Newsflash
Dosar

„Sindromul” Zerlendi

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - mar. 5 2021
„Sindromul” Zerlendi

Ce se întâmplă cu pavilionul Zerlendi, parte a Institutului „Marius Nasta”, este o manifestare a unui sindrom ciudat.

Căutând numele de Zerlendi, vom descoperi că în nuvela fantastică „Secretul doctorului Honigberger”, scrisă de Mircea Eliade în 1940, se vorbește despre strania dispariţie a unui medic și orientalist bucureștean pe nume Zerlendi, care se documenta cu privire la practicile oculte realizate de medicul și farmacistul sas transilvănean Johann Martin Honigberger.

1_1

Tema principală a nuvelei era reprezentată de căutarea iluminării spirituale, o taină accesibilă doar unor persoane iniţiate, care se realizează aici prin practici yoga și prin ieșirea din timp și spaţiu.
Tot în această căutare descoperim că filantropul Christofi Zerlendi (1844-1907), fiul unui proprietar de bancă și mare exportator de cereale, Leon Zerlendi, a dăruit clădirea din Calea Șerban Vodă la suma de 25.000 de lei pentru a găzdui un azil pentru infirmi.

De fapt, erau mai multe clădiri, cum se poate vedea în ilustrata din anii ocupaţiei germane a Bucureștiului. Pavilionul din Calea Șerban Vodă, care are 130 de ani, cunoscut ca Pavilionul Zerlendi, a fost ultimul supravieţuitor din acest complex. Aici existau 160 de paturi, practic trei secţii care permiteau acoperirea deja demult deficitară la capitolul paturi de pneumologie pentru București și judeţele limitrofe.

Sigur că peste acest sediu al Institutului de Pneumologie „Marius Nasta” patina vremii și-a pus amprenta. La un moment dat și-a pierdut și zidul, când s-a lărgit Calea Șerban Vodă, pe atunci un drum podit cu bârne de stejar, realizat de domnitorul Ţării Românești, Radu Șerban. În secolul următor a devenit o stradă importantă, știută de toată lumea drept Podul Beilicului: pe aici intrau în oraș beii și alţi dregători turci, înainte de a fi găzduiţi în caravanseraiul construit de Vodă Ipsilanti în apropierea Curţii Domnești.

Valul de după 1989

Era un prim avertisment pe care-l primea clădirea. Dar pe atunci era doar un pavilion de tuberculoză și nimeni nu-și imagina, cum nu-și închipuie nici azi autorităţile, magnitudinea valului de pneumologie care va veni după 1989, odată cu recunoașterea specialităţii. Acest pavilion, cu medicii, asistentele și infirmierele care activau aici, reușea totuși să primească anual peste 2.000 de bolnavi cu TBC sau cu alte afecţiuni pulmonare.

2_1

De zeci de ani erau deplânse condiţiile, menţionându-se că secţia nu mai avea aviz de funcţionare de alţi zece ani. De atunci a început să intre în furcile caudine ale presei. Fără renovări substanţiale, cu un metrou care i-a subminat fundamentul și a scos din circuit clădirea din faţă, unde se realizau examenele radiologice, pavilionul s-a depreciat încet, încet.

Presa nu a iertat nimic: au apărut povești despre infiltraţii, toalete necorespunzătoare, șobolani, pacienţi nemulţumiţi. Nume cunoscute din presă și-au făcut un titlu de glorie din nimicirea imaginii acestei clădiri cu multiple valenţe istorice, unde medici, colegi de-ai mei, îngrijeau totuși 160 de pacienţi, care întotdeauna veneau cu mari speranţe la
Institut.

Declaraţii și demersuri

S-au perindat trei miniștri ai sănătăţii în ultimii patru ani. Fiecare a reacţionat în stil personal: dacă pentru un fost ministru se părea că este vorba despre un conflict cu un fost manager, pentru doamna ex-ministru Sorina Pintea o vizită la sediul Zerlendi la prima oră a dimineţii a fost încă o ocazie pentru o declaraţie incendiară: „Am avut senzaţia că m-am întors în timp”.

Brusc, s-a relansat căutarea de-a închide această unitate: controale repetate de la minister, de la DSP etc. Au apărut în presă titluri pe măsură, precum: „Spitalul muzeu: bolnavii de TBC sunt trataţi în condiţii mizere în centrul Capitalei”. Toată lumea era revoltată că se făcea tratament și se cazau pacienţi în această clădire. Apoi, a venit o doamnă de la DSP și a dat un ultimatum, și astfel secţia s-a închis cu două declaraţii scurte, seci, la obiect.

colaj-zid-zerlendi-1-1

Una a fost a manageriţei actuale a Institutului, declaraţie pe care o reproduc în totalitate: „Sediul Zerlendi al Institutului de Pneumoftiziologie «Marius Nasta» are clădiri extrem de vechi, având peste 100 de ani, situaţie pe care am semnalat-o în repetate rânduri. Renovarea sediului presupune lucrări de consolidare, care, efectuate, ar duce la un cost extrem de mare al renovării. Demersurile pe care le-am iniţiat până în prezent au dus la aprobarea de către Ministerul Sănătăţii a construirii unei clădiri noi, prin aprobarea studiului de prefezabilitate”, a transmis managerul institutului, dr. Beatrice Mahler, la 1 iulie 2020.

Cele 140 de paturi împărţite în mod egal pentru pacienţii cu afecţiuni pneumologice și cei cu tuberculoză au fost astfel suspendate la 1 iulie 2020. A urmat și o altă declaraţie, a ministrului Sănătăţii din acel moment, dr. Nelu Tătaru, care avea un titlu incitant și o unică misiune, cea de liniștire a spiritelor, și pe care o regăsim în acest comunicat:

„În Institutul «Marius Nasta» se vor face eforturi suplimentare pentru ca minusul de paturi din cauza închiderii secţiei Zerlendi să afecteze cât mai puţin tratamentul oferit pacienţilor cu afecţiuni respiratorii care sunt
diagnosticaţi, trataţi și monitorizaţi în institut. Situaţia închiderii secţiei Zerlendi s-a discutat ieri cu ministrul Sănătăţii, dr. Nelu Tătaru, care ne-a precizat că se va implica în găsirea de soluţii pentru rezolvarea acestei situaţii și că problematica pacientului cu afecţiuni respiratorii va fi prioritară pentru Ministerul Sănătăţii, mai ales în contextul pandemiei de COVID, care lasă sechele asupra funcţiei pulmonare, iar acești pacienţi vor avea nevoie de reevaluare pneumologică”.

Promisiunile par a fi specialitatea autorităţilor

De atunci, în curând se face anul și clădirea a rămas încremenită în timp. Promisiunile se pare că sunt specialitatea autorităţilor: prefezabilităţi, fezabilităţi, bani de clădire nouă, modernă, toate au fost șterse de criza COVID-19. În schimb, personalul a fost aglomerat în restul de pavilioane, aceleași și ele, de zeci de ani, iar locurile pentru pacienţi non-COVID s-au împuţinat dramatic. Valul unu, apoi valul doi și cel de-al treilea, aflat în pregătire, nu au mai reușit să ţină la distanţă bolnavii non-COVID, care vin din toată ţara.

Locuri se găsesc din ce în ce mai greu, iar presiunea la camera de gardă este în creștere. Sigur că domnii ziariști sunt mulţumiţi: nu mai au ocazia să facă poze cu saloane degradate, cu pacienţi care dorm obosiţi în holuri înguste. Dar sunt sigur că așteaptă cu nerăbdare să pună la zid acel doctor, acel șef de secţie care într-o zi va trebui să spună „Nu mai am unde să vă internez”. Este specialitatea lor de cerberi ai sistemului medical, dar niciunul nu a avut curiozitatea să vadă care este numărul de paturi de pneumologie pentru o capitală și cum s-au evaporat în eter promisiunile făcute, care, de fapt, nu costă nimic.


Pneumologia și psihiatria, cele mai văduvite la capitolul „clădiri”

Două specialităţi au fost văduvite la capitolul „clădiri” în mod preferenţial: pneumoftiziologia și psihiatria. Specialiștii din aceste două ramuri s-au obișnuit să aștepte, dar încercările de a muta responsabilitatea unui sistem, a unor autorităţi, pe umerii personalului medical și ai masei în creștere de pacienţi înseamnă deja mult prea mult.

Nu se poate ca un centru strategic precum Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” să nu beneficieze de clădiri, de spaţii moderne, de paturi suficiente, pentru a asigura o asistenţă medicală de calitate. Eternizarea unui sindrom, expresie a unei boli cronice, nu se vindecă prin promisiuni, webinarii despre precaritatea condiţiilor din sistem. Trebuie fonduri serioase, investiţii continue, și nu decizii pripite, făcute doar de dragul de-a împăca presa.

Martor mut, încremenit în timp

Revenind la Mircea Eliade – doamna Zerlendi „nu îmbătrânea ca toată lumea”, iar soţul ei, doctorul Zerlendi, dispare misterios, luând cu el o întreagă bucată de realitate – nu putem să nu remarcăm viziunea fantomatică pe care a avut-o autorul. Deci avem un sindrom Zerlendi. Și pe bună dreptate, aceeași doamnă Zerlendi spune din nou, peste decenii:

„Sunt foarte mulţi ani de când în casa aceasta nu intră aproape nimeni”.
Privită acum, clădirea este un martor mut, încremenit în timp, ros de ploi, vânturi, zăpadă, la fel ca alte ruine ale Bucureștiului, precum spitalul Caritas ori spitalul „Scarlat Longhin”.

Culmea este că în locul spitalului de dermatologie demolat s-a construit în câteva luni o clădire de birouri. Este firesc, Bucureștiul are nevoie de birouri, nu de spitale. Mă întreb: oare câte spitale nu suferă de același sindrom?!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe