Newsflash
Interviuri

Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu: „Oamenii se blochează la întrebarea: Care sunt limitele dv.?”

de Mircea Crețu - oct. 7 2022
Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu: „Oamenii se blochează la întrebarea: Care sunt limitele dv.?”

Cardiolog de profesie, dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu le-a explicat dintotdeauna oamenilor că efortul fizic este esenţial în menţinerea sănătăţii. El însuși un împătimit al mișcării, a vrut să fie un exemplu pentru ceilalţi și a înfiinţat Athletic Cardio Club.

Am discutat cu el despre importanţa sportului în viaţa sa, dar și despre raportul inimă-creier-activitate fizică.

Gabriel Tatu-Chitoiu a.n

Aţi practicat atletismul, voleiul, înotul. Ce a învăţat medicul de la cele trei sporturi?

Primul lucru pe care îl realizezi e acea stare de bine pe care o simţi când vezi că poţi face o anumită performanţă. La modul ideal, copiii ar trebui să înceapă să practice de la vârste cât mai fragede un sport individual. Astfel, într-o primă etapă, se dezvoltă foarte bine din punct de vedere fizic. După care, pe la 12-13 ani, ar trebui să fie îndrumaţi spre un sport de echipă, unde învaţă un soi de respect, de întrajutorare reciprocă în obţinerea unui scop comun, care îi va ajuta în viaţă, în profesie.

Mie sportul individual mi-a oferit satisfacţii personale legate de ceea ce puteam realiza. Nu pentru a bate recorduri sau a-mi depăși limitele, ci pur și simplu oferindu-mi plăcerea mișcării, a perfecţionării, învăţând tehnici de la sportivi de performanţă. Iar voleiul m-a învăţat spiritul de echipă, abordarea interrelaţională, modul în care îţi poţi înţelege coechipierii. În felul acesta, cunoscându-ne fiecare părţile bune și cele mai puţin bune, echipa poate merge înainte, având succes.

Sunteţi iniţiatorul Athletic Cardio Club. Care a fost scânteia acestei idei?

El a apărut într-un concept mai larg, expus Asociaţiei Române de Cardiologie. Spuneam atunci că noi știm să facem foarte bine lucruri academice, dar dacă toate aceste eforturi nu se traduc în reducerea mortalităţii și morbidităţii prin boli cardiovasculare în România, înseamnă că nu ne facem treaba.

În ceea ce privește factorii de risc major, pe primul loc era fumatul (pentru care am militat pentru adoptarea legii de interzicere a fumatului în spaţiile publice închise), apoi hipertensiunea arterială (și în ianuarie 2015, am lansat o aplicaţie pentru automăsurarea tensiunii arteriale la domiciliu). Rămăseseră dieta nesănătoasă și activitatea fizică. Pentru prima, am lansat acum patru ani aplicaţia Dahna. Pentru ultima, a apărut Athletic Cardio Club, ca modalitate prin care încercam să convingem oamenii că activitatea fizică reprezintă un mijloc esenţial de prevenire a bolilor.

Sloganul clubului era „Aleargă cu noi pentru inima ta”, sugerând că medicii ar trebui să fie exemple care să fie preluate de public. Din păcate, am reușit să îl ţin la un anumit nivel și chiar să îl dezvolt atât timp cât am avut posibilitatea să îl susţin și financiar – 60-70% a fost susţinut cu bani din buzunarul propriu. Pe de altă parte, am constatat că prea puţini medici au aderat la această idee. Am rămas un grup restrâns, de trei-patru medici, care am continuat să facem acest lucru. Intenţia noastră e să închidem clubul și să dezvoltăm această idee sub o altă formă, poate mai eficientă.

Gabriel Tatu-Chitoiu la Half Mathon
Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu la Half Marathon

 

Mișcarea reprezintă normalitate

Ce a reprezentat pentru dv. mișcarea?

Reprezintă starea de normalitate. Anormal e să te urci în mașină ca să mergi să cumperi pâine de la colţ. Oamenii nu își dau seama că, de fapt, boala lor de bază este obezitatea, nu hipertensiunea sau diabetul, care sunt efectele bolii. Deci – nimic demonstrativ în a face mișcare. Mai mult, întrebarea pe care le-o pun celor care se apucă să alerge la maraton sau semimaraton sau merg la sală să ridice zeci de kilograme e: „de ce?”. Și probabil că aţi auzit de foarte multe ori răspunsul „pentru că vreau să-mi depășesc limitele”. Dar se blochează la întrebarea „care sunt limitele dumneavoastră?”. Pentru că ei nu știu care le sunt limitele.

99% dintre ei nu au făcut niciodată o examinare funcţională cardiovasculară, ca să vadă care e capacitatea lor reală de efort sau cum ar trebui să o îmbunătăţească. Depășirea unui anumit nivel de efort devine nociv. Depășirea unui nivel fiziologic de adaptare a corpului se vede în timp, prin modificări structurale ale inimii și apariţia unor boli, cum ar fi tulburări de ritm și insuficienţă cardiacă. 80-90% din antrenamentele sportivilor de performanţă se fac cu alergare ușoară. Să vrem să fim sănătoși înseamnă să fim echilibraţi.

Titlul filmului „Singurătatea alergătorului de cursă lungă” poate caracteriza destinul inimii în istoria personală a omului pe durata vieţii?

Inima este un alergător de cursă lungă, dar nu este singur. Este în permanenţă în relaţie cu celelalte organe – cu plămânul, de la care își primește oxigenul pe baza căruia funcţionează; cu sângele, de unde vin hematiile și globulele roșii și oxigenul care îi dau energie; cu pancreasul și cu ficatul care îi oferă glucoza; cu rinichiul, împreună cu care realizează tensiunea arterială. Deci, e un alergător într-o echipă, pe care, prin efortul său, o ajută, dar dacă depășește o anumită limită, ajunge să distrugă echipa.

Care este raportul cu celălalt „căpitan de echipă”, creierul?

Inima este sub control nervos. Activitatea ei este modelată în funcţie de informaţiile care vin de la „computer”. În momentul în care facem efort fizic, avem nevoie de o frecvenţă mai mare, iar acest lucru ni-l spune creierul, iar în momentul în care dormim – de una mai mică, dictată tot de creier. Însă ceea ce face inima prin antrenamentul fizic refrișează creierul. Ea scade progresia aterosclerozei. Pe de altă parte, tot ea oxigenează și ajută la eliminarea mai rapidă a toxinelor care se acumulează în creier. Este motivul pentru care, de obicei, cei care au activitate fizică în paralel cu activităţile profesionale sau cu școala au și performanţe intelectuale superioare.

Activitatea fizică e ca un drog

Dar nu creierul, ca organ decident, ne trage către menajare fizică, către sedentarism?

Eu le spun oamenilor pe care îi îndemn să facă mișcare: „Vă rog să rezistaţi măcar două săptămâni. Pentru că în primele zile o să faceţi febră musculară și o să vă simţiţi mai rău, după care, în timpul efortului, încep să se dezvolte endorfinele, care vă vor chema mereu către mișcare”. E ca un fel de drog. Cei care practică activitatea fizică știu că dacă fac o pauză de câteva zile, încep să aibă un sentiment de vinovăţie.

Cel mai important lucru în activitatea fizică e constanţa: să faci în fiecare zi câte ceva, chiar un efort fizic ușor, moderat, 30-45 de minute. Fiindcă acumulările vin greu și se pierd extrem de repede. Uitaţi-vă la sportivii de performanţă care pleacă în vacanţă nu mai mult de două săptămâni, după care au nevoie de două luni pentru a ajunge la același nivel ca cel de dinainte de concediu.

2

Câtă „sportivitate” există în sistemul medical din România?

Sistemul medical nu este deosebit faţă de alte sisteme. Peste tot e competiţie. Care, într-un fel sau altul, e mama progresului. Ca și în sport, problema este cât de „fair” e această competiţie. Dacă se trișează sau nu. Avem, în ultimii 20 de ani, o grămadă de doctorate făcute pe genunchi. La un moment dat, una dintre rezidentele mele scria patru doctorate în același timp la patru specialităţi diferite.

Subiectivism există peste tot în alegerea anumitor candidaţi pentru anumite posturi, numai că toţi sau majoritatea celor care ajung în anumite poziţii de conducere în alte sisteme din alte ţări sunt oameni care au o anumită valoare, recunoscută de cei din jur.

La noi, în ultimii 10-15 ani, valorile s-au cam răsturnat și se întâmplă să ajungă în posturi de conducere persoane al căror grad de expertiză e poate mai mic decât al membrilor echipei. E un lucru trist, într-un sistem în care calitatea învăţământului s-a prăbușit, iar învăţământul medical nu face excepţie. E și motivul pentru care au plecat foarte mulţi medici. E și un sistem feudal. În momentul în care un șef de secţie ajunge în acea poziţie, este ca și cum ar avea pâinea și cuţitul pentru următorii 20-30 de ani. Greu îl mai controlează cineva. Spre deosebire de alte ţări, în care inclusiv șefii de secţie sau profesorii sunt evaluaţi de studenţi și de medicii rezidenţi. Și dacă la doi ani nu reușesc să acumuleze un anumit punctaj sau au anumite referinţe mai puţin bune din partea acestora, li se retrag grupele pe care ar fi trebuit să le conducă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe