
Academia de Științe Medicale organizează săptămâna aceasta conferința cu tema „Doi ani de pandemie COVID-19 în România”.
De la fluctuații în greutate, tulburări de somn, până la depresie și anxietate. Acestea sunt doar câteva dintre problemele pe care le-a adus pandemia. Totuși, românii au devenit tot mai interesați de asigurările de sănătate.
Un convoi de tiruri a traversat Canada pentru a protesta faţă de măsurile privind obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19 și faţă de măsurile impuse de autorităţi.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe