Newsflash
OPINII

Despre Macro în Micro

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - feb. 7 2020
Despre Macro în Micro

Multe tratate scriu despre transformările operate în psihismul unor persoane care ajung într-o poziție de putere. Există o întreagă istorie a „culturii toxice” dezvoltate în rândul breslei chirurgilor,iar pacienții sunt complici în promovarea acestui complex al lui Dumnezeu.

Îmi aduc aminte că înainte de 1990, pe vremea când sorbeam programele televiziunii din Chișinău, auzeam frecvent o expresie, rostită în graiul plăcut al celor de peste Prut: „Crez’ că șineva îi Șineva și șineva nu-i Șineva?”.

chirurg

Mai deunăzi, în timp ce mă vânturam pe-o stradă dintr-un cartier gălățean, ce-și zice „Micro”, am dat nas în nas cu o doamnă doctor, pe care o cunoșteam binișor, de când eram, vorba dumneaei, ca un mânz și zburdam prin curțile spitalelor județului foștilor siderurgiști. Mi-a luat ceva vreme să mă dezmeticesc. Nu de altceva, dar reîntâlnirea a fost așa de neașteptată, de parcă fusesem lovit de corpul unei nave.

Nu știu cum am ajuns în cafeneaua de peste drum. Aproape că nici nu-mi amintesc gustul cafelei sau al cafelelor pe care le-am comandat. Tot ce pot să mărturisesc este că distinsa colegă se întorcea de la o ședință cu părinții.

Amnezia mea psihogenă e de-a dreptul micro, în comparație cu aceea pe care o avea comeseana mea. Nu păstra în memorie decât vorbele răstite ale „colegului” și chipul înghețat al învățătoarei. „Copiii trebuie să-și știe locul de mici! Cine privește în jos și cine se uită în Sus! Copilul meu e fiu de chirurg! De CHIRURG!” În privirea pe care i-a aruncat-o scurt, parcă se adunaseră toți anii în care cei asemenea lui erau considerați simpli „practicieni”. Fiul unei interniste trebuia, după învățătura voievodului scalpelului, să știe că superioritatea este transgenerațională și că numai Șineva îi Șineva.

Multe tratate scriu despre transformările operate în psihismul unor persoane care ajung într-o poziție de putere. Deși romantica doctrină conform căreia operatorul este „căpitanul navei” a eșuat de zeci de ani, fiind considerată acum anacronică și prezentă în cărțile de istorie a medicinei, în creierul și în practica multor chirurgi, ea încă persistă. Și nu mă refer la stăruința judecății chirurgului ce se consideră responsabil pentru neglijența unui membru al echipajului navei, ci la sindromul excelent descris de arogantul chirurg interpretat de Alec Baldwin în filmul „Obsesii fatale” (1993, regia Harold Becker): „Mă întrebi dacă sufăr de un complex al lui Dumnezeu? Dă-mi voie să-ți spun ceva: Eu sunt Dumnezeu!”.

Anxietatea pe care o dezvoltase fiul internistei și complexul de inferioritate pe care era necesar să și-l asume, în primul rând față de fiul dumnezeului gălățean, dusă înspre tărâmul pacienților, puși față în față cu medicii, sunt de natură a submina orice discurs de conferință ori de publicație științifică, în care bolnavii sunt considerați aliați, membri ai echipei medicale, iar universitățile de medicină – promotoare ale învățământului în care studenții sunt educați spre a fi mai puțin intimidanți față de pacienți.

Royal Australasian College of Surgeons a recunoscut că există o întreagă istorie a „culturii toxice” dezvoltate în rândul breslei chirurgilor, dar nu numai, și care adesea tinde să se dezvolte, iar pacienții sunt complici în promovarea acestui complex al lui Dumnezeu. Părinții și profesorii încurajează constant, din binecuvântate pricini, achiziția efectivă a unor comportamente agresive, perturbatoare, care, direct sau indirect, spontan ori în timp, vor compromite moral structura internă a copiilor. În spațiul medical și educațional există serioase probleme în ceea ce privește exploatarea portuară și rar mai vedem câte o navă în stare bună de navigabilitate.

Nu aveam la mine jurnalul lui Kafka, dar mi-ar fi plăcut să-i citesc doamnei doctor notațiile scriitorului despre cei mai frecvenți stresori situaționali din copilăria sa: „Dacă mă gândesc bine, trebuie să spun că educația mi-a făcut foarte rău în unele privințe. Acest reproș vizează o mulțime de oameni, se referă la părinții mei, la niște rude, la unele persoane care ne-au vizitat casa, la diverși scriitori, la o anumită bucătăreasă care m-a dus la școală un an întreg, la o grămadă de profesori (pe care trebuie să-i comprim bine în memorie, altfel îmi scapă ici și colo câte unul; dar, de vreme ce i-am înghesuit așa, totul se fărâmițează iarăși pe alocuri), la un inspector școlar, la trecătorii care merg agale. Pe scurt, acest reproș se răsucește în societate ca un pumnal”. (Franz Kafka, Jurnal. Traducere din limba germană și note de Radu Gabriel Pârvu, RAO, București, 2007, pp. 14-15).


Notă autor:

Foto: rawpixel.com

ETICHETEputeremedic

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe