Hai, noroc!

Mereu la cîte-o aniversare, cînd era de ciocnit vreo pahară, am urat mai întîi cu „Noroc!”. Și am adăugat apoi cîteva vorbe de bine, aproape mereu sincere, într-o înșiruire scurtă: sănătate, liniște și, dacă mai e loc, Ăl de Sus e mărinimos, ceva mai mulţi bani. Că pînă la urmă ei sînt baza. Unii m-au corectat rapid, zîmbind amical: „Ba nu, sănătatea-i pe primul plan!”. 

Doza de ficțiune: „Control” de Maria Magdalena Costea 

Doza de ficțiune: „Fapt divers” de Virgil Răzeșu 

În funcţie de dispoziţia mea de moment, mă lansam într-un scurt expozeu, la care concluzia era că tot norocu-i de bază, că doar și ăia de pe Titanic, degeaba or fi fost ei sănătoși bine-mersi, dacă n-au avut noroc să prindă o barcă. Oamenii se uitau puţin uimiţi, procesau cu sau fără zgomot de rotiţe, după caz, apoi, rînd pe rînd, încurajîndu-se din priviri, prindeau glas, culoare-n obraji și erau mîndri că au devenit puţin mai înţelepţi, confirmîndu-mi sincer cele zise. Au fost, însă, și cazuri în care am fost nevoit să mai dau un exemplu, le spuneam că poate fi și situaţia în care niște analize uzuale ies foarte prost, iar spectrul finalului carierei de pămîntean devine vizibil cu ochiul liber, cel mult cu niște ochelari de soare onești, Ray-Ban ori Davidoff, mda, în funcţie de gusturi. Omul se duce îngîndurat spre casă, se interesează care este programul băncilor pentru a-și lichida depozitele, se uită după vreo excursie în jurul lumii sau, după puteri, măcar al judeţelor învecinate, cînd, Liniște!, cineva bate cu delicateţe în ușă; nu-i arde să răspundă, Totuși, parcă dimineaţă mergea soneria, cînd au venit Popeasca și ăla de la gaze!, se încumetă la a treia bătaie, deh!, cei șapte ani de acasă mor ultimii, și deschide. În prag, o „ea”. Subţire, fustă scurtă, ciorapi de lycra, proaspăt coafată, cu lacrimi stricîndu-i iremediabil machiajul, agitînd o hîrtie și debordînd pe nerăsuflate: „Mă scuzaţi, domnu’ Pandele, sînt Săndica, de la laboratorul unde v-aţi făcut joi analizele, știţi, acolo lîngă Piaţa Matache, colţ cu Berzei, mă iertaţi sincer și vă rog să nu-mi faceţi reclamaţie, am un soţ șomer, pe părinţii lui și trei fraţi mai mici în întreţinere, s-a produs o încurcătură: rezultatele dumneavoastră sînt acestea, și sînt perfecte! Aveţi doar puţin nisip, da’ se trece. Vă rog din inimă, să mă scuzaţi”. Omul scapă ciorna cu excursiile posibile scrise cursiv pe-o foaie de matematică, o cîntărește puţin din priviri, Hmmm, nu-i rea!, și, chiar dacă la piciorul drept are un fir dus, brusc îi vine o poftă nebună de viaţă. Dă-i dracu’ de ciorapi, îi iau eu alţii! După acest al doilea exemplu, deja toţi sînt convinși, sprijină alegerea ordinii mele și subscriu sută la sută.

Problema este că luni trebuie să merg să refac niște analize, nu prea mi-au ieșit în regulă, Oare n-o fi scris bine fata aia cînd a completat formularul?; e-adevărat, tinerii de azi nu prea mai au antrenament la scrisul de mînă. Ori poate nu s-a descurcat prin cartier, fir-ar mama lor să le fie la ăștia, cu numerotarea lor ciudată de blocuri! Dar mai aștept, ia să cobor eu pînă jos... 

Doza de ficțiune: „Domeniul Mizantropului” de Viviance Găban 

Doza de ficțiune: „Jurnal de pandemie” de Adriana Spineanu 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro.